Colecţia „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu

(c) Editura Humanitas Fiction, 2022

Canicula transforma Harlemul într-o forjă. Pepper şedea pe scaunul de lângă şofer.

Îl prinse pe Carney în timp ce acesta descuia uşa de la intrarea în magazin, salutându-l cu „domnule afacerist“. Carney tresări, îngrijorat după vizita lui Freddie din seara anterioară. Cheile din mână erau talismanul lumii normale, pierdute. Toată lumea ştia cum să dea de Carney – era unul dintre dezavantajele numelui trecut cu litere înalte de şaizeci de centimetri pe firma de pe 125th Street. Şi oamenii lui Chink Montague, şi pungaşul ăsta. Freddie avea toate adresele lui şi, de fiecare dată când a apărut în ultimele trei zile, i-a adus numai veşti proaste. Până acum Carney nu se mai gândise niciodată la cât de uşor se poate ajunge la el, dar acum îşi dădea seama că e şi ăsta unul dintre riscurile meseriei de criminal.

Miami Joe pricepea treaba asta. Parcă îl înghiţise pământul.

– Vreau să discut cu cioroiul ăla, îi spuse Pepper lui Carney după ce l-a salutat. Treci tu la volan.

– Nu pot.

– Păi, ai o camionetă, nu?

Carney arătă cu degetul mare spre magazin.

– De-aia ai vânzător, nu? îl întrebă Pepper. Tu eşti şeful.

Pepper ştia să comunice şi să se ocupe de o problemă. Peste două minute, Carney şi Pepper erau la bordul camionetei Ford.

– Ia-o în sus, zise Pepper.

Îşi aşeză caserola cu prânzul pe locul de lângă el. Era şi asta o zi de lucru ca oricare alta.

– Văru-tău i-a spus ce-a păţit amicul nostru, zise el sec.

– În sus, încotro? întrebă Carney, de parcă, făcând abstracţie de asasinarea lui Arthur, i-ar fi prelungit viaţa niţel.

– Lasă-mă puţin, spuse Pepper. Deocamdată ţine-o înainte.

Coborî fereastra şi un val de aer fierbinte îl izbi în faţă. Îi povesti despre Donegal’s şi scena din faţa ogeacului lui Arthur, curmată de o sticlă cu sifon ce-a explodat pe-o maşină a poliţiei, când spectatorii au tulit-o să se pună la adăpost. Puştimea de pe acoperişul clădirii de peste drum făcea mişto de caralii.

– Pe vremuri ziceam că le tragem un bliţ, zise Pepper.

– Ştiu, răspunse Carney.

Avea treisprezece ani la data violenţelor din ’43. Un curcan alb a împuşcat un soldat negru care luase apărarea unei cucoane arestate pentru că se machise. Harlemul a dat în clocot două nopţi la rând. Taică-său a ieşit la „cumpărături“ şi s-a întors cu ţoale noi pentru amândoi. Genul de cumpărături unde treci prin vitrina spartă şi n-ai nevoie de ajutorul vânzătorului. A purtat pălăria plată ŕ la Buster Keaton până la moarte, era ciocolatie, cu o pană verde înfiptă în bor, pe care şi-o îndrepta ori de câte ori ieşea din acasă. Pe Carney nu l-au ţinut la fel de mult pantalonii şi puloverul. Se întreba până-n ziua de azi, când trecea pe lângă T. P. Fox ori Nelson’s, dacă taică-său a luat hainele direct de pe manechine.

– Ce vremuri, spuse Pepper.

Îi bombardai pe gabori de sus. Chicoti şi privi lung, visător, amintindu-şi vreo poznă. Carney văzuse privirea asta şi la taică-su.

– Pe urmă a apărut văru-tău, Freddie, continuă Pepper. Să fi fost mâna lui Chink? Ne-a luat urma sau şi-a luat-o de la vreun amic vechi? I-am spus lui Freddie să dea de tine şi eu m-am dus să-l caut pe Miami Joe, dar cioara aia încearcă să facă pe Houdini.

De-aici se trage vâjâiala asta de sâmbătă dimineaţa. Probabil că Freddie încă le soilea după ce trăsese un clei în Village. Apăruse la Carney acasă, agitat ca naiba, iar apoi a tăiat-o spre metrou după ce i-a dat vestea despre Arthur. Era prea speriat ca să meargă acasă la maică-sa – dacă-l pândeşte careva? Freddie avea o gagicuţă blondă pe Bank Street, studentă la Fordham, pe care o agăţase într-o seară la Vanguard. Când au ieşit împreună prima oară, ea l-a întrebat dacă are coadă. Tăticu-său îi povestise că negrii au coadă ca maimuţele.

