– Stimate Domnule Alberto Castaldini, urmăriţi de multă vreme
evoluţia fenomenelor sociale, politice şi culturale din Europa Centrală şi de Sud-Est, şi aţi considerat, constant, că doar împărtăşirea memoriei ar putea funcţiona ca o bază solidă a unei noi Europe. Cum vedeţi riscurile acestei zone, din care face parte şi România? Dar remediile?

– Când vorbim despre această parte a Europei, nu trebuie să uităm un aspect fundamental: valoarea memoriei istorice în procesele de reprezentare a identităţii culturale. O reală conştiinţă comună europeană, care să constituie o bază autentică pentru cooperarea dintre naţiunile continentului, trebuie să se confrunte cu specificitatea istorică şi culturală a popoarelor sale, mai ales în acele State care până acum aproximativ 25 de ani făceau parte din blocul comunist. Această conştiinţă nu poate ignora acele date ale memoriei şi acele simboluri ale identităţii, a căror neînţelegere sau subevaluare împiedică construirea în mod adecvat a relaţiilor internaţionale în lumea de azi. Problemele de convieţuire dintre popoare nu se rezolvă prin relativismul cultural şi religios, aşa devine imposibilă orice platformă solidă socială şi politică de dialog şi oamenilor le este negat, în numele integrării economice şi instituţionale, sensul apartenenţei. În calitate de europeni, noi, români sau italieni, suntem apărătorii unei vocaţii istorice pentru care Europa a fost şi încă este civilizaţie a confruntării şi a medierii culturale. În acelaşi timp, nu putem renunţa la identitatea noastră, pentru că, aşa cum spunea în secolul al XVIII-lea englezul Edmund Burke, niciun european nu trebuie să se simtă exilat pe continentul său. Aşa cum a scris în 1989 un fiu al Europei centro-orientale, papa Ioan Paul al II-lea, pe lângă demnitatea fiecărei persoane, în comunităţile umane există „un drept al identităţii colective care trebuie tutelat în conformitate cu demnitatea fiecărui element component”. Acesta este un principiu fundamental într-o ţară precum România, un extraordinar mozaic etno-istoric, în care coabitează în pace popoare, culturi şi confesiuni religioase diferite. Într-adevăr, pacea este o valoare universală, religioasă şi laică, dar trebuie edificată într-un context istoric şi geografic precis, respectând nevoile particulare necesare unui bun comun în care fiecare persoană, în comunitatea sa, posedă o valoare centrală.

– Înainte să ajung diplomat la Bucureşti, m-am ocupat, ca ziarist şi cercetător, de minorităţile etnice şi religioase şi de evenimentele geopolitice din Europa centro-orientală. România m-a fascinat mereu pentru că reprezintă un laborator istoric excepţional pentru înţelegerea dinamicilor convieţuirii şi ale schimbului cultural dintre diversele comunităţi naţionale. După ce am fost numit, în 2005, pentru competenţele mele ştiinţifice, director al Institutului Italian de cultură din Bucureşti şi ataşat cultural, am avut posibilitatea să verific „la faţa locului” bogăţia civilizaţiei spaţiului istoric românesc, autentic pod între Orient şi Occident, sinteză extraordinară a civilizaţiei europene. Aşa m-am îndrăgostit de România şi de poporul său.

– Domeniile de studiu şi temele în care sunteţi specialist sunt, în contextul geopolitic actual, mai de actualitate ca niciodată. Vă ocupaţi de religie şi de mişcările religioase, în special de semitism şi de anti-semitism, de aspectele antropologice, etnografice şi folclorice rezultante din nucleul iudaismului şi al dialogului între culturi. O carte a dumneavoastră poartă titlul Mondi paralleli. Ebrei e cristiani nell’Italia padana dal tardo Medioevo all’Etŕ moderna. Credeţi că demersurile culturale pot facilita rezolvarea unor diferende foarte vechi între culturi şi civilizaţii?

– Cred că o asemenea abordare, precum cea din punct de vedere istoriografic, poate uneori facilita soluţionarea problemei diferenţelor etnice şi religioase. Nu trebuie să căutăm cu încăpăţânare comparaţia cu o cultură sau o religie diferită, pentru că aceasta poate fi şi de opunere şi poate duce la confruntare. După părerea mea, confruntarea – adică comparaţia în planuri paralele – este o primă importantă etapă pentru cunoaşterea reciprocă. Dau exemplul istoric al evreilor. Atât în spaţiul istoric românesc, cât şi în cel italian, evreii au constituit o „minoritate calificată”. Evreii erau la marginea societăţii, dar, în realitate, aveau un rol central, în special în planul medierii economice şi culturale. Într-adevăr, comunităţile evreieşti din Europa au construit o reţea de relaţii între state, reţea care depăşea graniţele politice şi favoriza, pe lângă schimburile comerciale, circulaţia ideilor. În acest sens, contribuţia evreilor la construirea societăţii moderne a fost de mare importanţă. Principatele Române, situate la jumătatea distanţei dintre Constantinopol şi Viena, la graniţa dintre două imperii, a avut timp de secole, în interiorul propriu, „lumi culturale şi religioase paralele”, a căror extraordinară moştenire este încă vie şi actuală.

