Critic, teoretician, istoric literar şi eseist, Codrin Liviu Cuţitaru, universitar al Literelor ieşene, dar şi colaborator la Dilema veche şi Ziarul de Iaşi, debutează în anul 2017 ca romancier cu volumul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile.

Romanul evidenţiază ineditul ca fiind posibil când realitatea se îmbină cu ficţiunea. Cartea este constituită dintr-un ciclu de cinci manuscrise ai căror naratori se topesc în personaje sau chiar în protagoniştii acestora. Confusio de Titus Mercuti, Vigilia de Boris Mercuti, Solitudo de Victor Olescu, Conversio de Petronel Normanu şi Substituto de Cristofor Pigulea sunt naraţiunile care compun volumul lui Codrin Liviu Cuţitaru. Startul manuscriselor este dat de Titus Mercuti, al cărui text fiul său, Boris, îl primeşte ca pe un testament. Expunerea manuscrisului este precedată de ultimele clipe de viaţă ale autorului său. Titus Mercuti vorbeşte o limbă a anagramelor în momentele agoniei, atât în română, cât şi în engleză, fapt considerat bizar de medicină.

De pildă, naraţiunea lui Boris Mercuti, Vigilia, îl are în centru pe Victor Olescu, profesor de literatură, fost rector al unei Universităţi. Celebrul om de litere suferă de arterită, boală care avansează rapid şi îşi pune amprenta pe viaţa profesorului şi a celor din jurul său, chiar şi câinele familiei fiind afectat de starea de sănătate precară a stăpânului său. Notorietatea lui Victor Olescu determină curiozitatea şi agitaţia persoanelor care îl cunosc, dar, mai ales, curiozitatea presei. Din cauza vieţii sociale inactive pe care o are fostul rector, revistele vor începe să îi prevestească sfârşitul într-un timp extrem de apropiat sau să îl considere deja mort. Starea de veghe va fi cea care va caracteriza pe întreg parcursul bolii viaţa celor din jurul lui Olescu şi chiar propria-i viaţă. Câinele familiei, Beşleagă, a cărui prezenţă în preajma bolnavului nu este uşor tolerată de doctorul Forga, îşi veghează şi el stăpânul prins în ghearele arteritei. Dacă familia şi medicul urmăresc schimbările prin care trece bolnavul, profesorul urmăreşte chiar boala care îl schimbă şi în faţa căreia nimeni nu se poate opune, fiind conştient de gravitatea şi starea avansată a maladiei necruţătoare: „Ce altceva s-ar mai putea încerca într-o atare situaţie? Eu însumi veghez «dansul» arteritei exhaustive, cum ai numit-o dumneata. Chiar dumneata nu faci altceva decât să veghezi. Nu mă tratezi, ci mă veghezi în imprevizibila mea transformare. Veghezi să nu mă agit, încălcându-ţi «principiile» etice şi profesionale, veghezi să nu fiu asaltat de monştrii ăia jurnalistici, ducându-mă, înainte de termen, acasă veghezi să nu respir acelaşi aer cu Beşleagă, veghezi ca el să nu mai vegheze...“. Starea de veghe devine un element semnificativ şi recurent în viaţa muribundului, văzând în ea o temă pentru un viitor eseu pe care îl va scrie Stelu Zaucă, prietenul care l-a vizitat de cele mai multe ori pe parcursul bolii. Olescu consideră că vânzarea eseului îi va fi de ajutor fiului său, dar şi lui Stelu. Avansarea galopantă a arteritei exhaustive îl va schimonosi pe suferind, iar medicul Forga hotărăşte să nu renunţe la încercarea de a-l trata. Astfel, îl va supune unor intervenţii chirurgicale, unor experimente medicale, care îl vor menţine în viaţă. Transformarea lui Victor Olescu ajunge într-un punct culminant ce pare rupt din imaginarul avangardist – profesorul va fi doar un glob ocular care reacţionează la tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Noua creatură va ajunge o povară pentru soţia sa, probabil şi din cauza îndelungatei perioade de suferinţă. Aceasta se simte urmărită şi chiar încearcă să distrugă ochiul, dar îşi revine după ce îl aruncă într-o vază cu flori. Totuşi, Olescu îşi găseşte sfârşitul în omniprezentul Beşleagă. O medicină avansată ajunge să transforme un om bolnav într-un ochi, dar cel mai bun prieten al omului îi opreşte viaţa. Nu doar Victor Olescu va trece prin transformări extraordinare. Povestea lui va fi scrisă nu de Stelu, ci de Boris Mercuti. Acesta îi va înmâna manuscrisul Lianei, soţia fostului rector, dar şi Mercuti este de nerecunoscut, fiind acum o făptură gigantică. Omul-ochi şi uriaşul sunt reprezentanţii unei ficţiuni a transformărilor, dar şi ai unei medicini a viitorului. Cu alte cuvinte, povestea ce-l are în centru pe Victor Olescu reliefează şi realitatea crudă pe care o trăieşte fiecare om. Apropierea de iminentul sfârşit este cea care dezvăluie adevărata faţă a celor apropiaţi şi nu numai. Transformarea este cea care uimeşte iniţial, dar reacţiile oamenilor, ale cunoscuţilor: curiozitatea, nervii care cedează, dorinţa de a experimenta, sunt realităţi inevitabile.

Romanul lui Codrin Liviu Cuţitaru este o carte a transformărilor admirabile şi frapante, îmbinând realul pur cu fantasticul bizar. Deşi ne sunt propuse naraţiuni, acestea debutează asemenea unor piese de teatru, fixând spaţialitatea şi temporalitatea. Cartea este inedită prin metamorfozele pe care le ascunde, aspect pe care-l anunţă coperta – dintr-un ou obişnuit iese un ochi albastru, aşa cum era Victor Olescu. Autorul ieşean scrie un roman ce surprinde aspectele fireşti şi esenţiale ale vieţii printr-un joc ameţitor şi uimitor al fantasticului. Titlurile manuscriselor sunt teme comune ale existenţei umane, dar sunt învăluite într-un imaginar epatant.