– Te-asigur că i-am arătat altceva.

Freddie era şi nu era în siguranţă în centru, într-un alt cartier, cu ale lui primejdii. Carney se întorsese la etaj, în apartament – oare să ia fetele şi să plece din oraş? Călătorise de două ori până la New Haven, la un talcioc, şi acolo a văzut motelul ăla mititel pe marginea şoselei. Cu firma luminoasă. Ori de câte ori o vedea, îşi spunea în glumă că, dacă vreodată o să fie nevoit să dea cu sasu’, acolo o să se ducă. TV COLOR PISCINĂ PATURI CU MASAJ. Gluma era mai puţin nostimă acum, când presupunea că trebuie să-i explice totul lui Elizabeth.

Lipsa de somn îi înceţoşă privirea la volan.

– Sala de biliard Grady de pe 145th Street, îi spuse Pepper şi-i prezentă situaţia. Una e dacă Chink Montague le-a luat urma, dar dacă ne dă ţeapă Miami Joe, se împute treaba, urmă Pepper. La cine-i prada?

De-o fi una, de-o fi alta, Carney face de-acum parte din echipaj şi trebuie să pună osul la treabă, aşa vedea Pepper lucrurile.

Carney apucă strâns volanul, îi dădu drumul, îl strânse mai tare. De-a lungul anilor, acest ritual îi domolise tremurul când îl apuca bâţul.

– A dracu’ camionetă, e bântuită, zise el.

– Cum aşa?

– 145th Street, spuse Carney.

Dacă voiau să afle unde-şi face veacul Miami Joe, trebuia să stea de vorbă cu câteva persoane. Pepper nu-l cunoştea prea bine pe Miami Joe, făcuse cunoştinţă cu el când l-a vizitat la Baby’s Best şi i-a spus că are o propunere pe care Pepper n-o să vrea s-o rateze.

– Baby’s... ai petrecut ceva timp acolo? Orice afacere pornită acolo sfârşeşte prin a ajunge o cocină.

Pepper zise că ar fi trebuit să-şi dea seama că o să facă o laie. Bătu cu degetele în caserola cu prânzul.

Începură cu o sală de biliard de pe Amsterdam. Carney se plimbase în zonă de multe ori şi era imposibil să nu fi văzut localul până atunci şi, totuşi, iată-l acolo, cu ferestrele lui murdare şi cu firma veche de când lumea: Sala de biliard Grady. Mai bătrână decât el. Pepper îl puse să-l aştepte în maşină. Lui Carney i se păru că aude un pocnet zdravăn, dar vacarmul claxoanelor – un automobil verde rămăsese blocat la semafoare – acoperi zgomotul. Pepper ieşi ştergându-se de sânge pe blugii lui bleumarin. Se aşeză pe locul de lângă şofer şi îşi deschise caserola cu prânzul. În ea avea un sandviş cu ouă, un termos decolorat şi un pistol. Rămase tăcut în timp ce mâncă jumătate din sandviş şi dădu pe gât o parte din cafea.

– La trei străzi mai încolo e un alt gagiu, zise el în cele din urmă.

Următorul popas fu la una dintre băcăniile portoricanilor. Carney reuşi să parcheze într-un loc de unde putea urmări ce se întâmplă înăuntru. Pepper îl ignoră pe tipul de la casa de marcat şi dispăru pe uşa cu Accesul Permis Doar Personalului, din spate. Reapăru dând din cap după un minut. Nici el, nici tipul de la casă nu dădură vreun semn că s-ar vedea unul pe celălalt.

Au urmat o frizerie pe care, din unghiul în care parcase, Carney nu o vedea, însă tot zări cinci clienţi care o zbughiră afară după intrarea lui Pepper, şi o altă sală de biliard, pe care până atunci n-o observase. Locuri din oraşul lui Pepper absente pe harta lui.

– Mergem la localul de noapte al lui Mam Lacey, spuse Pepper. Ştii unde e?

