| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Constantin OpricăSingur în faţa întrebărilor Căram bucăţi de negură vie, închipuirea grea a fiecăruia, copilării pierdute-n război, rătăcite într-o maturitate nesigură, într-o pace asurzitoare. Singur în faţa întrebărilor ce-mi răvăşeau sufletul, în faţa uriaşei vieţi despre care nu aflasem nimic, de parcă eu m-aş fi crescut şi uitasem în grabă să-nvăţ esenţialul. În ochi mi-a rămas un copil care se bucură, în suflet un bătrân înţelept de câte nu ştie Din scufundata lui voce trag lanţuri, de somnul meu legând eliberata mea fiinţă împovărata umbră a tuturor. Sub stele Când au răsărit stelele de frig ale singurătăţii, încă mai cutreieram păduri închipuite, cu ochii atât de aprinşi de parcă-aş fi stat până atunci într-o flacără. Şi după ce le-am văzut şi m-am cutremurat şi tinereţea s-a ghemuit din pricina sorţii, am intrat deodată în cuprinderea acestui ultim scris, în care bucuria de-a fi e sărbătoarea din ajunul tristeţii... Sufletul nefericitului Lumină prin care curge realul între două maluri cu construcţii fictive, cu edificii ale utopiei. O punte, un salt în zece mii de direcţii deodată, aglomeraţie de aparenţe lume care suferă necontenit de disperarea de a trăi, când nu se mai poate decât să cobori într-o viaţă şi să visezi la alta. Sau, poate, numai un cântec care scoate capul pe geam. Poezia ca o venă deschisă Am ajuns atât de departe... oriunde aş vrea să privesc cercul zării închide trecutul. Nu ştiu ce părţi din viaţă să scot să fac loc viitorului. Dar iată, poezia zvâcneşte ca o venă deschisă, parcă altcineva îmi este izvorul şi tot el însetarea. Zilele următoare încap în buzunarul de ceas, iar dragostea alunecă la piept, uşor, ca ispita. Fotografii ascunse Prin gânduri triste ţipă pustiul, prin buzunare secolul. Capsat ca blugii, sufletul ţine la tăvăleală, la murdărie. Tainice sunt adâncimile umbrei, copilării interzise ascund, copilării gonite prin hăţişul sfâşietor al societăţii. În nedesluşita lor suferinţă înmugureşte lumina, pentru zeiţa împovărată a subteranelor minţii, a speranţei deşarte, a închipuirii şi a propriei mele gândiri. |