Retrãirea cãlãtoriei

Un volum elegant, recent apãrut la editura Cartea rom­âneascã,  ,,Literaturexpress, Europa vãzutã de la fereastra vagonului’’, semnat de doi confraþi basarabeni, excelenþi  redactori la ,,Contrafort’’, autori pe bunã dreptate  preþuiþi, Vasile Gârneþ ºi Vitalie Ciobanu, îmi readuce vii în memorie peisajele unei  Europe culturale, cea de dinaintea aderãrii noastre. Aceeaºi, în fond, solid construitã Europã,  prin însumarea eforturilor coerente ale mai multor generaþii, diversã, dar unitarã cultural, în ciuda celor douã rãzboaie, a dictaturilor care au învrãjbit-o, dar nu au distrus-o, a unor neînþelegeri recente, cum sunt ºi cele în jurul unor paragrafe din viitorului Tratat al Constituþiei Europene.

Acum, în preajma Naºterii Domnului, chiar un neºtiutor, din ultimul cãtun, poate sã-þi spunã cã fãrã bucuria din Betleem, din acea searã cosmicã, fãrã  ieslea cu fân, fãrã Maria ºi Iosif veghind Pruncul ceresc, fãrã cei trei  magi, nu prea mai are omul un rost clar, iar tablourile, cãrþile, partiturile muzicale, cântecele, mii, nu au ocolit nicidecum, niciunde, scena  Crãciunului. Nu poþi închide ochii în faþa Prezenþei. Nici a rãdãcinilor noastre creºtine, spirituale, culturale. Chiar dacã între timp o seamã de entuziasme ale noastre s-au mai domolit, ea, Europa valorilor spirituale,  rãmâne un reper, un model, singurul unde omul se simte acasã.

Forþa insidioasã a relativismului, a consumismului,  sau, mai nou, a unui puseu xenofob, nu o scutesc nici pe ea de erori, sau de pãcate, dar, dincolo de acestea, modelul cultural european, fondat pe un nucleu apusean, este fecund în continuare, apt de înnoire,  reglându-ºi din mers unele disfuncþionalitãþi.

Cãlãtoria fabuloasã, de la Lisabona la Berlin, spre  nordul, apoi spre estul continentului, organizatã cu metodã ºi cu pragmatism de LiteraturWERKstatt Berlin, în vara lui 2000,  prin directorul proiectului, Thomas Wohlfahrt, secondat de o admirabilã echipã, le-a confirmat  celor 104 scriitori, strãbãtând 11 þãri, ideea acestui model fecund al Europei perene. Cine n-a vrut sa-l  vadã, nu l-a vãzut… Vasile ºi Vitalie l-au vãzut. Andrei Bodiu, Nicolae Prelipceanu, subsemnatul, majoritatea, la fel, l-au vãzut. Toate aceste rute, întâlniri, dezbateri, recitaluri de poezie, vizite, chipuri sunt surprinse pe viu în cartea celor doi scriitori români.  Scris la douã mâini, sub forma unui jurnal de bord, fãrã inutile paranteze, textul, respirã vitalitate ºi ordine interioarã, compoziþionalã. E un bun exemplu de talent literar, care-ºi asociazã informaþia ºi inteligenþa, interpretând, mai mult decât descriind, peisajele, inclusive cele umane, parcursul  celor 7000 de kilometri . Caractere sau situaþii neobiºnuite, stãri de spirit, sau replici din acest drum, care a durat o lunã ºi jumãtate, se perindã prin faþa noastrã, un film cu tãieturile necesare, desigur, un montaj priceput, relatãrile celor doi scriitori. Este o performanþã deja faptul cã autorii aceºtia nu se dubleazã unul pe altul, chiar dacã scriu uneori, chiar despre acelaºi subiect, pentru cã unghiul de observaþie e diferit,  dar tonalitatea volumului e  unitarã. Ca impresie generalã, remarc autenticitatea notaþiei, dar ºi referinþele culturale, vizita la Prado, de exemplu, despre care scrie Vasile Gârneþ, dar ºi Vitalie Ciboanu,  sau la Louvru, sunt firesc de bine þintite, niciodatã didacticiste, sau ostentativ-supradimensionate. Surprinderea pulsului strãzii, a locurilor celebre, la Lisabona, bunãoarã, a  parcului ºi  Castelului Sao-Jorge, rafinat-estet evocat de Vitalie Ciobanu : ,,Priveliºtea Lisabonei ºi a împrejurimilor sale de pe tarasa Castelului Sao Jorge –cred cã ar trebui sã constituie pânza unui mare maestru, expusã într-unul din faimoasele muzee ale lumii“. Dar ºi casa memorialã Fernando  Pessoa, parcã o vezi, aievea, chiar dacã ea devine  o dezamãgire, nu numai  pentru Vasile Gârneþ,  care simte nevoia unei conversaþii compensatoare  cu locuitorii  strãzii marelui poet portughez al secolului trecut. La Madrid, simbolica Puerta del Sol are parte de condeiul alert ºi sensibil al lui Vitalie, iar Plaza Mayor, una dintre oglinzile în care s-a reflectat istoria Madridului ºi a întregii Spanii“, de notaþia meditativã  a lui Vasile Gârneþ, care nu uitã sã noteze  remarca uºor sastisitã de comercialul turism iberic, a simpaticului poet Alberto Porlan „bere ºi istorie.“

