Iarna cuvintelor

Vârsta copacilor, Ed. Ramuri, Craiova, 2007, noua carte de versuri a lui Toma Grigorie este, fãrã îndoialã, cea mai gravã. Ea oferã o stare de maturitate creatoare, când versurile se cheamã pentru a nu trãda nicio urmã a schiþei, niciun element de recuzitã uitat. Versurile acestea lasã viaþa sã pãtrundã în paginã. Abandoneazã discursivitatea, elocinþa grijulie a celui care urmãreºte excesiv reacþia cititorului. Cuvintele se rup parcã din matca lor fireascã, convenþionalã ºi juxtapun fragmente de existenþã, oglinzi pentru imaginile altei vârste. Mersul pe litere este un text reprezentativ pentru felul în care Toma Grigorie se livreazã cuvintelor, le oferã iniþiativa, le alimenteazã, afectiv, autoritatea: „Mersul pe litere, / precum pe clapele / unui pian mut. // Cântecul se scurge / în nisipul secundelor // Vreun bob auriu / se rostogoleºte în gura moluºtei / pânã devine, / Dumnezeu ºtie cum, / perlã sidefie“ (Mersul pe litere).

Toma Grigorie este conºtient de zãdãrnicia actului creator („De ce sã mai caut dacã totul e scris?“), se îndoieºte arghezian, presarã „arte poetice“, insule de reflexivitate, de interogaþie, dezvoltã teme ºi motive dintr-un impuls interior. Construieºte þesãturi de cuvinte cu încãrcãturã miticã, blagianã, dezvoltând metafora, potenþând misterul lumii: „De unde a învãþat pãdurea / sã-ºi numere zilele? / Poate la începutul lumii / arborii au fost oameni“ (Vârsta copacilor).

Uneori, textele sunt simple cugetãri necoagulate poetic, transcrieri  de stãri reflexive (Timpul, Rãtãcitã în Est), dar cele mai multe transcriu, din perspectiva psalmilor, un dialog cu transcendenþa, cu lumile care se închid ºi conservã tainele vieþii. „Penitenþa“ poetului izvorãºte din încrederea în cuvintele care au puterea revelaþiei: „Îngenunchez în poezia aceasta / ca într-un sanctuar / cu relicve de îngeri. / Pe buza candelei înfloreºte / un strop din sângele Domnului. / Mã încrâncenez sã extrag cuvintele insisnuate în carnea ei sidefie. / Învãþ perpetuu, dar niciodatã / nu ºtiu sã-i vindec / rãnile fãcute de silabe. / Mã dor genunchii / la care mã supune / de-o viaþã“ (Penitenþa de-o viaþã).

Aceastã stare de umilinþã în faþa ordinii divine, de permanentã supunere  ºi ascultare a cuvintelor este semnul unei conºtiinþe poetice, al unui dialog cu lumea, cu cosmosul. Poetul nu poate ignora devenirea cuvintelor (Cuiburi de soare) sau tãrâmuri de dincolo, spaþiu prefigurat de gãri ºi drumuri cereºti sau acvatice: „Pãsãri îngheþate cad / din zborul lor încrustat în cerul de nord. / Pe ape, plutesc în derivã corãbiile eºuate“ (Moliile au ros lâna de aur).

Vârsta copacilor este descrierea cuvintelor, a poeziei despre poezie. Poetul se oferã oglinzii, sugereazã cãi de acces spre „mersul donquijotesc“. Nu sunt abandonate farmecele prozodice, capcane generatoare de nostalgii, revelând o retoricã a reconstituirii afective: „Prindeam iar pe limbã fluturii de gheaþã / din nou copil mã simt pentru o clipã. / ªi limbile-n ceasornic iar îngheaþã / ºi sania îmi pregãtesc în pripã. // Am capul nins fãrã sã ies în zloatã. / În iarnã am intrat pe totdeauna. / Un bulgãr de zãpadã-i viaþa toatã, / de ninge sau de-i soare mi-e totuna.“ (În iarnã pe totdeauna).

Intrarea în iarna cuvintelor este figuratã prin „cuiburi de gheaþã“, prin aripi tocite „pentru zboruri din urmã“, prin tãceri ºi ironice priviri înapoi: „Tãcerea lucrurilor, mai grãitoare, decât toate bietele / mele silabe.“

Imaginea pãianjenului prins în propria plasã este  un text edificator pentru vârsta poeticã a lui Toma Grigorie care  construieºte un cadru liric dezvoltând, prin rostogolirea bulgãrelui de zãpadã, un vers iniþial care se încarcã, imperceptibil, cu sens, dupã modelul blagian, spre o aparentã concluzie. Succesiunea verbelor trãdeazã voluptatea explorãrii unui teritoriu cu indici spaþiali ºi temporali, cu eul liric obsedat de tribulaþii cotidiene transcrise epic, spre metafora din final: „Sunt paingul prins în propria plasã“. Poezia În propria plasã devine o artã poeticã, dezvãluind iluziile ºi hãþiºul cuvintelor purtând urma anotimpurilor, a reflexivitãþii creatoare.