Figura Sfântului Francisc a fost şi este familiară multor scriitori români mai vechi sau mai noi, mai ales prin lectura ,,Cântecului Fratelui Soare, text literar şi rugăciune, care s-a bucurat de o receptare excepţională, aproape miraculoasă, în mediile româneşi nu doar culte, ci şi în cele populare. Mai mult, putem afirma că ilustrul text franciscan a exercitat o influenţă literară extrordinară asupra tuturor generaţiilor de scriitori români, prin nucleul său profund creştin, care consună, se armonizează cu respectul pentru natură al firii româneşti, cu simţul cosmic al laudei elementelor, cu un sentiment liturgic, unde omul şi natura transigurată se înfrăţesc.
Portretul interior al Sfânului din Assisi, care a suscitat un entuziasm unanim, tocmai pe baza acestor trăsături afine este alcătuit credibil de către scriitorii români, chiar dacă acest portret este fragmentar, uneori schematic, bineînţeles cu unele excepţii
Un foarte util catalog bibliografic al traducerilor româneşti ale ,,Cântecului creaturilor, îl concepe un italienist român, Ştefan Damian, în colaborare cu un preot, Vasile Maria Ungureanu. Ideea care se impune după parcurgerea antologiei este că Francisc din Assisi a pătruns, prin această celebră poezie religioasă, în sensibilitatea noastră, în imaginarul nostru, iar corespondenţe ale ilustrului text italian s-au regăsit în tezaurul psihismului colectiv, imemorial, nu doar cult, în mentalul profund, românesc.
Este vorba despre ,,Versiuni romeni del Cantico del Frate Sole, o antologie din 2002, IDC Press, unde sunt cuprinse 31 de versiuni româneşti ale unor nume prestigioase din literele româneşti, care traduc cel mai cunoscut imn, laudă, rugăciune, text literar inaugural, printre primele din literature italiană. Toţi autorii antologaţi cu traduceri ne oferă probe ale unei lecturi devotate, ale unor echivalenţe semantice, cum se vede uşor, texte cizelate, răbdător meditate.Vreau să spun că traducerile acestea nu sunt întâmplătoare, ci acte de empatie cu textul franciscan, posibile portrete livrate cititorului român, pentru a intui misterul şi fascinaţia exercitate de Francisc din secolul al XIII-lea până azi. Ar fi prima, generală tentativă de înţelegere a omului sfânt prin lauda sa, prin poemul său cosmic, care, cum
s-a spus, întredeschide porţile Renaşterii.
,,Cântecul Fratelui Soare devine astfel un liant, o punte de unire între confesiunile din România, unde ortodoxia e majoritară, cum se cunoaşte, ea asimilând cultural cea mai cunoscută laudă a Assisiatului.
Mai mult, nu cred că există vreun motiv de respingere, pe motive confesionale, de către vreun credincios ortodox, a acestui mare sfânt catolic, ba chiar unii ierarhi ortodocşi, cu care am avut prilejul să discut, mai ales înainte de 1989, la Cluj, l-au comparat pe Francisc din Assisi cu Sfântul Serafim de Sarov. Îi apropie, evident, aceeaşi iubire a tuturor creaturilor, inclusiv a lumii necuvântătoarelor, a animalelor, care lor li se supun, spontan, devin blânde în prezenţa lor. Amândoi au din plin aceeaşi bucurie universală la contemplarea Creaţiei, ambii aduc o laudă lumii, văzute ca operă a Creatorului.
Sunt două expresii, diferite,în fond, ale omului spiritualizat, în-duhovnicit. ,,Bucuria mea, exclama sfântul din Rusia, când i se adresa unui om, oricare ar fi fost acesta, iar despre ,,perfetta letizia, cea câştigată prin iubirea necondiţionată a semenilor, chiar dacă ei ne ocărăsc pe nedrept, ne instruia, prin Fra Leone, şi Francisc, cum relatează mai târziile ,,I Fioretti, cap.VIII.
Aşadar, intuiţia regretatului papă, Ioan Paul al II-lea, e mai mult decât intuiţie, e chiar inspiraţie de sus, să adune, la Assisi, reprezentanţi ai diferitelor religii într-o ,,Zi mondială dedicată rugăciunii, semn că Assisi poate fi, este, o punte între religii, sau numai confesiuni.