Bulzeștiul mitic

Autobiografismul este o caracteristică a acestui amplu ciclu de poeme soresciene, dar îşi pune amprenta şi asupra altor scrieri ale autorului, aşa cum observă Mihaela Andreescu: „Marin Sorescu face parte dintre artiştii a căror biografie a trecut în operă ca o scrisoare deschisă: a devenit, din viaţă personală, viaţă impersonală, adică literatură. Trilogia La Lilieci reface lumea copilăriei trăită în satul Bulzeşti, în Oltenia. Romanul Trei dinţi din faţă reconstituie Iaşul studenţesc al tinereţii, volumul de debut Singur printre poeţi dezvăluie procesualitatea conştiinţei literare, numind poeţii ale căror cărţi formau orizontul literar al momentului şi definind atitudinea celui care îl contempla”1.

Autorul face din Bulzeşti un spaţiu sacru, localitatea trece cu ajutorul Liliecilor în dimensiunea mitologică. Acest loc este pentru poet unul al meditaţiei, al înţelepciunii ţărăneşti ce se poate compara cu înţelepciunea antică, după cum însuşi afirmă: „Aş putea înşira foarte multe nume de ţărani, care pentru mine reprezintă unii şcoala eleată, cu Xenofan, Parmenide, Melisos şi Zenon, alţii dialectica lui Heraclit, alţii cinismul lui Diogene-câinele. Întâlnirea cu ei are pentru mine valoarea unei confruntări cu istoria gândirii”. Fiecare poem ascunde o poveste, un fapt real, un aspect al vieţii din comunitatea bulzeşteană. Lumea expusă de autor este o lume evocată dintr-o amintire proaspătă, vie. Sorescu aruncă două priviri asupra personajelor sale: prima privire este a copilului, o privire iniţială, iar cea de-a doua este o privire a adultului din prezent. Caractere, gesturi, sentimente, evenimente, nimic nu omite epopeea Bulzeştiului. Personajele desprinse din universul rural sunt diverse, încărcate de înţelepciune, totul camuflat în umor şi ironie. Fiecare îşi scrie propria istorie, fiecare are un rol în alcătuirea fidelă a monografiei rurale. Vocile narative sunt numeroase, oferind o nouă perspectivă spaţiului oltenesc: „Colorat şi gălăgios, satul însuşi îşi alcătuieşte treptat fizionomia, memoria şi relieful psihic din conversaţii şi replici: o lume în cosmosul larmei”2.

Personajele intră în mitologia locală, ciclul de poeme este ca o vrajă ce ajută la pătrunderea într-un univers mitologic – Bulzeşti. Poeziile sunt ca nişte incantaţii de readucere la viaţă a unui timp trecut şi semnificativ, iar incantaţiile au efect într-un spaţiu propice – cimitirul din localitate. Liliecii lui Sorescu semnifică învierea cimitirului din Bulzeşti şi trecerea satului de la realitatea de odinioară la mit. Liliecii surprind firescul satului oltenesc cu bune, cu rele, cu elemente de misticism, cu o privire atentă a ţăranului către oraş, cu probleme pe care le cunoaşte întreaga comunitate, cu evenimente din viaţa satului, iar bulzeştenii devin personajele propriilor poveşti. Marin Sorescu oferă o definiţie a satului tradiţional, aşezând onest pe foaie realitatea rurală. Autorul îşi găseşte echilibrul şi puterea creatoare în spaţiul său auroral: „Bulzeştiul este pentru mine un punct de sprijin. Punctul din care nu vreau să răstorn pământul, ci numai să-l văd”. Titlul semnifică, probabil, esenţa însemnătăţii satului pentru autor. Liliecii reprezintă o privire lucidă asupra universului rural, originea pură, naivă, dar încărcată de aluzie şi ironie. Nicolae Manolescu surprinde realitatea din poemele lui Marin Sorescu în volumul Despre poezie astfel: „La Lilieci e altceva. Abia aici găsim poezia realităţii. Parabola e părăsită. Oralitatea e acum redare a vorbirii unor personaje de la ţară, de unde poetul culege întâmplări, scene, obiceiuri şi le relatează cu o emoţie care nu exclude cruzimea”3.

La Lilieci era denumit cimitirul din Bulzeşti. Poetul creează o lume a amintirii fidele, unde trecutul şi prezentul sunt despărţite de o graniţă aproape invizibilă, datorită talentului său. El nu s-a desprins de pământul natal, rădăcinile sale par că nu s-au extras în totalitate din solul bulzeştean. Îşi aminteşte cu minuţiozitate aspecte ale lumii olteneşti, aspect remarcat de Eugen Negrici în Introducere în poezia contemporană: „În lumea aceasta extraordinară, filmată cu obiectivul ascuns şi lăsată să se mişte şi să trăiască nestânjenit, se desfăşoară, în mic, închise doar în câteva zeci de versuri, destine nebănuit de epice, psihologii abisale, cazuri, scene de o subtilitate a nuanţelor sufleteşti pe care cei mai mulţi romancieri o pot doar invidia”4. Sorescu este un fin observator al lumii din care s-a ridicat. Pentru poemele născute din amintiri, timpul se pare că rămăsese în loc.

1 Mihaela Andreescu, Marin Sorescu. Instantaneu critic, Editura Albatros, Bucureşti, 1983, p. 6.

2 Eugen Negrici, Introducere în poezia contemporană, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 63.

3 Nicolae Manolescu, Despre poezie, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987, p. 233.

4 Eugen Negrici, Op. cit., p. 61.