Povestea acestor două „Documente” reclamă un cadru pentru ea. În acest cadru, e obligatoriu să stea o instituţie nu atât de vizibilă, dar foarte importantă, care motorizează altele cu un impact public major şi binemeritat. Instituţia se numeşte Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului.

Iată, pe scurt: Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului a fost iniţiat în 1993, la finalul anului, mai întâi ca un Departament de Istorie Orală al Academiei Civice. Romulus Rusan este cel care a avut ideea de a pune pe picioare o asemenea instituţie, domnia sa fiind, până la moarte, spiritul-rector al acestui centru. „Centrul a reuşit să producă proiectele de reabilitate şi dotare a muzeului de la Sighet, banca de date necesară umplerii acestuia cu un conţinut credibil şi realist”, se spune într-un material oficial care descrie instituţia mai sus invocată. În alte cuvinte, de aici, de la acest Centru Internaţional de Studii asupra Comunismului – care se regăseşte în Bucureşti – au venit spre Muzeul de la Sighet structurile şi conţinuturile care dau contur unei iniţiative, fără precedent în Europa, de a revaloriza memoria comunismului, cu un accent, drept, pe victimele acestui regim.

Iniţiat ca o instituţie care adună, conservă şi prelucrează istorie orală, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului deţine acum, la mai bine de un sfert de secol de la înfiinţare, o remarcabilă arhivă de istorie orală, baza documentară contabilizând, până acum, peste 3.700 de intrări/ înregistrări, acestea însumând mai bine de 6.400 de ore. Arhiva foto a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului include peste 10.000 de fotografii, acestea fiind atât alb-negru, cât şi color, în format clasic şi, parţial, în format digital. Arhiva de documente care se află aici numără, în plus, 1540 de dosare (cu peste 20.000 de pagini în total), precum şi peste 11.700 de pagini cu extrasele de la starea civilă (pentru cei care au murit). De asemenea, tot aici se află şi fotocopiile a aproximativ peste 93.000 de fişe de încarcerare.

Una dintre cele mai vizibile şi cele mai puternice direcţii de acţiune ale Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului o reprezintă un remarcabil portofoliu editorial pe care l-a dezvoltat în cei aproape 25 de ani de existenţă. Astfel, sub această egidă au fost create şi dezvoltate mai multe colecţii distincte. Între acestea, cu un portofoliu care numără, până în 2019, 13 titluri, serii de „Document”. Inventarul complet al cărţilor apărute în această serie poate fi consultat aici: http://www.memorialsighet.ro/prod-cat/ro/libraria/documente/. Rolul ediţiilor care apar sub această umbrelă tematică este cel de a completa studiile, reportajele politice, memoriile şi monografiile care s-au tipărit în colecţia „Biblioteca Sighet”; cărţile din seria de „Documente” se focalizează, cum spunea Romulus Rusan, asupra actelor „ce reuşiseră să scape din nemărturisita, dar reala cenzură a arhivelor”.

Acesta este cadrul pe care îl menţionam la începutul textului; am considerat că este necesară povestea lui – mai mult decât atât, consider că este corect moral ca o asemenea poveste să fie spusă – pentru că avem de-a face cu un exemplu de bună practică, consecvenţă, construcţie pe termen lung şi, desigur, preiau formula doamnei Ana Blandiana, de justiţie care se face prin prezervarea memoriei. „Rugul aprins”. Studii şi documente despre exterminare şi supravieţuire de Ioana Diaconescu şi Organizaţii subversive şi contrarevoluţionare. Mişcarea Română de Rezistenţă din Mehedinţi (1949-1952), editor: Andreea Cârstea, sunt cele mai recente apariţii editoriale ale Fundaţiei Academia Civică în seria „Document”.

Volumul despre „Rugul aprins” antologhează mai multe specii de documente istorice şi literare: eseu, comentariu, stenograme, procese verbale, fotocopii ale acestor documente, fotografii (150 de pagini de documente şi fotografii din arhiva CNSAS, dosarul penal „Teodorescu Alexandru şi alţii”). Personalităţile din cadrul „Rugului Aprins”, despre care găsim secţiuni speciale (şi masive) în această carte, sunt următoarele: Sandu Tudor, Benedict Ghiuş, Adrian Făgeţeanu, Arsenie Papaioc, Vasile Voiculescu, Felix Dubneac, Roman Braga şi (trei capitole alocate) Bartolomeu Anania („în dosare de urmărire informativă”). Un capitol aparte – emoţionant – este dedicat „martirilor la 20 de ani” – mai precis, studenţilor care au făcut parte din „Rugul Aprins”. „A pune sub învinuire un preot fiindcă s-a rugat, a-l învinui de «misticism», aceasta fiind esenţa menirii lui, a pune sechestru pe o avere inexistentă, […] sunt tot atâtea dovezi ale unei realităţi din acele vremuri în care se ridica tot mai înalt muntele de ticăloşii configurate de structurile de Securitate, dictate de regimul comunist. Aceşti teologi, cărturari de valoare, intelectuali ce puteau avea discipoli ca urmaşi care ar fi pus în pericol configurarea şi apoi perfecţionarea «omului nou» trebuiau distruşi moral şi psihic, torturaţi fizic, coborâţi pe cea mai de jos treaptă a umilinţei. Anihilaţi. Etichetaţi politic pentru a primi «pedepse politice»”, scrie Ioana Diaconescu, autoarea acestui impresionant dosar pe care Sorin Lavric – cel cu al cărui text „Cercetând bolgia” se deschide, de altfel, această carte – ne invită să îl citim, cu precădere în partea sa de documente, procese verbale şi note informative, „în oglindă”: „pe cât de înfieraţi sunt aici membrii grupului Rugul Aprins, pe atât de înaltă le-a fost ţinuta, atât în libertate, cât şi în puşcărie”.

