| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Constantin OpricăTârziu Prin casa părintească târziu merg în vârful picioarelor să nu-l trezesc pe tata din pereţi; vorbesc în gând, îmi amintesc încet, să nu prăbuşesc vremea. Mon cher L-am îngropat ca pe Moromete în pământ n-am găsit şi noi o lacrimă mai limpede, o carte mai adâncă; aşa cum ştim de-o viaţă şi de-o istorie l-am îngropat în cealaltă jumătate a noastră adânc... Înainte de-a fi Totul crescând înapoi: falnici pomi spre sămânţă, fructul spre floare, oamenii în somnul părinţilor somn fără margini; totul strâns într-un miez de începuturi se vede odată cu moartea înainte de-a fi. Sinea dragostei Iubeşte-mă până uiţi că trupul tău de femeie are margini în mine, până când sinea ta înfricoşată şi bucuroasă de singurătate, se va găsi robită, ascunsă, în sinele meu înfricoşat de nemărginire. Ilustrată Sfâşiat de toate nenorocirile minţii lui, bolnav de credinţă, mai puţin important decât un por al pielii tale, cel care speră, cel care este convins te aşteaptă. Întoarcerea fiului Stau în mine ca fiara în cuşcă, am auzu-ncordat, ochii într-o negură seculară, prizonier al unui suflet străin plin de-amintiri. Aştept să se-ntâmple ceva în trecut: somnul din care răsar, dragostea moştenită, copilul care strigă prin toate vârstele, fiul ce strânge drumurile tatălui. Margini noi pentru suflet Un gol un loc un strat de somn nedormit cetate cu unsprezece porţi unsprezece ţipete de dragoste cu tăişul luminii desfăcând un gol, un loc netrăit. Numai eu uneori îl ocup cum m-aş desprinde şi-n urmă s-ar naşte margini noi pentru suflet alt gol între vârste, alt loc de a fi. |