| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Ioan Evu 60 de aniSCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MINE ÎNSUMI Taci, omule, eşti un popor prea mic! Ion Mircea Sute de poeme am ars vrafuri de lacrimi pietrificate să înţeleg ce era de neînţeles să aflu de-neaflatul cheia parola sesamul iubirii de aproapele mii de cuvinte orbecăind în nesfârşit labirint să exprime să urle să nască să atingă ceva confuz şi totuşi explicit ca însăşi lumina ce nu poate fi tradusă în poeme în muzici în formule ceva covârşitor ca o lacrimă freatică o implozie o primăvară un orgasm un fel de moartea căprioarei de odă în metru antic de tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră un soi de mama de george coşbuc şi mama mă-sii de monolog în babilon cartea oltului şi alte retorici scrie tu genialule umple prăpastia dintre noi pudrează neantul fardează golul din conservă duhoarea de sub parfum scrie tu cu cerneala de pe halatele imaculate ale măcelarilor cu cerneala din ochii târfei după şase nopţi de dragoste nebună scrie tu cu cerneala cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Da eu voi fi acvilonul ninsoarea de acasă a exilatului în propria umbră de azi mă retrag fără pompă în toamnă s-ascult ploaia mai coerentă decât toate cuvintele noastre mai vie mai adevărată mai elocventă decât orice discurs poetic ea detestă diplome ştaifuri aniversări se pişă pe toate titlurile de onoare pe etichete şi gloriole provinciale care put a rahat sponsorizat a paranoia cu insignă a hoit cu chipiu scrie tu într-o zbanghie sintaxă esoterice versuri necitite de nimeni nici măcar de tine reeditează în tiraje de masă titluri frumoase cartea cărţilor de tren de telefon de bucate zmângăleşte papirusul pergamentul ciorna şerveţelul hârtia igienică fiţuica de ziar ecranul retina semnează cronici editoriale ferpare scrisori de trăsură deversează-ţi angoasa vomită splinul dar mai ales fă-te că exişti dă-te viu dă interviuri ubicuule că mai bine nu pot să-ţi spun tu eşti un tsunami pe lângă bietele lor castele de nisip când răsari tu ăilalţi poieţi îşi iau găletuşa lopăţica se cer la mămica ei sunt veleitarii nechemaţii tu eşti alesul bardul tu eşti tribunul aedul eşti un zepelin printre balonaşele lor de săpun titanic versus vaporaş de carton hipopotam în frac de şoricel nu ţi-ar fi de deochi fain ţâşnesc textele din tine ca dintr-o cişmea spartă jeturi puhoaie de apoftegme mantra haiku-uri dar las-o mai moale mai plimb-o şi tu schimbă macazul clasicule în viaţă europa e la degetul tău mijlociu. Fă-o! POEM FĂRĂ SFÂRŞIT Mi-e atât de dor atât de dor de tine c-aş trece toate mările înot aş rezidi pământul din ruine şi ceru-ntreg cu stelele cu tot. Mi-e atât de dor să îţi alint călcâiul şi răcoroasa gleznă s-o sărut aş da orice ca eu să fiu întâiul semn tipărit de talpa ta în lut. Subit m-aş preschimba într-o vocală al cărei sens doar tu l-ai descifra iar prin a veacului boscorodeală aş fi doar şopot în urechea ta. Mi-e atât de dor atât de dor de tine în orice zi şi ceas din viaţa mea că m-aş preface-n iarna care vine în primul fulg topit pe tâmpla ta. Cuprinsă de o vagă tresărire mă vei simţi cum mă prefir duios precum o lacrima de fericire pe chipul tău astfel mai luminos. Atunci vei şti desigur că din toate cuvintele de-alean ce s-au rostit vreunul mai curat nici că se poate decât acest poem fără sfârşit. O ZI în care cuvintele nu mai înseamnă nimic o zi în care înţelegi că totul a fost spus porţile-s închise ferestrele zăbrelite limbile ceasornicului au încremenit la ora incertă a tandreţii pe cadranul inimii iubirea e-un fluture orb pâlpâind în pânza de paing a utopiei o zi în care poemele întorc spatele melancoliei ca unei cunoştinţe vechi pe care o eviţi nodul din gât te strânge asemeni cravatei în ziua nunţii fericirea se amână până la noi schimbări meteo ziua de ieri a murit astăzi e ieri mi-e dor de tine îţi şopteşte de la celălalt capăt al firului doamna singurătate. |