Lumea care ni se relevã

Romanul Mirajul Nilului, de Evelyne Stănescu-Elmasry, apărut la editura timişoreană David Press Print, se bazează pe jurnal şi ficţiune.

Datorită destinului care a purtat-o pe multe meridiane, Evelyne Stănescu-Elmasry a avut ocazia să cunoască mai multe culturi. Cu pregătire în domeniul artelor frumoase, ea va observa şi descrie mai întâi, din lumile pe care le vizitează şi în care trăieşte, muzeele, capodoperele din expoziţii, linia istorică a oraşelor. Interpretările pe marginea capodoperelor insuflă o dimensiune spirituală aproape nespecifică romanului ca specie. De aceea, în Prefaţă, distinsul profesor Crişu Dascălu exclamă: „Iată un roman care iese din rigorile speciei!”. 

Personajele feminine ale romanului joacă ping-pong, înoată în piscină, au preocupări în domeniul sportului, ca personajele Hortensiei Papadat-Bengescu, de care se despart însă printr-o latură a societăţii actuale, nu mai sunt ele alese de către viitorii soţi, în schimb, ele încep să-i trieze. Avalina, personajul principal, impresionează printr-o decizie morală, de a iubi toată viaţa, numai un băiat. Este interesant de văzut dacă hotărârea ei, afirmată în cercul prietenelor, este numai de moment, fiind îndrăgostită, sau ţine de tăria de caracter. În orice caz, mariajul „cu un tânăr eminent chimist din Bucureşti i-a dat stabilitatea necesară de a se dedica muzicii, artelor plastice, îndeosebi dansului pe melodiile lui Pat Boon şi Elvis Presley, precum şi pentru a asculta concertele în direct ale lui Luis Armstrong, Charles Aznavour, Tom Jones, Dalida, Matovani, pentru a frecventa spectacolele de operă ori concertele festivalului George Enescu de la Ateneu”.

Firele romanului trec prin trei domenii semnificative: pictură, muzică, dans, aducând în prim-plan, pasiuni şi nume de artişti.

Decizia Avalinei, de a deveni soţia egipteanului Adham, vine din monotonie, la fel ca tânăra din poemul Luceafărul, că nu mai avea ce să cunoască în ţara ei, mai sus decât văzuse, cucerise toate vârfurile. Aspiraţiile, demne de Carmen Sylva, i se împliniseră: „Dorea să devină artistă, să aibă propriul atelier de pictură, în care va fi vizitată de alţi artişti, unde se va cânta şi se vor recita poezii, unde se va conversa în limbi străine. Îi plăcea să călătorească şi să locuiască în hoteluri capitonate cu mătăsuri şi lambriuri, cu flori exotice răspândite pretutindeni. Iubea moda pariziană, şicul simplităţii lui Coco Chanel”.

Divorţul de Alex este antagonic jurământului (de a iubi numai un singur băiat), dar avem clemenţă, fusese rostit când eroina avea o vârstă juvenilă şi rămâne singura dată când pierde în faţa propriilor spuse.

Veştile şoc în general blochează. Hotărârea alarmantă de separare, de necrezut pentru cel care o primeşte, Avalina o comunică pe ton paşnic, potrivit mai degrabă discuţiilor despre vremea de afară. Ceva din acest moment devine asemănător celui din viaţa actriţei Alexandrina Giugaru. În loc să se mânie, Alex voieşte să vadă pe mâna cui va rămâne femeia pe care a iubit-o, un gest final de ocrotire pe care-l va face însoţit de un amic bun, Florin: „Vreau să mi-l prezinţi, a cerut Alex. Adham a acceptat şi s-au întâlnit la Capşa, unde Alex a venit însoţit de un prieten. Avalina a spus doar: Alex, Florin, Adham. Cei trei bărbaţi au privit-o, spunându-şi câtă frumuseţe spirituală iradia generozitatea sentimentelor ei, se simţeau datori să o protejeze în decizia luată. Alex cu Florin au plecat. Avalina a rămas cu Adham şi au luat cina împreună, căci Adham pleca în ziua următoare în Egipt”. Faptul că Alex va lua calea străinătăţii semnalează existenţa unui plan mai vechi, dar încă nedescurcat, o intenţie pe care probabil ar fi mărturisit-o soţiei, dar nu mai este cazul, ea îi comunică prima noua dragoste.

În romanul Mirajul Nilului, este interesant cum o româncă vede şi înţelege marea cultură a Egiptului, cum istoria, citită în liceu şi în facultate, o ajută să examineze vestigii de notorietate universală. Un ochi asupra culturii noastre aruncă, fapt inevitabil, şi egipteanul Adham, care într-o frază, îmbină ambele culturi: „arta lui Brâncuşi este umană prin naturaleţea ei optimistă şi de mare valoare estetică. Egiptul este un muzeu al infinitului sculptural”. Zborul unui Zeppelin deasupra unei lumi obişnuite să deschidă ochii pe morminte faraonice produce o emoţie la fel ca pentru alţii sau poate mai accentuată. Presa egipteană a anului 1931 „a relatat că nava urma să ajungă la Cairo în jurul orei 4 a.m., dar că, pentru a nu deranja somnul populaţiei, va mai zbura de-a lungul Nilului şi deasupra piramidelor. Dar cei care au întocmit acest plan au putut constata cum, deja în jurul orei 4 a.m., cairoţii au pornit cu mic cu mare, în taxiuri, autobuze, cu maşini personale, pe motociclete etc., spre locul de aterizare. (…) Un regiment de soldaţi britanici abia a putut stăpâni mulţimea de îndată ce nava a atins solul”. De la acest moment încolo, s-a inaugurat la Cairo, tradiţia zborului cu balonul pe care agenţiile de turism autohtone o vor administra destul de atent: „Zborurile ofereau turiştilor ocazia unică de a vedea, de la înălţime, Necropola Thebei, Valea Nilului, Valea Regilor din faţa Templului Hatchepsut”.

Una dintre însuşirile morale importante ale protagonistei, alături de capacitatea de a iubi pe omul drag, împotriva opreliştilor, este acomodarea în Egipt, ţară cu altă credinţă. Numai împăcarea cu sine o ajută să observe toamna sau iarna din această ţară şi să le descrie: „Toamna se culeg strugurii, curmalele şi bumbacul. Acum Nilul îşi revarsă mâlul fertil peste sol, după care începe lungul sezon al citricelor şi apoi, acela de semănare a grâului, a ovăzului, a fasolei, a cepei şi a lintei. După cele trei luni de toamnă, numite Toot, Baba şi Hatoor, a urmat iarna ploioasă, dar fără zăpadă. Oamenii se încălzeau în jurul focurilor, consumând băuturi calde, precum delicioasa sahlab, o băutură cu scorţişoară şi nuci pisate, sau acoperindu-se cu fulare groase de lână”.

Din îndepărtatul Egipt, Evelyne Stănescu-Elmasry aduce tot ce nouă ne-ar putea reţine atenţia şi ne-ar stârni curiozitatea. Paginile de final, despre moartea lui Adham, nu întristează întrucât iubirea le-a fost calmă. Despre ceea ce evocă, autoarea, fiind şi pictoriţă apreciată, anexează într-un capitol, fotografii după lucrări în ulei şi acuarelă.