Cunoscut, în primul rând, ca poet, Toma Grigorie se afirmă de la un timp ca om de teatru: cronicar dramatic la revista Ramuri, eseist abordând teme în domeniu (Metaforele teatrului sorescian, 2005), autor al unor piese interesante între care „Ce mai taci, Gary?” vede lumina rampei de câteva stagiuni bune la Naţionalul craiovean.

Recent, Editura Tipo Moldova i-a publicat volumul Coiful lui Hades, reunind cinci lucrări destinate scenei însoţite de o precizare menită să decripteze „miracolul” teatral: „Coiful lui Hades sau căciula fermecată pusă pe cap îl face pe purtător invizibil. Şi actorul îşi pune pe cap coiful rolului şi invizibilându-se (sic!) ca persoană devine personaj”.

Prima piesă, „Jurnalistul fără jurnal, la ieşirea din scenă”, are drept punct de plecare Jurnalul... lui I. D. Sîrbu (Gary), scriitorul şi gânditorul care şi-a trăit ultimii ani în Craiova-Isarlâk, loc al exilului individual, dar şi al renegării unei istorii malefice. Cu personaje puţine, această dramă existenţială, dincolo de motivul supravegherii, al turnătorului de proximitate întruchipat în vecinul pensionar Popescu, dezvoltă problematica alter-ego-ului răspunzând adecvat condiţiei dialogice a memorialisticii lui Sîrbu. Candid este memoria vie a scriitorului, eminenţa ce îi transcende chipul aproape în sensul dat de Martin Buber relaţiei Eu – Tu. Autorul concepe un scenariu dramatic prin mixarea textului aparţinând lui I. D. Sîrbu (marcat scrupulos între ghilimele) cu propriile cuvinte, exerciţiu scriptural dificil, nici conspect arid şi nici pe de-a-ntregul ficţiune, de unde confirmarea faptului că limbajul teatral reprezintă o „imensă ispită, dar şi o teribilă încercare”. Exigenţa unităţii de acţiune funcţionează ca un obstacol în transpunerea unor biografii reale, rămânând întotdeauna loc pentru decepţii.

Apropiată, din punctul de vedere al concepţiei, este „În deal la Lilieci”, adaptare după cunoscutul ciclu poetic al lui Marin Sorescu. Toma Grigorie încearcă să-şi găsească o cale personală căutând surse în „fondul” creaţiei soresciene, declarându-şi inspiratorul şi punându-ni-l în faţă în ipostaza proteică a unei colectivităţi specifice, prin conservarea tonului mucalit şi a simplităţii generate de patosul calm al folclorului.

Redusă ca dimensiuni, „Interviu la cabinet” transcrie, probabil, o experienţă directă a autorului, implicând transformarea unui pacient aflat în spital într-o abstracţiune. Pierderea de identitate nu exclude, însă, perceperea deficitului de moralitate existent în lumea halatelor albe.

Comedia de moravuri „Universitarii lu’ Ceaşcă” ne introduce în plin grotesc prin personaje exponenţiale din sfera academică. Autorul deschide aici, prin şarjare, perspectiva interactivă, lăsând prezumptivului spectator posibilitatea ca, pornind de la semnificaţiile fundamentale ale satirei, să-şi construiască propria reprezentare, cu întreaga lui capacitate de opţiune. („GEORGE: Ia uite unde fu Cel Mai Iubit! Monica, spre tine îmi îndrept sfatul. Să nu iei de bun tot ce facem noi. În comedia asta nu vei găsi eroi comunişti, nici printre profesori, nici printre studenţi. De altfel nici n-au existat. Noi trebuie să arătăm celor care ne ascultă şi ne văd că nu trebuie să mai facă şi să mai spună ce facem şi ce spunem noi...”). Demontând mecanismele rutinei profesionale, jocul de interese, meschinăria şi imoralitatea universitarilor, patronajul instituţionalizat al Răului purtând emblema Secu (excelentă scena şedinţei de demascare a profesorului Iliescu), Toma Grigorie nu se poate sustrage tentaţiei de a îngroşa tuşele excesiv, la limita unui tezism schematic.

Sub nivelul valoric al celorlalte piese cuprinse în volum se situează „Testul de paternitate”, dramatizare a romanului Andreea & Radu, al aceluiaşi autor. Personajele traduc într-o manieră familiară intuiţii, principii morale, atitudini, banalităţi sau chiar publicitate mascată, textură de elemente eterogene care converg în melodramă. Relaţiile de cuplu se destramă. Protagoniştii unui posibil triunghi conjugal dispar în spectacolul final al ratării. Alcoolicul Radu va fi internat la Psihiatrie, Mircea se spânzură, Andreea moare în urma unei naşteri dificile. „Vai ce tragedie!”, exclamă concluziv personajul Cecilia.

Atras de câmpul magnetic al scenei, Toma Grigorie îşi întregeşte profilul scriitoricesc ascunzând sub Coiful lui Hades un capital reconfortant de ambiţie.