recunosc
poeziile mele aparţin unui timp
când bucuria se poate strânge
într-un colţişor de batistuţă înflorată
nu ştiu dacă mă va recunoaşte
vreun copil
în cărţile despre o istorie a literaturii
sau voi fi îngropată
în mulţimea de anonimi
ce şi-au pierdut busola
prin deşertul siberian
sunt adepta faptelor concrete
când vreau să iubesc
iubesc
bărbatul din săptămâna
dictată de Dumnezeu
când vreau să mă îmbăt
culeg viile retrocedate
şi zac până la plictiseală
în balta mea de amărăciune
când vreau să mor
îmi aprind o lumânare
şi chem haimanaua aia de moarte
să treacă la treabă
un chibrit
vă rog
vântul a intrat pe fereastră
el nu se descalţă niciodată
aşteaptă să bem un vin şi să vorbim despre
nopţile petrecute în prima patrie
când pelerina îi atârna până la glezne
şi apa se strecura pe lângă gulerul ros
cum mă sorbea din priviri
până la ultima emoţie
eu nu reuşeam să mă stăpânesc
şi nici acum nu pot
îi caut cu buzele lutul fraged
se aruncă în pat rugându-mă să duc în grajd calul
şi să-l hrănesc
să biciuiesc slugile necredincioase
udând cu sudoare cravaşa
Dimitrios nu m-a lăsat niciodată să ghicesc
în care din zile mă va iubi mai mult
el scrie poveşti pe boabe de neghină
şi bea în fiecare dimineaţă cucută
pentru că poate să treacă prin toate vămile
cu nume ciudate
şi eu îl recunosc
vine cântând ca soldatul
după un război de sute de ani
bate în fereastra timpului
eu mă dezbrac de vârstă
cu părul răvăşit pe spinarea nopţii
întorc pagini din amorul fără sfârşit
suspinând după un rol în piesa lui tragică
Dimitrios îşi spală sabia
şi sângele curge pe şanţul inimii
adâncind obrazul vremii
calul nechează de sete
pumnii mei sunt prea mici
râul a secat şi din cealaltă galaxie nu primim nimic
cismele îl strâng teribil
eu îi şterg picioarele cu părul ud de sudoare
şi rănile se cicatrizează
săptămâna asta a trecut repede
în oglinda fiecărei dimineţi
plâng ca o nebună
dacă vreau să-l cert acum e momentul