Carney fusese acolo de multe ori; era unul dintre locurile preferate ale lui Freddie. Şi al lui Carney, datorită patroanei comunicative, lui Lacey, o cucoană solidă, veselă, mereu la curent cu băuturile şi preferinţele clienţilor ei. Postul ei era în spatele barului improvizat din lăzi vechi de făină de ovăz, de unde îşi făcea în şoaptă ofertele prea încărcate de eufemisme spre a fi descifrate de către un om onest precum Carney. Fetele din camerele de la etaj, narcoticele. El declina oferta cu „Nu, mulumesc, doamnă“, iar ea îi făcea cu ochiul: Într-o zi, tinere...Localul fusese închis cu ani în urmă, după un schimb de focuri. Sau o încăierare cu şuriele. Întotdeauna apăreau noi şi noi stabilimente de-astea.

Boala a apărut la Mam Lacey’s şi de acolo s-a tot extins. Pe vremuri, cvartalul rezidenţial fusese îmbietor, îngrijit, se juca baseball stradal şi era străjuit de arbori. Acum, ferestrele de la Lacey’s erau sparte, cele două clădiri între care se afla aveau parte de aceeaşi năpastă, iar cele două aflate în continuarea acestora arătau dubios. Carney se încruntă. „Paragina urbană“, bine zis; sărea dintr-un loc în altul aidoma ploşniţelor.

– Vii şi tu, spuse Pepper şi-i făcu semn lui Carney în timp ce examina ferestrele întunecoase ale apartamentului de la demisol.

Dă-i blană şi uşcheală. Ia fetele şi uşcheală de-aici.

Pepper l-ar vâna şi dacă ar merge cu optzeci de kilometri pe oră.

Carney scoase cheia din contact.

În vremurile de glorie, camera din faţă avea un miros stătut de la fumul de ţigară şi trabuc, şi de la berea ieftină şi poşirca prelinsă între scândurile duşumelei, dar duhoarea de acum se înscria într-un alt registru de putoare. Canapeaua spaţioasă pe care şedea odinioară Carney cu paharul de băutură şi clătina din cap la giumbuşlucurile patroanei avea tapiţeria despicată şi acoperită de straturi-straturi de pete, oglinzile întunecate montate pe pereţi erau sparte, iar tăblia barului din lăzi cu ovăz ajunsese altarul unde se închinau drogaţii. Linguri înnegrite, cocoloaşe de hârtie, tuburi golite. Doi tipi costelivi, soioşi, zdrenţăroşi dormeau pe jos. Nu se treziră când Pepper îi întoarse să-i vadă la faţă.

– Pe vremuri veneam aici, spuse Carney.

– Era mişto, zise Pepper.

Pepper îl conduse în grădină pe lângă o cămăruţă plină de gunoi şi bucătăria unde Mam Lacey prăjea pui toată noaptea. În ziua de azi aici se gătea doar mizeria. Carney îşi vârî mâinile în buzunare, să nu atingă nimic. Respiră pe gură şi răsuflă bucuros când ieşiră din nou la lumină, în spate. Grădina era năpădită de buruieni, sinistră. Statuia înaltă a unui înger era ruptă în două. Picioarele i se iţeau dintre bălăriile încâlcite, iar aripile albe erau îndreptate în direcţii diferite. De-a lungul zidului din spate era o bancă din piatră. Pe ea dormea un bărbat acoperit cu o pătură în ciuda arşiţei.

Pepper îl trezi cu o scatoalcă:

– Julius.

Bărbatul se clinti deloc surprins de deranj. Carney îl recunoscu – era băiatul lui Lacey, adolescentul care debarasa paharele goale şi aprindea ţigările doamnelor. Pe vremuri era voios şi săritor, asemenea fraţilor mai mici ai clienţilor, care stăteau acasă şi exclamau „Doamne!” când auzeau poveştile de la oraş. În lumina dimineţii târzii părea mai bătrân decât Carney.

– Trezeşte-te, Julius, spuse Pepper. Îl caut pe omul tău, pe Miami Joe.

Julius se săltă în capul oaselor şi îşi pipăi buzunarele, căută ceva. Se uită cu ochii întredeschişi de jur-împrejurul grădinii.

– Cu tine vorbesc, insistă Pepper.

Julius îşi trase pătura pe umeri şi se uită şucărit.

– Cică nu-s „de încredere“, spuse Julius şi cuvintele astea îi lăsară un gust amar, aşa că-şi trecu limba peste dinţi, să le şteargă gustul. Nu mă mai lasă să ies cu el.

– Ştiam asta, răspunse Pepper. Vreau să ştiu unde doarme cioara aia.

– Miami Joe e mult prea ocupat ca să mai şi doarmă... iar palma lui Pepper răsună până-n curţile din spate de pe 145th Street, între Eighth şi Seventh Avenue.

