Poezie
de Adam Puslojic
Am crăpat, spun
...nimănui, amice!
Cum,
şi asta...
acum?
Nu.
Un sfânt de gheaţă ziua
Vedem, aici, ziua
o vedenie balcanică
albă, înăuntru!
nu, maică-mea
de ieri cumva
şi uneori...
la aceasta
masă acasă,
m-am
apucat
de scris
de băut şi
de dormit
sunt doar
trezit
ca un sfânt înzăpezit!
11.1.2015
Bate toba, din nou văd şi eu
lui B. C.
La arânguri
bate toba
din nou
văd şi eu
acest suntet
greu
şi vulnerabil
sunt
precum un Ahile
de pe o ţestoasă
am o nevastă
albă
o nevăstuică
celestă
stă
mereu nemişcată
la poarta
sărutului
ba doarme
la stâlpul meu
de piatră preţioasă
de oase
m-am apucat
de arânguri în Europa
să le bat
cât mai neaşteptat
albastru astăzi
şi total negru
în viitorul
de îngeri cântat
din literă-n literă
din cuvânt
spre un alt cuvânt
ales de tăcere
ce tăcere
la masa tăcerii
m-am oprit
la un arâng
tras de Constantin
ori de un părinte
cu mult mai lat
şi poate profund
ah ce bine-mi sună
un vânt prin suflet!
11.1.2015.
La timp, ieri
La timp ne-am înapoiat
în univers
suntem, abia azi
pregătiţi ca lumea
după anotimpuri
de iarnă în infern
ce facem noi
cu lectura
sinoptică
cum nimerim exact
gaura albastră
de gândire utopică
după iertare de neuitat
credem în fiecare
rază de piatră
din apă
pot pot
pot pot pot
pot
abia abia
azi
Întrebări de pomină
Recent, azi
m-am întors
de la Dumnezeu
ce ne facem noi
cu atâtea mere pe lume
cu albine alpine
cum ne descurcăm
prin pădure
prin vecini
cu ape până
la glezne la gât
până la brâu
unde fugim de-acasă
pe unde ne-ascundem
definitiv total
încotro
să căutăm
ieşirea
din piele
cad atent
zbor vital
şi de pomină întreb
Berechet
Fratelui Alimpie
Vino să mai
astupăm gaura
din mijlocul satului
nostru natal
de ce s-adunăm mă
atâta baltă-n burtă
atâta nămol pe cap
noi avem nevoie frate
de un nou berechet
şi bucurie sfântă
o lună bună de tot
o zi luminoasă
o clipă nemaipomenită
vino frate vino
să ne spălăm sufletul
de păcate şi rele
de ce stai acolo
la Beligrad ca un nebun
şi ca un stâlp găunos
de fum şi tutun
Casa noastră
S-au adunat
îngerii şi câinii
la un birt popular artistic
numit A doua casă
m-ai chemat
tu, acolo, tot
timpul crezând
că-mi place
locul ales şi o
atmosferă inimoasă
un fel de zgomot
armonios
pot să spun
că şi eu voi veni
cât mai repede
şi tot mai pregătit
doresc şi iubesc
a fi acasă
a fi inimos
şi armonios
a fi, în fine
un câine sau înger!
Un cântec de neuitat
pictorului D. F.
Hai să cântăm acum
un tablou imens
un continent de emoţii
un cosmos de sunete
un cântec neuitat
înseamnă un dumnezeu
înalt şi neutru poate
mereu aproape vizibil
pictorule, ai nevoie poate
de un munte de pietre
de un buric de ape
de un creier de lumină
de demult n-am fost
în acest picior de lume
şi mi-am uitat chipul
cum arăta vreodată
dar noi totuşi să-l desenăm
şi să-l pictăm cu bucurie
aşa să-l salvăm din neant
arătându-l păsărilor
ce mai avem de gând
asta nimănui nu spunem
am oprit drumul la cer
doar cu un sigur ochi
|
|