Universitarul Ioan David dovedeşte mereu pasiune superioară pentru presă, fie cu prilejul unor simpozioane naţionale sau internaţionale, fie în cărţi precum Presă şi cultură ori în cea mai recentă, Presa românească din Banat (Editura Augusta, Timişoara). Presa românească din Banat este urmărită, după cum observăm din subtitlu, de la începuturi până în 1918.

Cartea cuprinde cinci capitole. Primul se intitulează Reprezentanţi bănăţeni ai Şcolii Ardelene. Problemele abordate aici sunt despre Paul Iorgovici – precursor al ştiinţei lingvistice româneşti, Constantin Diaconovici-Loga şi Pavel Vasici – adept al curentului popular. Meritele acestora sunt puse în lumină prin reţinerea unor argumente explicite: „Se poate spune că prin Paul Iorgovici – afirmă cercetătorul Crişu Dascălu – lingvistica românească a devenit o ştiinţă independentă, încetând să mai fie o anexă a istoriei”; „Prin lucrarea sa cea mai importantă, Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor (Buda, 1822), Constantin Diaconovici-Loga îi urmează pe Radu Tempea şi Paul Iorgovici”.

„Pavel Vasici anticipează ideile Junimii despre varianta cultă a limbii”. Notele de la sfârşitul capitolului aduc preţioase completări asupra activităţii ?colii Ardelene. În capitolul al doilea, Limba română în perioada dualismului austro-ungar, sunt cercetate documente programatice pentru apărarea şi afirmarea limbii române în Banat. Unul dintre acestea îl constituie lucrarea Cauza limbilor şi naţionalităţilor în Banat de Vincenţiu Babeş, apărută în 1860, la Viena. Altul, discursul fulminant rostit în Parlamentul Ungariei în anul 1868, de către Alexandru Mocioni, „singura personalitate care – observă autorul – îl întrecea în prestigiu pe Vincenţiu Babeş”. Evaluate în paralel, documentele relevă partea lor de noutate, precum discursul rostit de Mocioni, principiul teritoriului de limbă.

Capitolul al III-lea, elaborat ca precedentele, în mod atractiv şi documentat, este consacrat Presei româneşti din Banat, implicată organic în procesul de apărare şi afirmare a limbii române literare. Periodicele avute în vedere sunt: „Luminătorul”, „Dreptatea”, „Foaia de duminică” şi „Drapelul”. Ioan David interpretează cele două devize de pe frontispiciul „Luminătorului”. Prima:  Luminează-te şi vei fi! îi pare în proximitatea iluminismului, a doua: Voieşce şi vei putea!, plină de încredere în viitorul poporului român din Banat „în lupta sa dreaptă pentru libertate naţională şi socială”. Înfiinţat în 17 martie 1880, la Timişoara, cu o apariţie de trei ori pe săptămână, după modelul „Telegrafului”, „Luminătorul” a avut ca obiectiv principal deşteptarea conştiinţei naţionale. Un feedback favorabil acestei direcţii menţine, pentru vremurile acelea, „Dreptatea”, al cărei principal redactor, Victor Vlad Delamarina, face reportaj descriptiv şi reportaj portret: genului i se consacră şase pagini.

 Penultima parte a cărţii se intitulează, în gen jurnalistic, dar cumva şi cu scop de luare-aminte, Obiectiv publicistic prioritar: cultivarea limbii române literare. Profesorul Ioan David teoretizează, pe argumente, în mod profesionist, conceptul de limbă în Banat, controversele privind varianta bănăţeană a limbii române culte, factorii perturbatori în procesul de generalizare a limbii române literare şi litigiile filologice în presa bănăţeană. Concluzia care se deprinde este că preocupările cărturarilor bănăţeni pentru unitatea ortografiei şi scrierii limbii române, de la primele texte apărute cu litere latine şi până la sistemele pur fonetice ale lui Trăilă şi Jianu, denotă implicarea lor totală în demersul stabilit de presă în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, pentru cultivarea şi generalizarea limbii române literare.

În finalul cărţii, sunt identificate Elementele de stil publicistic în presa bănăţeană. Punctul de plecare în analiză îl reprezintă următoarea observaţie: „În presa bănăţeană, stilul publicistic a devenit o preocupare statornică abia pe la 1887 – 1888, la aproape 20 de ani după studiul maiorescian Limba română în jurnalele din Austria”. Demersurile pun în lumină    câteva reguli stilistice interesante, impuse în epocă, ulterior devenite calităţi ale stilului publicistic: stilul să fie pur, românesc, să fie corect, lămurit sau limpede. Secţiunea de concluzii de la capătul paginilor acestei cărţi deosebite, oferă altă percepţie a tabloului presei româneşti bănăţene din secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea.

Presa românească din Banat de Ioan David poate fi utilizată ca un veritabil curs de jurnalism. Este scrisă bine, cu exemple juste şi analize de acuitate savantă. În acelaşi timp, informaţiile conţinute sunt de mai larg interes, aducând lucrarea în atenţia unei mase diversificate de cititori.