Volumul despre Mişcarea Română de Rezistenţă din Mehedinţi reface, pe cât mai este posibil, istoricul unei forme radicale organizate de opoziţia din primii ani ai instaurării comunismului în România, mai puţin cunoscute. Mişcarea a fost înfiinţată de învăţătorul Dumitru Totir, muncitorul Dumitru Năsărâmbă, avocatul Gheorghe Florescu (înlocuit ulterior de avocatul Mircea Dumitrescu): gruparea, care l-a recrutat, printre alţii, şi pe „banditul răzleţ” Nicolae Trocan, îşi propunea să contribuie, prin diverse mijloace, la înlăturarea comunismului din România. Volumul conţine 19 documente selectate din dosarele de anchetă ale organizaţiei (din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) şi este completat de două mărturii aparţinând Ilenei Totir-Rotaru şi Aurorei Ivanciu (născută Totir), două dintre fiicele lui Dumitru Totir. O menţiune a editoarei cărţii, Andreea Cârstea, în condiţiile în care istoria în detaliu a acestei organizaţii este, acum, practic imposibil de realizat (pentru că organizaţia avea o structură de tip lanţ şi pentru că „singurii care ar putea elucida toate acţiunile şi intenţiile organizaţiei, şi anume conducătorii ei, fie au fost condamnaţi la moarte şi executaţi în 1953, fie au murit în închisoare): „singurele care pot vorbi sunt documentele Securităţii, cu menţiunea că rămân totuşi «ale Securităţii», chiar şi atunci când par să prezinte versiunea celor anchetaţi asupra evenimentelor în care au fost implicaţi”.

Două „Documente”, aşadar. Alături de acestea, construite după un calapod similar cu cele două titluri menţionate, insistent, mai înainte, în aceeaşi serie tematică de la Fundaţia Academia Civică se mai pot citi/ consulta/ studia/ analiza şi acestea unsprezece: Lovitura de stat din 30 decembrie 1947. Preliminarii militare şi consecinţe politice, documente selectate şi adnotate de Mircea Chiriţoiu; Ce ştia preşedintele Truman despre România? de Thomas S. Blanton; Timişoara în arhivele Europei Libere (17-20 decembrie 1989), coordonator Miodrag Milin; Agenţii, informatorii şi spionii STASI în Republica Federală Germania de Helmut Müller-Enbergs; Rezistenţa anticomunistă în munţii Banatului în documente, coordonator Miodrag Milin; Misiunea Ethridge în România de Ulrich Burger, prefaţă de Dennis Deletant, postfaţă de Romulus Rusan; 1956 – un an de ruptură. România între internaţionalismul proletar şi stalinismul antisovietic de Ioana Boca; Colectivizarea în Maramureş. Contribuţii documentare (1949-1962) de Andrea Dobeş, Gheorghe Mihai Bârlea, Robert Fürtos; Scriitori în arhivele CNSAS de Ioana Diaconescu; Ce ştia preşedintele Truman despre România. Un raport al serviciilor secrete americane. 1949 de Thomas S. Blanton, ediţia a II-a; Armata din umbră. Studii asupra colaboratorilor neoficiali ai STASI de Helmut Müller-Enbergs, prefaţă de Virgiliu Ţârău.

Şi individual, şi în sumă, aceste volume conţin lecţii extraordinare despre abjecţia unor timpuri nu foarte îndepărtate, despre suferinţă, despre (in)umanitate, despre curaj şi demnitate. Vom învăţa aceste lecţii dacă vom dori să le învăţăm. Dacă nu, ştim deja aceasta de la oamenii importanţi, istoria „se repetă”. Cel puţin aşa: prima oară ca tragedie, a doua oară, ca farsă.

P.S. Un singur detaliu de ordin numeric care ilustrează foarte bine ceea ce poate aduce, pe termen mediu şi lung, investiţia, cu răbdare, în construcţii temeinice şi juste: în 2018, Muzeul de la Sighet a fost vizitat de peste 140.000 de oameni. În precedenţii doi ani, în 2016 şi 2017, numărul celor care au intrat să viziteze acest muzeu a depăşit, de asemenea, suta de mii. Sunt puţine muzee în România care pot pune pe masă o asemenea statistică.