Poeme
de Bucur Demetrian
Joc de table
sărutul tău lamă usturătoare
în mijlocul drumului în calea
alaiului de preoţi
spăl cimentul după ce ultimul
animal a fost sacrificat
tramvaiul trece trupuri
gârbovite traversează
pânza tabloului
nu-i nimeni doar învelişul
maidanului cu cioburi cu păpuşi
stricate
bătrânii lovesc timpul
strâng la piept cutia de table
cu piese mici şi rotunde
ca literele ieşite din pagină
fiecare cu zarul lui
cât vezi cu ochii o grămadă
de cranii.
Sclipiri de stele
tu cu negura ta baţi
la uşă
urci şi cobori scările purtător de veşti
şi de nopţi sclipitoare
cine te aude cum loveşti lemnul
sticla învelişurile
se aprinde o lumină de cealaltă parte
a oglinzii de cealaltă parte
a străzii
la o fereastră o mână transcrie literă
cu literă
degas dans desen
apoi rupe foile şi începe să
curgă lumina
şi încep să sune clopotele
vieţile şi nopţile între coperţi
tu cu negura ta cu inima bolnavă
în mocirla închipuirii
asculţi trupul meu
deschis pe toate feţele
întorci spatele ceasornicarului
de pe uliţa asta mincinoasă
un-doi şi o pânză cât o
spărtură în asfalt
un-doi cât cerul desfăcut
în vinişoare atât de subţiri
că sclipiri de stele vezi prin ele
nu de sânge.
|
