Deschise oficial prin saluturile aduse asistenţei din partea Patriarhiei din Constantinopol, a lui Bartolomei I, a Bisericii Ortodoxe Ruse şi a Patriarhiei din Moscova, a Bisericii Ortodoxe Române din Italia, rostite de preotul grec Iosif, de la San Giorgio dei Greci, Veneţia, respectiv, de preotul rus Vladimir, apoi de parohul român de la Ganciano, preotul Trandafir Bobarnea, urmate de salutul Episcopului din Assisi, S.E. Domenico, de astă dată prezent in persona, s-a trecut la prima parte a lucrărilor. Ele au fost moderate cu strălucire academică de P. Guglielmo Spirito, docent la Institutul Teologic din Assisi.

S.E. Yannis Spiteris a vorbit despre un subiect caracteristic lui Francisc, anume ,,actualizarea radicală a Scripturii“, paralelisme apoi între regula Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Francisc, despre supunerea, ,,ipoteghe“ drept axul cardanic al învăţăturii spirituale a amândorura; despre ,,urmarea lui Cristos“, sau înrudirea de fond dintre scrieri ale lui Pahomie şi Francisc.

Profesorul Yfantis, de la Salonic, ne-a făcut cunoscută „devoţiunea ortodoxă“ pentru Francis din Assisi, în Grecia secolelor anterioare, existenţa, ce surpriză!, a unor reprezentări iconografice în bisericile ortodoxe din Creta. O ,,universalitate franciscana’’ chiar, supraconfesională, deci, care se apropie, cumva, păstrând diferenţele de rigoare, de spiritul universal al lui Isus, prin imitarea modelului suprem de iubire.

În partea a doua a întâlnirii ecumenice, P. Nicu Dumitraşcu a analizat interpretarea pe care o dau unii teologi români, ca Dumitru Stăniloae, spiritualităţii franciscane, absenţa ,,stigmatelor’’ rănilor cristoforme la sfinţi, în credinţa ortodoxă. La discuţiile animate care au urmat, s-a vorbit despre prezenţa la români a spiritului franciscan vezi Mioriţa, în poezia religioasă, la intelectualii interbelici, cum demonstra şi P. Silvestro în volumul său. ,,Unitatea treimică’’ este definitorie, a susţinut părintele ortodox român, la Francisc.

Profesoara Maria Plujhanova a susţinut legătura dintre literatura rusă, Dostoievski, în special, cu figura stareţului Zosima şi cea a lui Alioşa, din cunoscutul roman, dar şi o apropiere între Francisc din Assisi şi Serghei de Radonej.

Concluzia unanimă - Francisc e o solidă, veche, dar şi modernă, contemporană, punte de legătura între Orient şi Occident.

Iar o bogată expoziţie de fotografii, făcute cu prilejul diferitelor momente ecumenice, la care se văd mulţi ierarhi romani, preoţi, expoziţie concepută de acelaşi P. Silvestro în spaţioasa Sala Norsa, din apropierea Basilicii, a fost un element coagulant în plus. Aşa cum corul din Japonia, care a interpretat, aici, cântece religioase, a constituit mai mult decât o pată de culoare exotic-insolită, un alt argument al unei visate uniri a tuturor creştinilor din lume. Tot în Basilica franciscană, un spectacol literar a încheiat ziua, prin versurile Adei Merini, faimoasa poetă, autoarea volumului ,,Francesco. Canto di una creatura’’, recitate de un tânăr actor, versuri strălucitoare acompaniate de muzica propusă de, nu mai puţin faimosul cântăreţ italian, Lucio Dalla. Ceva între Aznavour şi Dumitru Fărcaş, vocea primului, patetismul la clarinet al celuilalt.

Cum să nu simţi, mai ales în acest loc al Întâlnirii prin excelenţă că există ceva profund care ne uneşte, nu ne desparte?