O picto-scrisoare inedită de Victor Brauner

În pofida unei evidente notorietăţi la nivel internaţional, numele artistului Victor Brauner (1903-1966) nu a fost prea larg asumat în România după plecarea sa definitivă din ţară, în 1938. Autoexilarea lui la Paris s-a produs atât din cauza antisemitismului care începuse să se manifeste tot mai violent la noi, dar şi datorită magnetismului pe care „oraşul lumină” îl exercita asupra tinerilor artişti. „Aici am găsit oamenii pe care în acest moment îi consider cei mai importanţi din lume”, îi scria el lui André Breton.1

Evocându-i foarte succint activitatea în România, anul 1924 este cel mai important. Participarea la expoziţia internaţională Contimporanul a fost precedată de iniţierea revistei Punct, sub conducerea lui Scarlat Callimachi (supranumit „Prinţul roşu”) alături de Marcel Iancu şi Stephan Roll, al cărei sediu va fi, până la plecarea sa în Franţa, în casa familiei Brauner. Şi, tot acum, tânărul de 21 de ani, cu studii sporadice de specialitate2, îşi deschide prima expoziţie personală în octombrie „La Maison d’Art” din Bucureşti. Consider însă că cel mai important moment al anului 1924 a fost pentru el publicarea, împreună cu poetul Ilarie Voronca, a revistei 75 H.P., număr unic (apărut tot în octombrie). Impactul, atât la nivelul prezentării grafice, cât şi la cel al textelor-manifest pe care le conţine, este impresionat şi astăzi, după o sută de ani, aceasta fiind acum considerată cea mai cunoscută publicaţie de avangardă de la noi. „Pictopoezia”, manifestul semnat de Victor Brauner şi Ilarie Voronca, alături de „Manifest activist către tinerime”, scris de Ion Vinea şi publicat tot în 1924, în Contimporanul, au definit identitar modernismul românesc.

Odată ajuns la Paris, în 1925 se va apropia de cele două personalităţi marcante ale diasporei artistice din România, Brâncuşi şi Tzara. Pictorul se simte mai atras de Brâncuşi, a cărui faimă era în ascensiune, spre deosebire de cea a lui Tristan Tzara, a cărui revoltă dadaistă fusese deja estompată de strălucirea suprarealismului iniţiat de André Breton. Faptul că, în februarie 1927, este forţat să se întoarcă în ţară pentru a-şi satisface serviciul militar, la o companie de infanterie din Bucureşti, unde va trebui să stea până în 1929, îl debusolează. Nici întâlnirile cu vechii prietenii nu îl consolează, iar eternele lor discuţii îl irită acum, după cum aflăm dintr-o picto-scrisoare pe care i-o trimite lui Claude Sernet3, rămas la Paris. Scrisă în stilul său caracteristic, eliptic, artistul se lamentează de banalitatea în care era obligat să trăiască, amintindu-şi de bucuriile pe care i le oferea Parisul. Este o corespondenţă inedită care, deşi nu este datată, este evident că a fost scrisă în 1927, în perioada satisfacerii serviciului militar. Nu va rămâne însă impasibil la viaţa culturală, aşa cum îi scrie lui Sernet şi, în 1928, devine unul dintre colaboratorii principali ai nou apărutei publicaţii Unu, condusă de poetul Saşa Pană. Orientarea revistei, favorabilă suprarealismului, reflectă şi schimbarea de discurs vizual în creaţia lui Brauner, care în timpul sejurului francez migrase de la integralismul autohton spre „idiomul” promovat de André Breton şi pe care îl va teoretiza într-un important interviu din revista Ultima oră4.

Marcat probabil de austeritatea vieţii cazone, în timpul liber face împreună cu prietenii vizite la diverse familii, pe care ei le numeau „germane”, pentru că îi primeau cu mese întinse, având fete de măritat5. În martie 1930 se căsătoreşte cu Margit Kosch, energica fiică a lui Leopold Kosch, cel care a scris (pentru simplul motiv că stăpânea limba germană) o prezentare destul de sumară şi controversată a mişcării de la Unu, în cunoscuta revistă Der Sturm (XX, august-septembrie) a lui Herwarth Walden. Intrarea lui Brauner în „zodia” Kosch aduce schimbări sesizabile atât la nivel biografic, cât şi stilistic. Atitudinea fantastă, uşor frivolă a soţiei, va determina multe dintre reprezentările sale vizuale erotizante, unde personajele feminine au ochii mari, magnetici ai lui Margit. Participă la manifestarea organizată în saloanele „Facla”, cu prilejul vizitei lui Marinetti, în România6, destul de contestată printre avangardişti. Va colabora la Alge (1930-1933), revista tinerilor suprarealişti. Se reîntoarce cu Margit la Paris, unde Claude Sernet îi face cunoştinţă cu pictorul Jacques Hérold, născut tot la Piatra Neamţ, proaspăt colaborator la Unu, un alt nume important în peisajul artistic internaţional pe care arta românească nu a reuşit încă să şi-l asume.

Cum stai cu [mascalţonii?]7

1 Victor Brauner, Écrits et correspondances 1938-1948, Ed. Centre Pompidou I.N.H.A., Paris, 2005, p. 360.

2 Între 1919-1922 studiază la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde îi va avea profesori pe Costin Petrescu şi Dimitrie Serafim.

3 Claude Sernet (1902-1968) anagrama numelui său Ernest Spirt, poet, scenarist, care în limba română a publicat sub pseudonimul Mihail Cosma. Cunoscându-se din ambianţa cercurilor avangardiste bucureştene, cei doi îşi consolidează relaţia în Franţa, Victor Brauner făcându-i un frumos portret prietenului său, care era cumnatul poetului Ilarie Voronca.

4Victor Brauner, „Note plastice”, în Ultima oră, din 12.04.1929, p. 2.: „… deasupra tuturor principiilor plastice predomină viziunea, instinctul. Opera plastică presupune durabilitatea ei în urma tuturor evenimentelor. Prin imaginile şi analizele pentru intro-viziuni, încerc să creez un punct nou al picturii…”.

5 Saşa Pană, Născut în 02, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 268, scrisoare Brauner către Saşa Pană din 11.11. 1930, arhiva Vladimir Pană.

6 Mihaela Şchiopu, „Ecouri şi opinii despre Futurism în periodicele româneşti ale vremii”, în Revista de istorie şi teorie literară, nr. 4, 1977, pp. 595-603.

7 Denumire ironică dată italienilor unde poetul îşi terminase studiile de drept şi probabil legată de relaţiile sale cu mişcarea futuristă.