Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Lampa lui Diogene

        

În numărul trecut al revistei, publicam o avanpremieră editorială din volumul Anii romantici de Gabriela Adameşteanu. Observator cultural (nr. 726/ iunie 2014) întâmpină apariţia recentă ca o carte-eveniment, dedicându-i un grupaj de cronici, semnate de Carmen Muşat, Adina Diniţoiu, Daniel Cristea-Enache şi Bianca Burţa-Cernat. Cităm, ca aţâţare pentru lectură, un fragment din comentariul lui Carmen Muşat, intitulat „Iluziile anilor romantici“:

„Cu Anii romantici, Gabriela Adameşteanu reuşeşte o dublă performanţă, aceea de a oferi, între copertele unui singur volum, două naraţiuni la fel de puternice: un excurs autobiografic de intensă autenticitate şi, pe de altă parte, povestea dramatică a unei întregi categorii sociale – intelectualitatea – prinse în vîltoarea istoriei, într-un cu totul alt moment istoric decît cel evocat în Dimineaţă pierdută, dar la fel de tulbure şi de tragic. Iar comparaţia cu romanul publicat la începutul anilor ’80 nu se opreşte aici, căci recenta carte a Gabrielei Adameşteanu vorbeşte despre o lume ce redescoperă bucuria şi povara libertăţii, refăcînd astfel drumul de la totalitarism la democraţie, invers decît personajele Dimineţii pierdute.

Fără să fie o carte de memorii sau un jurnal propriu-zis – de altfel, autoarea mărturiseşte în repetate rînduri că nu a fost niciodată tentată să noteze cu regularitate micile sau marile evenimente ale vieţii –, Anii romantici, subintitulat «amintiri, gînduri», este, totuşi, «o victorie a vieţii contra imaginaţiei, a realităţii contra ficţiunii», scopul declarat al Gabrielei Adameşteanu fiind de a înfăţişa «viaţa ca viaţă, nu viaţa ca poveste de adormit copiii». Obsesia autenticităţii, preocuparea pentru mărturia directă, sinceră, refuzul cosmetizării, al «cizelării» unor portrete sau situaţii, creionate nu doar «la cald», ci şi revizitate ulterior, din perspectiva timpului prezent, care adaugă un plus de cunoaştere, sînt trăsături specifice acestor pagini în care discursul narativ se hrăneşte din substanţa memoriei. O memorie permanent interogată, provocată, corectată chiar, printr-o mişcare continuă de du-te-vino pe axa trecut-prezent. Căci, deşi fixează ca nucleu al relatării sale primii doi ani de după căderea regimului comunist, autoarea coboară mai adînc în timp, reconstituind trecutul personal în secvenţe dinamice, ce se succed nu în ordinea cronologică frecventă în literatura memorialistică, ci într-o ordine subiectivă, deopotrivă emoţională şi emoţionantă“.  (Musofilos)
© 2007 Revista Ramuri