O fereastră se deschise la o distanţă de câteva clădiri, un gură-cască. Pepper nici nu catadicsi să se uite într-acolo. Fereastra se închise la loc.

Carney îşi aminti băiatul aşa cum fusese nu cu mult timp în urmă: zâmbitor şi cu strungăreaţă.

– Chiar trebuie?

Pepper îi aruncă o privire rece ca oţelul şi se întoarse la odrasla bună de nimic a lui Mam Lacey.

– Maică-ta a avut un local fain, zise el.

– Ar fi trebuit să intru în marina militară, răspunse Julius.

Maică-sa moare, îşi zise Carney, Julius îi ia locul şi, în loc să asculte poveştile criminale ale clienţilor săi, se hotărăşte să participe la ele. Şi, uite-aşa, dintr-una într-alta. Ce s-o fi întâmplat cu încăperile de la etaj, cu fetele care lucrau acolo? Cine ocupă camerele acum?

– Unde doarme? întrebă Pepper.

– L-am întrebat pe Joe dacă mai coace ceva şi mi-a zis că nu mă mai ia cu el dacă-s în halul ăsta. Ehe, ce vremuri am prins... glasul i se frânse. Apoi, dosul de palmă al lui Pepper îl readuse cu picioarele pe pământ: E în adăpostul ăla dărăpănat de pe 136th Street colţ cu Eighth, ăla cu firma aia cu bătrânul doctor. La etajul trei...

După care îndoi de mai multe ori un capăt al păturii, făcându-şi din el pernă. Carney întoarse capul în timp ce se întorcea cu Pepper înapoi în clădire. Julius căzuse din nou în nesimţire, cuibărit în ascunzişul lui narcotic.

Din nou pe stradă, Carney porni motorul.

– A avut o copilărie fericită.

– De ăştia trebuie să te fereşti, spuse Pepper. Când îşi încep viaţa târziu, au mult de recuperat.

Vechea camionetă se poticni, ca de obicei, dar apoi porni pe stradă. Julius moştenise o clădire şi un bar ilicit, iar Carney această camionetă Ford. După ce şi-a terminat studiile la Queens College, nu şi-a mai prea întâlnit tatăl. Mike Carney se combinase cu Gladys în Bed-Stuy, ieşea la cujbeală în Brooklyn. Carney lucra la raionul de mobilă al magazinului universal Blumstein’s şi strângea banii la ciorap, într-un bocanc de sub pat. Nu ştia exact pentru ce anume îi strânge.

A urmat după-amiaza când Gladys a venit la magazin să-i spună că taică-său a fost omorât de gabori:

– Vrea să te vadă cineva.

Taică-său spărsese o farmacie, să fure o cutie cu sticluţe cu sirop de tuse plin de substanţe narcotice.

– Tot aici lucrezi, a remarcat Gladys.

– Încerc să răzbesc, i-a spus Carney.

Iarna trecută primise costumul de Moş Crăciun în tura lui, în semn că este apreciat de către şefi. Moşul de cursă lungă o dăduse pe ulei şi voiau să-i dea o lecţie, să se înveţe minte. N-ai voie să duhneşti a poşircă în nasul copiilor.

– „Încerci să răzbeşti“ – aşa mi-a zis.

Gladys era o jamaicană cu faţa rotundă, cu un accent puternic, onctuos. Lui taică-său i-au plăcut dintotdeauna femeile din Indiile de Vest.

– Mi-nchipui că şi Manhattan e tot o insulă, aşa că avem multe în comun. Chiar dacă pricep doar jumătate din ce zice.

Carney nu găsi puterea să-i ceară lui Gladys detalii. Ras de poliţie – aşa bănuia el c-o să părăsească taică-său planeta asta. Ras de poliţie sau de un alt pungaş. Pe Gladys a văzut-o ultima oară în ziua când s-a dus să preia camioneta lui taică-său. Ea s-a aruncat bocind pe capotă de parcă ar fi fost sicriul mortului. Doi tipi, vecini de stradă, a trebuit s-o târască de-acolo.

Carney avea camioneta de un an când a trecut peste un cui pe Lenox Avenue. S-a dus să ia roata de rezervă din spate. Aşa a dat peste bani. Treizeci de mii de dolari, bani gheaţă. Banca ascunsă într-o roată de rezervă. Dacă ar fi vândut camioneta, nu i-ar fi găsit. Peste trei luni Carney semna închirierea spaţiului comercial de pe 125th Street.