Critic literar, poetă şi prozatoare, Maria Pilchin îşi face debutul literar în anul 2013 cu Praguri critice, iar în anul 2015 publică primul volum de versuri, Poeme pentru Ivan Gogh.

În 2017, autoarea de peste Prut aduce în atenţia cititorilor Poezie, Eros şi Putere, o carte de eseuri despre poezie, aşa cum poate reieşi încă din titlu. Eseurile sunt distribuite în două secţiuni: Poesis, Eros şi Potestas şi Rămân acestea două: poezia şi dragostea. Volumul Mariei Pilchin este ca un program ce expune motivele pentru care poezia merită să ocupe o treaptă înaltă în axiologia fiecărei persoane, fiecărui timp, fiecărui spaţiu, ea fiind în tot şi peste tot. Poezia are mai multe ipostaze, iar scriitoarea le aduce în atenţia cititorilor. De pildă, iubirea pare incompletă fără poezie. Dragostea se simte în tăcere sau se poate ajuta de poezie pentru a se exprima clar: „În iubire fie se tace, fie se spun poeme”. Totodată, poezia este pusă în relaţie cu societatea, cu factorul de mare influenţă al tuturor timpurilor – puterea politică. Spaţialitatea, temporalitatea şi politica au scos la lumină sarcina pe care a purtat-o şi o va purta creaţia lirică pentru totdeauna, cea taumaturgică: „Poezia este un vaccin şi umanul îl va căuta din ce în ce mai mult, este acea homeopatie care administrată zilnic salvează”, chiar dacă s-a încercat inocularea ideii de rol negativ al poeziei şi al poetului de către politicile despotice.

Regimurile politice totalitariste au căutat să diminueze forţa elitelor, să le reducă la tăcere, să sufoce puterea creatoare, fiindcă orice urmă de mare capacitate intelectuală reprezenta o ameninţare pentru conducerea politică ce nu dispunea de o bogăţie însemnată a minţii: „tiraniile nu au nevoie de creatori, ele dresează şi îşi cresc executorii. Pe poeţi însă îi marginalizează, îi fixează în rezervaţii şi ghetouri special create în mintea socialului”. Unul dintre eseurile din volum pune faţă în faţă poezia şi utopia, diferenţele dintre ele fiind majore, cele două sunt chiar într-o perfectă antiteză: „Marea diferenţă dintre poezie şi utopie este idealul. (...) Omul utopiilor e mereu un om nou, perfect, omul poeziei este omul în toate ipostazele sale, în complexitatea sa umană. Iată ce face diferenţa. Poetul este cel care ştie să scoată din imperfecţiune frumosul. Aici stă ascunsă toată magia acestei arte”.

Poezia este esenţa vieţii, ea se topeşte în lume sau lumea se topeşte în ea. Versurile sunt indici ai trecutului, prezentului şi viitorului. Existenţa este inimaginabilă şi imposibilă fără poezie, ea este asemănătoare oxigenului. Nu putem continua fără forţa poemului, dacă nu îl avem, trebuie să căutăm prin sertarele minţii pentru a-l invoca dintr-o altă dimensiune. Poezia vine din altă sferă, ea are puteri supranaturale asupra muritorului, se aseamănă cu o divinitate căreia îi cerem ajutorul în clipele dificile, ea având caracter soteriologic: „Da, poezia ne va salva, chiar dacă din ce în ce mai mult cred că nimic nu ne va salva. Totodată, un fapt e cert – dacă poezia ar dispărea definitiv, ea ar fi inventată. Atâta timp cât omul se va naşte, va iubi şi va muri, poezia va exista”.

Aşadar, volumul de eseuri al Mariei Pilchin ne garantează o durată a poeziei egală cu cea a vieţii. Titlul cărţii, Poezie, Eros şi Putere, este încărcat de semnificaţii, fiind format din trei cuvinte diferite formal şi semantic, dar care îşi găsesc undeva punctul comun: erosul şi puterea se adună sub lumina poeziei.

Autoarea a folosit numeroase surse bibliografice în demersul său. Georges Bataille, Simone de Beauvoir, Matei Călinescu, Jules de Gaultier, Sigmund Freud, José Ortega y Gasset, Grigore Vieru reprezintă o mică parte a celor ce o ajută pe Maria Pilchin să-şi exprime solid ideile. Altfel spus, eseurile nu sunt accesibile oricărui cititor, doar cei iniţiaţi, pasionaţii de literatură şi cultură, pot să treacă onest cartea prin filtrul gândirii. Prin urmare, volumul este destinat unui public erudit.

Cartea se constituie asemenea unei demonstraţii a importanţei poeziei. De fapt, poezia este viaţa aşezată artistic în pagină. Aceasta întreţine viaţa, o cântă, o plânge şi o însoţeşte până la final, deoarece nu numai literatura are nevoie de creaţia lirică. Nevoia acută de poezie îl va însoţi inconştient pe om de-a lungul întregii sale existenţe. Cu alte cuvinte, Poezie, Eros şi Putere este ca o demonstraţie de forţe (poetice) într-o lume a tuturor.