Poetul florentin Piero Bigongiari mi-a acordat un interviu la Rimini, în holul hotelului Ambasadori, dincolo de evocarea adolescenţei sale literare, am reţinut opiniile despre poezie ale acestui reprezentant major al ermetismului italian interbelic – face parte din „triada poeţilor ermetici florentini” (cu Mario Luzi şi Alessandro Parronchi), teoretizând „spaţiul absenţei” din lirica ermetică, dar redescoperind la maturitate prospeţimea colocvială. Emblematicii lui plopi, iubiţi din adolescenţă, mereu, ar fi, după el, o imagine a poeziei sale. Celui care scrisese volumul de poeme Con dito in terra vorbea despre o legătură între spiritual şi literar, religios şi ermetic...

Un jurnalist catolic faimos,Vittorio Messori, tradus cu câteva titluri la Humanitas, printre care o carte de convorbiri cu Ioan Paul al II-lea, a acceptat o convorbire informală, dar caldă, cu mine, tot la Rimini, în alt an, oaspete, ca noi, românii, la Meeting per la pace, eveniment anual important pentru Mişcarea religioasă Comunione e Liberazione. O vreme chiar am corespondat cu Signor Messori. Au fost primii intelectuali italieni laici, dar cu formaţie religioasă catolică, doi scriitori de anvergură pe care i-am admirat pentru coerenţa lor ideatică. Profesoarei de românistică, legendara centenară Rosa Del Conte, i-am făcut, cum am ştiut, portretul de universitară, de iubitoare a literaturii noastre, aşa că nu revin. Trei figuri ale culturii italiene, unde vechea şi temeinica Europă o regăseam vorbind limba italiană modernă.

Pe Don Luigi Giussani, fondatorul amintitei Mişcări religioase, un preot apreciat de Ioan Paul al II-lea, un autor de numeroase volume de educaţie creştină, începând cu Sensul religios, traduse în zeci de limbi, pe care Benedict al XVI-lea îl citează, am avut prilejul să-l ascult la reuniunile din La Thuille, în Val d’Aosta, în câteva veri, chiar să schimb cu el câteva cuvinte despre poezie şi religie. Fostul profesor de la Universitatea Sacro Cuore din Milano fiind un bun interpret al literaturii universale moderne, le recomanda tinerilor C.L-ini poemele unor Montale, Clemente Rebora, T.S. Eliot (Corurile stâncii) sau pe unii poeţi ruşi contemporani (Andrei Voznesenski). Pentru mine aceste dialoguri la maturitate cu intelectuali italieni de prima mână m-au întărit, spiritual, mi-au confirmat justeţea unor opţiuni culturale. Nu mai spun de prietenia cu mulţi preoţi italieni, sau cu multe familii de medici, care m-au primit fratern în casele lor, la Cesena, în special, mi-au deschis ochii la temeinicia unei civilizaţii unde încrederea în celălalt, solidaritatea umană, onestitatea şi credinţa sunt fundamentale. Marko Rupnik, artistul mozaicurilor moderne, cu cateheticele lui splendori, care au înnobilat şi o biserică ortodoxă din Cluj, unde-mi duc prietenii să le admire, mi-a inspirat versuri de maturitate şi o afecţiune constantă. Nu mai puţin cardinalul Tomas Spidlik, „un avva la Roma”, cum l-am numit, un înţelept iubitor de spiritualitate orientală, pe care o explică în cărţi fundamentale.

Aceasta-i Italia mea, o reţea de prietenii de la nord, Liguria lui Sbarbaro şi Montale la sud, Sicilia lui Tomasi di Lampedusa şi a profesorului Nicola Di Girolamo. Geografia devine istorie şi empatie în Italia. Iar Roma e nucleul nemuritor al Italiei.