Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O colecție de stări, viziuni și experiențe

        de Bucur Demetrian

Pentru Magda Cârneci, acest volum de texte între proză şi poem, acest spaţiu cuprinzător, vast ecran pe care se văd urmele existenţei, dar şi univers deschis ca o scenă unde se derulează jocurile imaginaţiei sau ale realităţii, reprezintă povestea morţii amânate, a celor O mie şi una de nopţi. Fiindcă FEM, Editura Cartea Românească, 2011, este un teritoriu borgesian, un El Aleph în care biblioteca şi labirintul restructurează cărări pierdute, închid şi deschid trepte ale cunoaşterii, semnificând ceea ce pentru scriitorul argentinian devenea un topos al creaţiei: „un Aleph este unul din punctele spaţiului care conţine toate celelalte puncte”. Şi pentru Magda Cârneci, FEM reprezint㠄joc fabulos care include şi mările şi munţii şi pădurile şi vietăţile de toate felurile, include şi geologia planetei şi abisul psihic şi spaţiul interstelar. Un şah cu universul întreg, care se joacă pur şi simplu cu noi. Un joc cu partea cealaltă”. Este o structură poetică, un traseu circular, o „amintire a amintirilor” cuprinsă nostalgic în REM-ul cărtărescian, dar şi în fluturele trecut printr-o lumină arzând orbitor. Spaţiu al existenţei şi al creaţiei, universul din FEM este o ţesătură elaborată de vocea unei Şeherezade care leagă un apartament de bloc de misterul cosmic, de inefabilul vieţii, al spiritului, al abisurilor interioare. Un personaj-narator explorează zone accesibile sau inaccesibile, spaţiul şi timpul, se priveşte în oglindă şi descifrează simbolurile, urmăreşte relaţia corp-spirit, femeie-bărbat, calea spre fiinţa unică, spre instanţa primordială, spre viziuni şi mandale, spre simboluri tălmăcite psihanalitic, „într-o avalanşă de imagini” care fac din această poveste o stare a feminităţii, a cotloanelor care întreţin zone de mister, materiale sau diafane, raţionale sau străpunse de razele iraţionale ale interiorităţii: „Ce mi se întâmplă, de ce nu mi-e bine cu mine, ce am uitat, ce nu înţeleg?” Întrebările se succed în fiecare gest, în trecerile întâmplătoare, în siluetele întrezărite când trupul îşi caută împlinirea, se priveşte, se dispreţuieşte, plonjează în adâncuri spre „această ciudăţenie a împărţirii omului unic în două”. Roman al devenirii, dar şi plutire lirică în spaţii deschise, cu suprafeţe desfăcute spre întrebări niciodată epuizate, generatoare de interogaţii nesfârşite despre începuturi, despre sunete care se articulează pentru a intra într-un cor al trecerilor, al măreţiei şi al risipirii: „Va trebui să facă ochi, să se trezească din somn, să înveţe lucruri ridicole, inutile, să înţeleagă stări de lucruri primitive, barbare. Să sufere, să fie meschin, să profeţească, să se piardă şi să se regăsească în tot felul de tentaţii şi de probe, şi iar să se piardă, şi iar să se regăsească”.

Şeherezada din blocul cel de toate zilele se deschide unei instanţe familiare, unei absenţe invocate mereu, în confesiuni necruţătoare, ca în faţa unui iubit absent, dar păstrat ca un alter-ego masculin, ca un semn al întregirii himerice. Acest personaj din oglindă se oferă cititorului cu toate prăpăstiile trupului jupuit, trezit într-o necontenită incertitudine, traversând „prima iluminare”, dar şi coborâri în infern, în straturile teneboase ale conştiinţei, de la ipostaza adolescentină (tabăra şcolară de vară din Transilvania), pănă la întâlnirea cu Radu şi iubirea neîmpărtăşită. Textul Magdei Cârneci este o rafinată ţesătură de senzaţii, de reacţii tulburătoare ale feminităţii în succesiunea vârstelor, de la clipele inefabile spre acele reverii ale unicităţii fiinţei, ale descoperirii unor trepte existenţiale, tainică, nepământească, purtată în zone celeste: „Şi nu ştiu cum, nu ştiu cum, am fost absorbită din minte, celula roşie a ieşit prin creştetul capului şi m-am trezit brusc undeva sus, în înaltul nopţii, în afara atmosferei terestre, în spaţiul dintre planete. Pluteam ca o sferă micuţă într-un întuneric cald, primitor şi elastic. Lăsasem în urmă Pământul, care arăta ca un ou de Paşte pictat cu mult albastru, puţin ocru-gălbui şi verde întunecat, un ou din ce în ce mai mic, mai îndepărtat”.

