a.Thierry Wolton, autor al (foarte probabil) celei mai complexe şi mai preţioase istorii a comunismului (O istorie mondială a comunismului, trei volume, aproape 3.000 de pagini cu totul), a revenit. Şi în România (unde a fost la final de mai, început de iunie), şi cu carte nouă – Reflecţii despre comunism (Traducere: Marieva-Cătălina Ionescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2022).

ă. „Thierry Wolton sfâşie vălul care încă acoperă crimele regimului şi sfidează imperativele care-au împiedicat condamnarea comunismului chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, notează, în siajul apariţiei monumentalei trilogii, Alain Besançon, o altă mare conştiinţă a culturii europene (apropo, şi el reeditat foarte recent, tot la Huamnitas, cu un frontal şi răspicat eseu despre Sfânta Rusie).

â. Reflecţii despre comunism nu e un metadiscurs în raport cu trilogia lui T. Wolton. E, mai mult şi adânc, o încercare – foarte convingătoare – de a explica softul acestei teribile „nenorociri a secolului” (a secolelor, dacă suntem lucizi şi nu insistăm să rămânem prizonierii bornelor seci ale istoriei). E, sistematizat şi extraordinar de bine argumentat, un discurs despre viziunea marelui istoric – şi, totodată, un excepţional gânditor politic (mărturie nu stă, de altfel, numai cartea de faţă) – cu privire la comunism.

b.Wolton spune, pe de o parte: „Din fericire, nu m-am născut în comunism; totuşi, am avut ocazia să studiez condiţiile în care se trăia în general într-un astfel de regim, am cunoscut vremurile în care ideologia comunistă seducea spirite alese, am constatat indiferenţa contemporanilor mei faţă de dezastrul numit socialism real, am deplâns incapacitatea lor de a recunoaşte faptele, apoi refuzul lor de a privi în faţă bilanţul acestor fapte, m-am întrebat de ce comunismul rămâne inatacabil, inoxidabil...”.

c. Şi, pe de altă parte: „În această carte încerc să explic ce are aşa de aparte marxism-leninismul încât a fost atât de convingător în trecut, continuă să atragă şi, cine ştie, îşi croieşte un viitor. De unde vine ideea comunismului, de ce a sedus atâţia oameni, de ce bilanţul său real se dovedeşte atât de greu de recunoscut? Ar putea oare să apară noi ţări comuniste? Iată câteva dintre întrebările la care m-am străduit să răspund“.

d. Să luăm pe rând indicii tematici menţionaţi în paragraful de mai sus şi să ilustrăm sau să punem în evidenţă câteva dintre liniile de argumentare de care face uz Thierry Wolton în Reflecţii despre comunism! (apropo, o carte care beneficiază în ediţia românească a ei de o splendidă copertă).

e. Sunt patru mari calupuri tematice şi, totodată, patru mari ofensive argumentative pe care le pune în joc T. Wolton când reflectează la istoria & magia comunismului. Şi anume: pre-condiţiile (de posibilitate); rădăcinile şi mecanismele succesului; doliul eşecului proiectului comunist; moştenitorii istoriei comunismului şi ai mizeriei istoricismului.

f. E, în acest demers al istoricului francez, o ambiţie nobilă de a explica dihania teribilă numită comunism în sensul acesta: „încerc să explic ce are aşa de aparte marxism-leninismul încât a fost atât de convingător în trecut, continuă să atragă şi, cine ştie, îşi construieşte un viitor”.

g. Sau, în alte cuvinte: „de unde vine ideea comunismului, de ce a sedus atâţia oameni, de ce bilanţul său real se dovedeşte atât de greu de recunoscut? Se poate oare să apară noi ţări comuniste?”.

h. Un focus fundamental face T. Wolton (de)asupra unui pasaj istoric amplu din modernitate, de regulă prea rapid survolat: „înainte să cunoască triumful în secolul XX, ideea comunistă s-a copt îndelung în mintea oamenilor. Schimbările formelor de guvernământ, efectul progresului asupra evoluţiei societăţilor, intrarea poporului în istorie datorită Revoluţiei Franceze, succesul scientismului în secolul al XIX-lea sunt câteva dintre condiţiile care au precedat promovarea ei de către Marx şi Engels”.

