Deşi a pornit pe un drum bun, acela de a-şi recupera memoria şi chiar de a o îmbogăţi, Craiova, loc fascinant prin însăşi contrastele sale, a fost supusă unui destin fatidic, care încă nu a părăsit-o. Poate că nu întâmplător i-a fost hărăzit un asemenea parcurs pentru că, periodic, oraşul are o uimitoare capacitate de a-şi înfrânge inerţiile recuperând timpul irosit. Anii din urmă îmi dau această speranţă că memoria zdrenţuită multă vreme îşi recapătă dreptul la o firească reconsiderare. Un intelectual pe care oraşul aproape l-a uitat şi care acum se dovedeşte a fi un model, nu singur ci, de fapt, prin întreaga familie, este Vasile Georgescu Paleolog (1890-1979) împreună cu fiii, nepotul şi strănepotul acestei personalităţi fascinante, insuficient cunoscute. „Bărbosu’”, după cum era alintat de concitadini, după o existenţă aventuroasă, un posibil subiect de roman, a fost în tinereţe prieten cu Macedonski şi Brâncuşi, iar la maturitate, retras în comuna sa natală, Cornu, se recomanda „critic de artă şi agricultor de seamă”. Dialogul iniţiat cu nepotul său, istoricul de artă André Paléologue (care a avut disponibilitatea de a face un gest la fel de generos pentru memoria noastră ca şi cel al bunicului său, acela de a dona Muzeului de Artă din Craiova o importantă parte din arhiva familiei), face parte dintr-o serie de materiale care, punctual, se vor focusa pe cunoaşterea întregii „dinastii” Paleolog. Este şi motivul pentru care am împrumutat în titlu una dintre vorbele olteneşti, „în dodii”, ale lui Brâncuşi, care concentrează esenţa unei gândiri profunde: „Azi e mâine”.

*

Cătălin Davidescu: – Conform dicţionarului Istorici şi critici de artă români (1800-1980), de curând apărut, număr în familia voastră trei, ba chiar patru generaţii de împătimiţi ai artei: V. G. Paleolog, fiul său, Tretie Paleolog, şi Andrei Paleolog, fiu şi nepot al celor mai sus menţionaţi, slujitor un număr de ani al patrimoniului cultural românesc (amintindu-ne, cu acest prilej, de Pictura exterioară din Ţara Românească, Sculptura în lemn la români ş.a.), înainte de a vă stabili în Franţa. Fiul dumneavoastră, Alexandre Paléologue, se aventurează pe aceleaşi poteci, fiind autorul unui frumos studiu şi album, proaspăt apărut, privind arhitectura anilor 1900 în Poitou-Charante. Îmi închipui arhivele acumulate...!

André Paléologue: – Într-adevăr, la cei 75 de ani trecuţi a sosit şi pentru mine vârsta arhivelor... Eram pe cale de a arunca numeroase dosare ce au aparţinut lui V.G. Paleolog când, la sfatul dumitale colegial, m-am adresat Muzeului de Artă din Craiova. Interesul şi bunăvoinţa arătate m-au condus la donaţia efectuată în aprilie trecut. Sunt extrem de satisfăcut că muzeul craiovean este astăzi în posesia unei bune părţi din arhiva Cercului de studii „Informatica Brâncuşi”, creat la îndemnul lui V. G. Paleolog, în anii ‘70. Este vorba de o arhivă care, printre altele, clarifică odată pentru totdeauna, iniţiativa de a aduce spre păstrare la Craiova câteva rămăşiţe ale atelierului parizian al lui Brâncuşi, demolat în 1972. Caracterul profund simbolic al gestului nu a fost prea bine înţeles, iar relicvele de la Paris, ajunse la Craiova, ce ar fi fost uşor de pus în valoare, au fost uitate. Astăzi, asocierea acestei arhive vestigiilor atelierului parizian, expuse în noul spaţiu al MAC-ului, mi se pare o idee fericită. Într-un astfel de context şi beneficiind de mijloace de prelucrare informatică performante, arhiva V.G. Paleolog oferă cercetării şi valorizării creaţiei brâncuşiene premise neaşteptate.

– Cercul de studii „Informatica Brâncuşi” a fost o iniţiativă cum nu se poate mai modernă la epoca ei. Ideea de a centraliza şi de a concentra la Craiova toate publicaţiile şi informaţiile cu privire la opera brâncuşiană în circulaţie era ambiţioasă. Din păcate, odată cu dispariţia, în 1979, a celor doi iniţiatori, V. G. Paleolog şi Tretie Paleolog, proiectul a fost abandonat.

– Ideea acestei centralizări ce părea surprinzătoare este, astăzi, o banalitate, având în vedere echipamentele şi platformele informatice de care dispunem. Acţiunea ar putea fi deci relansată în orice moment şi sper că va fi cazul. Aceasta cu atât mai mult cu cât „Beaubourg”-ul parizian e încă departe de a se încumeta. În acest sens, un site al Muzeului de Artă din Craiova consacrat lui Brâncuşi este aproape o datorie.

– Hai să visăm un pic: mijloacele digitale de care dispunem ne fac să credem că vizitele virtuale ale atelierului Brâncuşi, astăzi la Centrul „G. Pompidou” la Paris, ar fi posibile; că holograme ale operelor lui Brâncuşi aflate în muzeele lumii nu ar fi prea dificil de realizat; că o documentare informatică privind tot ce s-a scris şi spus referitor la opera brâncuşiană ar fi uşor de pus la îndemâna tuturor etc. Astfel, Brâncuşi ar putea fi contextualizat ca niciodată ...

– Cele enumerate nu sunt visuri, ci oportunităţi ce vreau să cred că nu vor eşua din lipsă de finanţare, de interes imediat sau de competenţă. Mecenatul funcţionează, interesul stins poate fi reaprins, iar de competenţă nu ducem lipsă. Ce-ar fi să contăm mai curând pe bunăvoinţa unora, pe generozitatea altora, pe inteligenţa şi mândria noastră românească, mai înainte de toate? Cum bine spuneţi, Brâncuşi trebuie recontextualizat şi revalorizat în permanenţă. Trebuie păstrat ca reper şi referinţă. Suntem de acord, sper, că merită efortul!