eşti o cascadă de-ncercări
de lungi refugii
prins în plasa vie
ce-nroşeşte piepturi şi obraze
sursum corda!
îndemnul ce ridică
dureroasa carne
pînă cînd lumea devine Reală
Reală
ca o bandă de mitralieră
pe jumătate descărcată
ca un cartof roz
în mare parte iarovizat
ca un bloc turn
de unde zărim stelele ziua
ca un val ce îşi urmează
în căutarea unui ţărm
ca floarea din mîna iubitei
deja ofilită de spaima viitorului
cetăţi ce înzidesc imperiul
stau pe creste în risipă
ai viaţa luminată de stele-ntunecate
şi îndrumată
de voci din subterană
să-ţi mîngîi sînul şi obrazul
cu pleoape obosite
să fie îndestul/ mă-ntreb
acum/ cînd clopotele cheamă dimineaţa
şi inima-i cuprinsă de-o nepătrunsă taină
precum zăvorul clipei de mîna îngheţată