i. Lista aceasta de pre-condiţii e, de fapt, mai lungă. Treptele pe care a urcat sau a coborât comunismul includ neapărat: consacrarea intelectualului creat de Iluminism; voinţa oamenilor de a-şi făuri propriul destin, după secole de supunere religioasă; sacralizarea poporului, care în 1789 devine stăpânul absolut al istoriei; statul bazat pe suveranitatea poporului, care preia întreaga maiestate a puterii de drept divin a regalităţii pentru a-şi exercita autoritatea transcendentă într-o măsură cu atât mai mare cu cât pretinde că reprezintă colectivul; apelul la naţiune, sub egida acestui stat nou, care le insuflă cetăţenilor un simţ al datoriei comune.

î. Dar şi: masificarea indivizilor adusă de războaiele naţionale; speranţa suscitată de însăşi ideea de revoluţie; credinţa în ştiinţă; devotamentul faţă de progres, confundat cu mersul omenirii; marxismul ca religie seculară.

j. Nu în ultimul rând: „a fost nevoie de mai mulţi gânditori cu autoritate care să arate calea; de o ideologie care să ghideze; de un sens unic al istoriei; de alibiul acţiunii pentru binele poporului; de puterea statului pentru a impune ideea în detrimentul realităţii sociale; de o materie umană, masa, pentru a construi viitorul făgăduit. Odată ce au fost întrunite aceste condiţii, lumea era gata să se lanseze în aventura comunistă sub egida unor fideli hotărâţi, având ca misiune proclamată eliberarea proletarilor exploataţi de capitalism”.

k. Pre-setările care au făcut posibil şi pe care s-a clădit succesul comunismului nu au dispărut întru totul. De aceea, lista de mai sus are, deopotrivă, valoare istorică – de cunoaştere – şi valoare de avetisment.

l. „Cum comunismul a răspuns unor aşteptări reale, faptul că a dispărut ca regim în Europa nu înseamnă că şi-a încheiat socotelile”, notează Thierry Wolton, lucid şi îngrijorat.

m. Istoricul francez adaugă: „Dacă este o năzuinţă ce vine de departe, cu siguranţă că un accident istoric precum căderea Uniunii Sovietice nu a distrus doctrina lui”.

n. Şi – atenţie mare!: „Nu e obligatoriu ca phoenixul să renască din propria cenuşă, în orice caz nu în forma pe care o cunoaştem deja. Condiţiile – infrastructura, cum spun marxiştii – s-au schimbat odată cu revoluţia digitală din zilele noastre”.

o. Înţelegerea pre-condiţiilor comunismului nu e un demers simplu; poate că nu e nici confortabil (inclusiv) fiindcă riscă să dărâme multe statui, să prăbuşească unele credinţe. Există, ne mai spune Wolton, şi altceva complicat de înţeles: „Dar mai complicat este să înţelegem de ce au devenit comuniste unele ţări, şi nu altele, când doctrina prefigura o lume comunizată pe de-a-ntregul”.

p. Apropo de aceasta, să nu uităm: marele profet al socialismului & comunismului, Karl Marx, indica Vestul ca fiind acel loc privilegiat în care ideea comunistă va căpăta un contur practic deplin. Ştim acum, de fapt ştim de multe decenii că lucrurile nu au stat aşa, ci pe dos – nu în „sălaşul capitalismului putred” a înflorit şi a ucis în masă comunismul, ci în ţări sărace, mai sărace.

q. Implică, oare, toate acestea, ideea unei fatalităţi a comunismului? Thierry Wolton: „Mai mult decât o fatalitate istorică, succesul comunismului în secolul XX a fost rezultatul întâlnirii dintre doctrină şi aşteptări, dincolo de obsesia egalitaristă veche de când lumea”.

r. Dar acest fapt implică, la rândul lui, un altul (şi el explică, puternic, de ce, în cazul comunismului, nu avem aceeaşi claritate morală): „O asemenea constatare face ca din punct de vedere moral bilanţul comunismului să fie mai greu de realizat şi de acceptat. În această poveste nu sunt implicaţi doar călăi, de o parte, victime, de altă parte, ci şi complicii surzi şi orbi. Intră în joc şi factori omeneşti, prea omeneşti, de unde, în zilele noastre, o conştiinţă încărcată, care, peste tot în lume, împiedică întrucâtva recunoaşterea şi înţelegerea acestei tragedii. Tot de aici şi doliul ce ne provoacă atâta suferinţă”.

s. Bref: „Analiza comunismului e un exerciţiu complex şi dureros, care ne priveşte pe toţi”.

