Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Cristian Liviu Burada

Pribegie

Ca un palimpsest casa copilăriei

Straturi straturi peste pereţii ei scorojiţi stau privirile străbunicilor mei – ctitorii

Privirile bunicilor şi părinţilor mei

Apoi privirile mele lipite definitiv pe tavanele şi pe zidurile sidefii

Foarte înalte la începuturi şi din ce în ce mai joase

Cu cât anii se adunau mai mulţi

Înlăuntrul casei locuiesc acum nişte străini ale căror priviri

Niciodată nu vor fi semn de iubire pe marele palimpsest

Demult când Dumnezeu l-a bucurat cu un copil

Străbunicul meu a sădit un brad în faţa casei înalte

Acum toţi vor să taie bradul pentru că se spune – cel care-l sădise este mort

La fel şi cel pentru care fusese sădit

Iar bradul nu mai este privit de niciunul dintre cei care l-au iubit

În podul casei ne ascundeam în joacă

Acum se vede cerul prin acoperiş dar glasurile coplăriei încă mai răsună cald

În lemnul grinzilor ca-ntr-o vioară veche

Tot dintr-o joacă credeam că am întâlnit prima dragoste

Voiam să par indiferent în preajma ei dar nu mi-a reuşit deloc

Ea mi-a spus trimiţându-mi un întreg diamant cu privirea

Că nu trebuie să mai fac nimic că totul se ştie se vede se simte

Aşa cum ameţitoare vin parfumurile primăverii şi toamnei

Ea mi-a spus fără ocolişuri

Tu mă iubeşti pentru că nu se poate altfel

Eu nu înţelegeam mare lucru doar că de fiecare dată când îmi vorbea

Îmi trimitea un întreg diamant cu privirea

Pribeagul care sunt

Ştie că drumurile demult nu mai duc

În locul unde copilăria nu moare niciodată

Despre poeme

Scriu rar şi atunci cand o fac scriu foarte puţin

Cred că aşa este cel mai bine

Dar cum s-o scot la capăt cu cei care-mi strigă adesea

Ce faci bătrâne nu mai scrii nimic

N-ai mai trăit nimic

Ia mai trage tu nişte concluzii despre viaţă şi despre moarte

Aşa la foc automat dintr-o dată

Fardează-le cu ceva metafore şi scoate-le la privit

(Voiau să spună la vânzare

Dar cine mai cumpără poeme în ziua de azi?)

Nu de alta dar mai avem şi noi nevoie din când în când

De câte un clown din ăsta

Care scoate metafore pe nas şi prin urechi

Cine ştie poate aşa o să reuşim să aducem ploaia după un secol de secetă

Sau mai ştii brusc va fi pace pe planetă şi vom trăi ca-n rai

Râd în hohote şi aruncă înspre mine cu pietre învelite în hârtie

Pe care sunt tipărite principalele ştiri ale zilei

După toată distracţia lor tăcut îmi ating în semn de oblojire rănile

Adun toate hârtiile alea pline de tot felul de fapte nemaipomenite

Şi încerc să înţeleg de ce încă mai au ei nevoie de poeme

Paşnice nimburi

În locul tău un nufăr albastru

Şi roua cuprinsă-ntr-un crater de astru

Ca un ştreang primul orizont ne va frânge

Al doilea orizont al treilea orizont şi restul

Sunt doar paşnice nimburi

E grea porunca ce ne cântă prin sânge

Şi în timpuri ne strânge

Timpul netimp

Clepsidră orizontală

Numai tu poţi imagina infinitul

Timpul băltind în neputinţa de a mai curge

Timpul netimp

Fiindcă nici măcar dorinţa divină nu-l mai apasă

Timp încremenit în el însuşi

În noi înşine

Constituţia Cetăţii cu Statui Ucise

sau

O noapte a Sfântului Bartolomeu

sau

Despre decapitarea statuilor

Trebuie că au gândit totul în cel mai mic detaliu:

– Inventarea nopţilor peste rând

Fiindcă noaptea chiar şi statuile visează

Iar lor le trebuie o noapte în care nimeni şi nimic să nu viseze

Ci doar să uite

O noapte fără memorie

O noapte legată la ochi cu vălurile laşităţii şi necăinţei

– Crima în sine: decapitarea metodică a statuilor

Şi scoaterea inimilor care au mai cutezat să bată

Contrar unor ciudate dispoziţii cunoscute sau nu

– Apoi umplerea cu câlţi şi confetti a golurilor lăsate de inimi şi vise

– Şi în final ştergerea atentă a oricăror urme – sângele albastru

Sau verde sau rubiniu

Care oricând şerpuind pe caldarâm

Poate sfida chiar şi tristul fluviu al iertării târzii

În zori vom respira Constituţia Cetăţii cu Statui Ucise

Crezând că este starea noastră normală de spirit

Privirea

Orice copac o vioară ascunde trufaş

Orice om o pasăre tristă a fost

Trimite-ţi Doamne către noi privirea care

Tainic mângâie viorile adormite în noduroase trunchiuri

Şi nevăzute aripi spre înălţimi înfiorate cheamă

Restul

Arată-mi câmpul cu floarea soarelui

Şi macii mai bolnavi decât sângele meu

Înceţoşat de brume

Linia orizontului ca o tăietură de stilet

Nedureroasă şi caldă

Restul reinventează-l pentru altcineva

Stilet

Cu cuţitul amurgului înfipt absurd în piept

Abia respirând calci orizontul – dâră roşie

A propriei tale umbre

Palidă zi

Amintirea ta mă va urmări de-acum

Lamă de stilet ce-mi este destinat

Uitarea zborului

Deschisă peste noapte este biserica sufletelor noastre

Când umbre de păsări mute o ning împătimit

Din străfunduri ţipă pietre scrijelite

De suflul vegetal al privirilor noastre

Este prea albă zăpada peste putinţa mea

De-a înţelege altceva

Decât uitarea zborului dintâi

Uitat doarme conturul frunzei în inima pietrei

Reguli

De ce să fiu tocmai eu excepţia de la regulile voastre

Care se schimbă în fiecare dimineaţă?

Aşa sunt eu mereu

Cel puţin cu un răsărit de soare în urma tuturor

Dar cu o noapte înainte

Printre atâtea motive ale îndoielilor mele

Certitudinile voastre desigur sunt

Mult mai uşoare decât răsuflarea unui heruvim

De fapt şi toamna aceasta va decădea liniştit

Într-o alta

Iar voi doriţi cu încrâncenare ca eu să fiu excepţia

De la regulile voastre – mereu altele

Strigate în fiecare dimineaţă

Cu o precizie de deşteptător

Alegorie cu şapte păsări ucise

Iscusitul vânător pasărea nimerind

Îi adună tacticos toate zborurile de până atunci

Şi pe cele viitoare

Nu pe păsări ci doar pe vânător inima-l doare

Nu păsări ci zboruri şi-a prins vânătorul la cingătoare

Le-a-nfăşurat în gheme şi a pornit mai departe

Din urmă îl ajung ţipete deşarte

Iată a ucis şapte păsări

A făcut şapte gheme cu zboruri

Şi-n inimă pe vânător l-au izbit şapte mii de doruri

Brusc de pe cer a dispărut curcubeul

Ca un singur zbor încă nezburat

Cu el vânătorului inima şi cele şapte mii de doruri i-a luat

Nr. 04 / 2018
Ședința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 9 martie 2018

Ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 9 martie 2018

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Muguri de etnocritică
de Gabriel Coșoveanu

Lecturi libere (2007)
de Gabriel Dimisianu

Metaforă dureroasă (2)
de Gheorghe Grigurcu

Like-uri sau cronici literare?
de Adrian Popescu

Lăcomia, bat-o vina!
de Nicolae Prelipceanu

Cerceii Duduii, cerceii Coroanei, cerceii poporului
de Mihai Ghițulescu

Regele Mihai – elegia meritată
de Cristian Pătrăşconiu

Celebritatea tragică
de Aura Dogaru

Poezia Magdei Cârneci
de Ionuţ Orăscu

Rațiuni de consolidare fragilă a unei identități naționale între ruși și turci
de Daniela Micu

Argumente pentru metodele complementare din antropologia postmodernistă
de Gabriel Nedelea

Poveste de la periferia Craiovei
de Gabriela Gheorghișor

Am nevoie de o enigmă pe care să o rezolv când scriu
de Matthias Nawrat

Frazări
de Alina Gioroceanu

De la conu’ Iacob, pentru Titus

Literatura în Oltenia
de Mihail Dragomirescu

Poezie
de Cristian Liviu Burada

Poezie
de Emil Iulian Sude

Nostalgie fără leac
de Dumitru Ungureanu

revista revistelor
de Aura Dogaru

Scene din viața actorilor și a marionetelor
de Daniela Firescu

Povești și portrete
de Viorica Gligor

Spațiul disperării
de Gabriela Rusu-Păsărin

În numele familiei
de Sarah Dunant

DOI/8 NOI coordonate ale abstracției Pictură Dana Constantin & Marcel Bunea
de Ruxandra Demetrescu

© 2007 Revista Ramuri