– Tinerilor le recomand o solidă pregătire istorică şi o cunoaştere aprofundată a religiilor. De asemenea, în centrul perspectivei lor profesionale trebuie mereu să fie nu succesul, ci omul ca persoană, cu valorile sale fundamentale şi cu identitatea sa. Aşa se vor simţi, în final, realizaţi sufleteşte şi pe deplin satisfăcuţi pentru ceea ce fac.

– Sunteţi membru al numeroase academii şi asociaţii ştiinţifice: Accademia Nazionale Virgiliana din Mantova; Accademia di Agricoltura Scienze e Lettere din Verona; Societŕ Storica Lombarda (Milano); Associazione Italiana per lo Studio del Giudaismo (Pisa); European Association for Jewish Studies (Oxford), Societŕ italiana per lo studio dell’etŕ moderna. De asemenea, sunteţi membru de onoare al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Profesor honoris causa la Universitatea „Babeş-Bolyai” (Cluj-Napoca) şi Doctor honoris la Universitatea „1 Decembrie 1918” (Alba Iulia). Pe lângă asta, sunteţi membrul Comitetului ştiinţific CIRMIB (Centro di Iniziative e Ricerche sulle Migrazioni) Universitatea Catolică din Brescia. Listă impresionantă, având în vedere că avem destui cititori tineri, ei cred că ar fi interesaţi să întrebe cum s-ar putea ajunge nu neapărat la asemenea prestigiu, dar măcar la o cotă din el? Prin ce principiu de muncă?

– Este nevoie de răbdare, modestie şi respect faţă de ceilalţi şi de propria muncă, pe lângă norocul de a întâlni maeştri şi prieteni adevăraţi, cu care să lucrezi şi de la care să înveţi. Aş vrea să-l citez şi pe Immanuel Kant: „Acţionează încât să tratezi umanitatea, atât în ceea ce priveşte persoana ta, cât şi în ceea ce priveşte persoana oricărui altul, întotdeauna şi în acelaşi timp ca un scop, niciodată doar ca un instrument”.

– O întrebare mai scurtă: cum vedeţi, în calitate de profesor, impactul activităţii ex cathedra asupra modelării unei viitoare lumi mai puţin conflictuale?

– Cine predă tinerilor trebuie să le transmită acestora nu numai cunoaşterea unei materii ştiinţifice, ci şi valoarea cooperării şi importanţa relaţiilor umane autentice.

– Vă răspund cu o frază a unui drag prieten, poet, scriitor, filozof şi autor de teatru italian, Guido Ceronetti, care a fost prieten cu Cioran: „Câţi dintre noi ar fi naufragiat fără speranţă într-o noapte atlantică, fără vocile care se ridică şi ne cheamă din cărţi”.

Credeţi că asistăm la un nou val de contestări asupra civilizaţiei occidentale, considerată, de unii, drept imperialistă? Italia a fost, mereu, un far pentru ceea ce numesc istoricii şi lingviştii Romania, fie ea occidentală, fie orientală, ca în cazul nostru. Ce părere aveţi despre folosirea actuală a termenului imperialism?

– Eu cred că acest fenomen a suferit o metamorfoză şi astăzi corespunde exceselor liber-schimbului, ale globalizării, ale nedreptăţilor sistemului financiar mondial. Sunt încălcate în mod egal drepturile individuale şi ale popoarelor, şi omul e tot mai singur într-o lume în care comunicarea este foarte răspândită, dar adesea superficială. Puţini îi ascultă pe cei de lângă ei şi pe cei care le cer ajutor. Şi mulţi plâng în tăcere în timp ce sunt abandonaţi, exploataţi, cu demnitatea călcată în picioare. Să ne gândim la actuala criză economică şi la drama găsirii unui serviciu. În Italia, rata şomajului tinerilor este foarte ridicată: mai mult de 4 tineri din 10 nu au serviciu. Cei care lucrează au servicii nesigure. Cum vor putea aceşti tineri să-şi facă o familie?

– Am venit la Craiova acum câţiva ani, ca oaspete al prof. univ. dr. Elena Pîrvu, italienistă de valoare, cu ocazia unui simpozion organizat de Universitatea din Craiova. Consider Craiova un oraş extrem de interesant în plan cultural, ca toate oraşele de frontieră. Într-adevăr, bogăţia identitară a continentului nostru se poate percepe de-a lungul graniţelor Europei. Sper să mă reîntorc în curând la Craiova.

– Domnule Profesor, ce anume cărţi fundamentale aţi recomanda pentru stabilizarea unei forma mentis la un tânăr interesat de umanioare, sigur, pe lângă autorii prezenţi în ceea ce aţi publicat, de la studii despre Francesco d’Assisi la aproprieri ale lui Giovanni Papini?

– Permiteţi-mi să recomand cel puţin patru autori, pe care îi consider foarte importanţi pentru înţelegerea misterului uman: Sfântul Augustin, Confesiuni; Feodor Dostoievski, Crimă şi pedeapsă; Dietrich Bonhoeffer, teolog luteran ucis de nazişti, şi cartea sa Widerstand und Ergebung, şi, în fine, povestirile scriitorului polonez de origine evreiască Isaac Bashevis Singer, care ne restituie viaţa unei lumi dispărute.

– Eu vă mulţumesc!