Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon
Trece un suflet
să ai părul roşu revărsat peste umeri plete în flăcări şi copii de jur împrejur
printre munţi de zăpadă la porţi au năvălit barbarii ştii că sînt printre noi sîntem noi/ cu blană şi solzi peşti-tigru cu branhii şi gheare
umbre cu flăcări pe zidul de aer la vremea cînd pruncul primeşte smirnă şi aur/ tămîie
lebede nemişcate sub nouri de stronţiu iradiind cu ciocul lor nobil apasă pe clape
o tocată de Bach/ o fugă dintr-o lume care încă există spre altă lume care nu va mai fi una cu mănuşi fără mîini şi bocanci fără tălpi cu pieptari fără coaste şi lungi pantaloni descărnaţi aşa sîntem prezenţi la raport
Dumnezeu ne înţelege absenţa pe genunchi pune semnul/ sub piele cu masca de cloroform peste gură purtăm dialog cu uriaşa roată a Destinului
ce bărbi despicate ce frunţi dezgolite ce inimi golite ce mîini îmblănite ne fac şi desfac viitorul
soarele roşu/ printre metereze cu nepăsare ridică grohăitoare spinarea clopoţeii abia se aud steaua plină de oglinzi se stinge ca jarul aruncat în nămeţi pată neagră pe muntele înfricoşatei iubiri
acum sînt şi nu sînt acum sînt şi nu sînt acum mă cutremur sînt lac sau sînt piatră mîna ta/ mîna mea se află sau nu se află sub stele/ printre videoclipuri exist/ existăm!? mă întreb/ te întreb
prin obscuritate şi lumină urmărit de lanterna magică viteaz înfricoşat trece un suflet
|