ş. E o durere însă pe care nu (ne-)o putem refuza: „Este însă un demers de neocolit, fiindcă omenirea nu-şi permite să rămână amnezică la nesfârşit, nu neapărat pentru că istoria riscă să se repete, ci mai curând dintr-o datorie morală, în memoria nenumăratelor victime sacrificate în secolul trecut pe altarul acestei doctrine”.

t. Un demers dureros, cu atât mai complicat cu cât personajul are o condiţie ambiguă (de soft şi de hard, de idee şi de practică): „comunismul este un Ianus al vremurilor moderne. Pe lângă faţa luminoasă, a speranţei în făurirea viitorului, are şi o faţă întunecată, plină de tragedii trecute”.

ţ.Comunismul, ne reaminteşte istoricul francez, a fost „o fantomă care bântuie Europa” (Marx), accentul cazând pe „a fost”. Şi continuă Wolton: „Marx vorbea despre spectrul comunist, dar astăzi cred că ar fi mai corect să-l numim un mort viu mutant.

u. Să mai rămânem puţin la ideea egalitară – e o temă mai importantă decât am crede. Vitală, de fapt, pentru „mortul viu mutant”: „Cât despre pasiunea pentru egalitate, a rămas nestinsă după eşecul comunismului”.

v. La fel, viguros şi neatins de fapte (a se citi: adesea, crime în masă!), a rămas principiul revoluţionar: „Trecerea la un nou capitol, credinţa că putem să repornim de la zero pentru a construi o altă lume, obligatoriu mai bună, este o tentaţie proprie omului, convins că poate să facă mai bine decât predecesorii lui, şi că viitorul îi aparţine”.

w. „Din nefericire, speranţa, care transformă viaţa fiecărui om într un punct de pornire mereu înnoit, poate să aducă ce e mai rău dacă devine un imperativ. Şi atunci istoria nu se repetă ca farsă”. A se citi: nu ca farsă, ci (urmăm citatul celebru) altfel, vai: ca tragedie!

x. Important: şi acest demers – complementar Istoriei mondiale a comunismului, dar şi altora de mai mică dimensiune – e un act de dreptate. În cuvintele lui Gabriel Liiceanu – editorul său român, un mare prieten al lui Thierry Wolton: „Scriind epopeea minciunii şi a crimei care a fost comunismul, Wolton a condamnat ceea ce lumea liberă a uitat să condamne la nivel mondial. El a făcut, pentru sutele de milioane cărora li s-au distrus destinele, ceea ce toţi intelectualii care au cunoscut oroarea comunismului pe viu şi ar fi avut ce mărturisi n-au putut face. Să-i mulţumim ar fi prea puţin“.

y. Tema libertăţii – a libertăţii ca făptură fragilă (am putea spune, pe urmele lui Andrei Cornea) – e una dintre cele mai puternice recurenţe ale monumentalei opere de istoric şi de gânditor a lui Thierry Wolton. O istorie mondială a comunismului şi cărţile care gravitează în jurul acesteia (Reflecţii despre comunism e doar cea mai recentă) plus alte volume cu aceeaşi semnătură stau mărturie în acest sens.

z. Apărător al libertăţii, T. Wolton este îngrijorat în legătură cu aceasta. E îngrjorat – pe bună dreptate – despre viitor. Lupta dintre libertate şi egalitate (nu „egalitatea de şanse”, ci acea egalitate – cu o istorie infectă în spate – cu care defilează ideologiile de stângă mai ales, uneori chiar „religiile politice”) cunoaşte, în prezent, un nou episod extrem de dur. Reflecţii despre comunism ne invită să pariem pe libertate, deşi, în confruntarea de acum, ea pare să aibă a doua şansă.