| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Nexus, fuziuni deschise, un clepsidru al artei din secolul trecutde Cătălin DavidescuAm folosit sintagma clepsidru, preluată din titlul volumului de versuri a lui Paul Neagu 1, pentru că ea sintetizează cel mai pregnant intenţia proiectului curatorial al Simonei Nastac, susţinut la Muzeul de Artă din Craiova, de a ne face martorii unui secol de gândire şi evoluţie artistică. Expoziţia debutează cu începutul secolului al XX-lea, când Constantin Brâncuşi, realizând lucrarea Sărutul, produce o schismă în sculptura modernă, schimbând normele unei viziuni artistice, care, în liniile ei esenţiale, era aceeaşi încă din perioada clasicismului elen, cu o nouă privire asupra artei tridimensionale. Depăşirea conceptului de mimesis poate fi considerat momentul zero al vizualităţii contemporane, care a descătuşat întreaga energie a avangardelor şi ale căror efecte eliberatoare le simţim şi azi. Dezgheţul provocat de acest mic Sărut brâncuşian a generat, într-o evoluţie cronologică, o amplă dezvoltare a tuturor resorturilor culturale apte să ofere noi coduri artistice. Aşa este iniţiată expoziţional legătura cu Paul Neagu, artist de o rară complexitate intelectuală, care îşi asumă prin întreaga sa creaţie rădăcinile brâncuşiene. Reprezentările sale se disting printr-o serie de semne transpuse într-o varietate de forme vizuale şi materiale (grafică, sculptură, performance, poezie) a căror matrice estetică este relaţia individ-societate-univers. Asemenea predecesorului său, arta lui Paul Neagu se revendică tot print-o ruptură de codul vizual anterior. Nevoia de a crea un alt tip de imagine simplă, antisenzorială, cu un nedisimulat caracter cerebral, dar nu lipsită şi de o dimensiune metafizică, îl determină să îşi caracterizeze creaţiile ca fiind meta-moderne. Este sintagma prin care artistul putea cuprinde toate schimbările pe care arta sa le-a traversat în aproape o jumătate de secol de creaţie de la Morile de lumină (lucrarea sa de diplomă), Antropocosmica, Hyphen (Cratima), Nouă staţiuni catalitice, cu toate variantele pe care acestea le-au generat. Învăţământul la nivel universitar, practicat iniţial din considerente strict materiale, se dovedeşte a fi modalitatea ideală de dispersie a conceptelor sale artistice prin intermediul unor discipoli de a căror admiraţie s-a bucurat. Acesta este, probabil, unul dintre motivele pentru care Simona Nastac l-a selectat pe Tony Cragg, care a studiat cu Neagu la Royal College of Art din Londra, în perioada 1973-1976. El este azi unul dintre sculptorii care contează, din Marea Britanie, şi cu o prestigioasă activitate didactică. Gândirea estetică, apropiată de cea a mentorului său, presupune o abordare de tip conceptual, unde obiectele-sculpturi definesc, conform propriei sale afirmaţii, o mitologie poetică a lumii materiale în care trăim. Prezenţa sa în expoziţie este marcată prin trei studii, premeditat alese din ciclurile sale: Cromosomes, Microstructures şi Personalities. Marianne Eigenheer, deşi vine din zona muzicii şi a antropologiei, a fost şi ea influenţată de creaţia lui Neagu, însă fără să-l fi cunoscut. Desenele sale sunt spontane, gestuale, degajând aceeaşi formă de energie eliberatoare ca şi discursul de tip generativ al lui Paul Neagu. Nigel Rolfe, personalitate în istoria performance-ului, dar şi un teoretician al genului, curator, activist, îl întâlneşte pe Paul Neagu la mijlocul anilor 70, lucrând împreună la mai multe proiecte expoziţionale. Performance-ul său, conceput pe rezonanţele spirituale dintre Brâncuşi, Neagu şi vizualitatea contemporană, a fost prezentat cu ocazia vernisajului.În ceea ce-l priveşte pe Neville Gabie, fuziunea este şi mai complexă, în sensul că interesul său pentru sculptură porneşte de la Brâncuşi, iar Paul Neagu este cel care îi mediază o bună introducere în hermeneutica creaţiei acestuia. Impactul este major, Neville Gabie dedicându-şi o bună parte a cercetărilor, indiferent de formă (sculptură, performance, video, fotografie, instalaţie ş.a.), relaţiei pe care arta în formele ei de manifestare actuală o are cu individul ca parte a cetăţii. Performance-ul susţinut în octombrie, cu ocazia finisajului, în sala unde era expus şi Sărutul lui Brâncuşi, a reprezentat o formă de investigare dramatică a relaţiei artistului cu sine, în contextul erei digitale. Indiscutabil, prezenţa lui Anish Kapoor a reprezentat un punct de interes maxim atât pentru curator, cât şi pentru publicul din România care, pentru prima dată, cred, a fost în contact direct cu creaţia lui. Discipol şi prieten a lui Neagu, Anish Kapoor este prezent cu o serie de 11 fotografii făcute în anul 1974, ca documentare la un performance al studenţilor lui Paul Neagu, pe când acesta era profesor la Horsney College of Art. Tema acţiunii surprinse era aceea a potenţialului productiv generat de tensiunile unor contrarii din lumea contemporană (1974), precum: natural/ artificial, senzorial/ extrasenzorial, corp şi spaţiu. Prezenţa tinerilor Vlad Nancă şi a Nonei Inescu, atât pe simeză, cât şi în spaţiul performativ, reprezintă, în conceptul curatorial, o formă de rezonanţă/ fuziune a ultimei modernităţi cu începutul ei. Ei sunt ultima generaţie a secolului al XX-lea, ultimul bob de nisip din clepsidrul care a început să se scurgă sub semnul lui Brâncuşi, a continuat cu Cratima lui Neagu şi se închide cu investigaţiile lor de factură deconstructivistă. În acest sens, proiectul este un spaţiu de cercetare istorică a fuziunilor prin care s-a conturat arta secolului trecut şi a deschiderilor prin care aceasta îşi face simţită prezenţa în secolul actual. Nexus, open fusions a fost printre cele mai profesioniste proiecte expoziţionale pe care le-am văzut eu, în România, la care, alături de Simona Nastac, au contribuit Fundaţia Triade şi, nu în ultimul rând, echipa de la Muzeul de Artă din Craiova. 1 Paul Neagu, Marele clepsidru. Poeme, Ediţie bilingvă, cu un studiu introductiv şi traducere de Carmen D. Blaga, notă asupra ediţiei de Sorina Jecza-Ianovici, Fundaţia Interart Triade, Timişoara, 2004 |