Nu totul e armonie în trenul scriitorilor, se iscã controverse între spiritul imperialist rus ºi cel al ucrainenilor sau al basarabenilor. Sunt vizibile decalaje de mentalitate în trenul care strãbate nu doar spaþii geografice, ci istorie în desfãºurare. Descrierea Kaliningradului e dezolantã, chiar sinistrã, Malborkul e privit cu înþelegere, pentru cã „polonezii au pãstrat ºi au inclus în patrimoniul lor naþional vestigiile civilizaþiei germane, ruºii le-au sfãrâmat cu buldozerul, de aceea, Polonia aparþine Occidentului, iar Rusia reprezintã antimateria Vestului!“. Ideea lui Vitalie e bine articulatã. Trecutul are remanenþe, rãbufniri chiar, cicatrici care nu s-au vindecat, întrebãri la care nu s-a rãspuns. Cei doi autori nu ocolesc asemenea puncte dureroase, nici nostalgia unor confraþi de drum dupã Imperiul rus de altãdatã. Dar iatã ºi  alte interogaþii punctuale, care ne privesc direct, pe noi, toþi  autorii români. Vasile Gârneþ sau  Vitalie Ciobanu  le pun cu îngrijorarea omului care a fost silit  de a ºi le pune, nu doar de dragul de a discuta. De pildã, „Cu ce i-am putea intersa pe alþii într-un schimb de valori culturale cu Occidentul?. O asemenea dezbatere ar mai spulbera din narcisismul nostru pãgubos.“

Niciodatã prezentul, ca tensiune a istoriei, nu e eludat, edulcorat, evacuat din acest jurnal  la douã mâini, unitatea lui þine  de concepþie, una liberal-modernã, postmodernã,  dezinhibatã, fãrã  poncife patriotarde, realistã, dar profund valorizatoare a identitãþii noastre naþionale, într-un mod nestrident. Stilul celor doi autori este inconfundabil. Asimilarea unor lecturi esenþiale, autori canonici,  pattern-uri, etc. îi apropie, desigur, dar nu-i confundã.

O carte de peste 450 de pagini care ai vrea sã nu se mai termine, a doua relatare, cronologic,  a drumului Literaturexpressului, dupã volumul reuºit, de asemenea, al altui cãlãtor, Andrei Bodiu. La aproape 8 ani de la plecarea noastrã din Lisabona, pentru a descoperi oraºele ºi oamenii Europei, gustul acelui început e intact, proaspãt, reconfortant,  prin paginile lui Vasile Gârneþ ºi ale lui Vitalie Ciobanu. Un poet ºi un eseist au scris cel mai substanþial op despre aventura pe drum de fier (cu escale binevenite) a celor peste o sutã de scriitori europeni, în anul de graþie 2000.