Căderi şi înălţări compun aceste texte caligrafiate manierist, configurând o lume a visului, a culorilor sărbătoreşti, născătoare de privelişti vizionare, de stingeri şi aprinderi miraculoase, când totul moare spre a străluci intens, ca într-o mandala, cuvânt care denumeşte, la Jung, „cercul ritual sau magic”. Fiindcă totul se desfăşoară în acest spaţiu al vocii feminine care se caută, după un ritual, după clipe de iluminare străbătând păduri, cunoscând fiinţa masculină multiplicată, străbătând „un labirint de subsol” pentru a ajunge de la stadiul de seminţe spre „soarele cel adevărat”. Adolescenţa, maturitatea, drumul spre Universitate, un alt Radu, un seism în care viaţa şi moartea comunică, dezolarea, apocalipsa, nevoia de maculare, de distrugere, dăruirea indiferentă, „pentru că oricum mi se părea că nu există nicio speranţă, nicio salvare, nicio scăpare din lumea asta fragilă şi totuşi etanşă”.

Fiinţa dezorientată, dezabuzată, participă la toate asediile trupului, iniţiindu-se, calcă pe un tărâm al revelaţiilor, al aspiraţiilor de a se uni cu lumea, cu veşmântul paradisiac al divinităţii pierdute: „Lumea, lumea întreagă e un veşmânt lung şi bogat. O rochie feminin-bărbătească”. Ieşită din sine, fiinţa îşi leapădă feminitatea, se ipostaziază în altcineva, caută jumătatea pierdută sau reface tiparul dintâi, „o mumă străveche”, o „femeie vastă, atotcuprinzătoare”.

O lume ispititoare plăsmuieşte Magda Cârneci în FEM, cu introspecţii nesfârşite, cu anamorfoze postmoderniste, asemănătoare părţilor care compun trilogia lui Mircea Cărtărescu în care poveştile sunt cufundate în metafore şi descriei ale unor spaţii de unde îşi trag seva visele şi viziunile ţâşnind unele din altele ca nişte păpuşi ruseşti: „Există mai multe corpuri înăuntrul corpului nostru aparent compact, încheiat, terminat. Cum aşa?, ca foiţele translucide şi fragede ale cepei, sub învelişul ei uscat şi gălbui-roşiatic? Sau ca păpuşile matrioşca închise unele în altele? Mă întrebi. Nu ştiu, dragule, nu pot să-ţi explic logic, cauzal, analitic, cum poate vrei tu, eu colecţionez stări, viziuni şi experienţe”.

Nr. 06/2011
IN MEMORIAM Mircea Horia Simionescu

IN MEMORIAM FĂNUŞ NEAGU

IN MEMORIAM ION ZUBAŞCU

Festivalul internaţional „Tudor Arghezi“, ediţia a -XXXI -a

Zilele revistei Convorbiri Literare – premiile ediţiei a XV-a

Revista revistelor

Din jurnal (1998)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (14)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Reîntoarcera unui exilat – Titu Popescu
de Adrian Popescu

Maratonul sinucigașilor
de Nicolae Prelipceanu

Filmele lui Sergiu Nicolaescu
de Nichita Danilov

Drumul lăuntric al poetului
de Dumitru Chioaru

Studiu de femeie
de Paul Aretzu

O colecție de stări, viziuni și experiențe
de Bucur Demetrian

Sub semnul lui Orion
de Florea Miu

Metafora vieții-carte
de Ștefan Vlăduțescu

Poetul care își decupează eul
de C. Voinescu

Deconstrucție și reconstrucție dialectică la Ștefan Lupașcu
de Ștefan Viorel Ghenea

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Io non ho paura
de Daniela Firescu

Nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2010

Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2010

Cărți nominalizate la Premiile U.S.R. pe anul 2010, comentate în revista Ramuri

Versuri
de Constantin Oprică

Poezii
de Gheorghe Izbășescu

Poezii
de Ion Maria

Ștefan Drăghici (I)
de Mircea Bârsilă

Germeni distopici în Bibliografia generală
de Gabriela Gheorghișor

Poezii
de Toma Grigorie

Poezii
de Nicolae Truță

Poeme
de Patrel Berceanu

Conectat la viață
de Luiza Barcan

Vă recomandăm un autor
de Iulian Caragea

Poem
de Petruț Pârvescu

Cascadele zgomotoase și lucrurile tăcute
de Horia Dulvac

Poezii
de Ștefan Tunsoiu

Poezii
de Ionuț Pătularu

Festivalul și Colocviul Internațional „ZILE ȘI NOPȚI DE LITERATURÓ ediția a X-a, 2011

Regatul Magic
de Kathleen Graber

© 2007 Revista Ramuri