| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Constantin M. PopaCantata androgină Bătrânul dascăl se străduieşte să dea răspunsuri satisfăcătoare umbrei din Ambronay pornită să-l descumpănească Ce face un bărbat rămas singur? Deschide fereastra din turnul abaţiei şi aruncă în aer spre bucuria lumii erotisterizate sunetele orgasmatice pe care se iluzionează să creadă că le-a provocat Bătrânul dascăl îşi scoate vata din urechi nu distinge prea bine spusele umbrei din Ambronay Ce face o femeie rămasă grea? Deschide fereastra din turnul abaţiei şi se aruncă în gol spre dezolarea lumii erotisterizate încercând să-şi salveze ultimul ţipăt inocent Bătrânul dascăl îşi pune căştile pe urechi şi ascultă concertul traiectoriilor amoroase imun la ideea de muzică barocă. Solitudine Ştii cândva mă nelinişteau sentimentele îţi mai aminteşti punerea în scenă cu bravada figuranţilor încremeniţi în efortul de a rămâne gânditori ne istoveam lângă profeţiile despre excesul de expresivitate ne rătăceam pe singura cale îngăduită se întâmpla să întâlnim uzurparea tornadă într-un aparat fotografic toate exagerările academizante în numele ultimatumului asemănării se întâmpla să disociem în oglindă capriciile ochiului şi ingratitudinea de altfel bine intenţionată a viziunii nu credeam în excepţii şi nici în înşelătoarele cote fluctuante ale zăpezilor eterne indicând nivelul lacrimilor vărsate în singurătate cum nimeninu se hotărăşte să treacă de colţul dezordinii reglementate observă stupoarea cucutei prea multe cuvinte şi frunze în jurul unui sentiment preistoric. |