de Mircea M. Ionescu

• Regia Mircea Cornişteanu

• Distribuţia:

Adrian Andone (El; Bărbatul; Ziaristul; Americanul)

George Albert Costea (Puştiul)

Ilie Gheorghe (Bătrânul)

Mircea Cornişteanu (Preşedintele)

Marian Politic (Nepotul)

Geni Macsim (Soţia)

În seria spectacolelor lectură Autorii sunt în sală, deschisă în 2013 la Naţionalul craiovean, Mircea M. Ionescu încearcă, prin America de-acasă, să dea o lectură politic-socială propriei vieţi. Această tragicomedie pune în discuţie atât visul american, cât şi „dramele naţiunii”, traversând toate etapele în deconstrucţia explicită a mirajului „de acasă”: profesional, politic, afectiv. Personajul principal trăieşte între două lumi, între două identităţi, cea americană şi cea românească, cuprins de amintiri şi iluzii. Este un cunoscut comentator de fotbal, evadat ca simplu turist de 4 iulie, ziua Americii, plecat spre libertate absolut întâmplător”. America îşi respectă promisiunile, the american dream e real, mesajul este fără echivoc, povestea e una de succes, însă dincolo de toate acestea există nostalgia: „Patria mea e limba română.” şi convingerea că poate să facă ceva pentru România. Noţiunea de patriotism este amplificată de experienţa americană prin asimilare, în America termenul patriot, ideea de patriotism nu au fost discreditate precum în ţară de propaganda comunistă, dar şi din perspectiva imigrantului a cărui aderenţă afectivă faţă de patria mamă creşte simetric cu eforturile de acomodare în patria nouă. Reîntoarcerea acasă este imaginată triumfal, însă în realitate euforia se risipeşte destul de rapid în faţa perplexităţii celor care nu înţeleg că s-a întors definitiv.

Plecarea în America poate să fi fost conjuncturală, însă era o evadare din infern, spre libertate, „am fost disident, am avut dosar”, întoarcerea e o dezamăgire, un eşec înregistrat în câteva scene cu personaje şablon: patronul de ziar, puştiul, politrucul, preşedintele.

Replicile sunt destul de clişeizate, de show TV, nu există nuanţe, discursul celor de „acasă”, fie ei oameni de pe stradă, politicieni sau rude, e similar, toţi vor să profite, să-i dea lecţii sau să-l condamne. „Prietenii” ziarişti (Cornel, Grig - nume cu oarecare rezonanţă) sunt amatori de afaceri, nu de proiecte utopice, puştiul Vică (apariţie neverosimilă) chestionează impertinent: „De ce v- aţi întors din America?”, „De prost.”, secvenţă ce sintetizează comunicarea defectuoasă, imposibilitatea dialogului.

Teatrul, în mod tradiţional, îşi revendică poziţia de scenă a dezbaterilor sociale, iar America de-acasă pune în discuţie toate inconsecvenţele, contradicţiile, inconsistenţa societăţii actuale, lipsa de asumare a trecutului. Stadiul deziluzionării atinge punctul maxim în întâlnirea/confruntarea cu bătrânul politician, o reinterpretate a figurii nomenclaturistului convertit în analist politic, Silviu Brucan. Personajul îşi menţine ataşamentul pentru ideologia comunistă, se victimizează, aruncă printre reproşuri sintagme celebre („Stupid people”), profeţii şi anti-profeţii („Istoria şi-a pierdut sensul.”), chiar încearcă un fel de reîndoctrinare utopică. Succesiv, întâlnirea cu preşedintele, pe care încearcă să-l convingă „să facem America noastră aici.”, nu are nici un ecou. Nici regăsirea cu familia nu e mai fericită. „Unchiul e cel mai realizat din familia noastră”, spune nepotul, decis alături de soţia lui să beneficieze cât mai mult de pe urma acestuia, imaginând diverse scenarii ce-l îngrozesc şi îl debusolează definitiv pe protagonist.

Versiunea scenică propusă de Mircea Cornişteanu prezintă o analiză retrospectivă şi actuală, o mărturie a eşecului politic asupra destinului individual.

În textul-spectacol, Adrian Andone (El; Bărbatul; Ziaristul; Americanul), dincolo de personajul antrenat de elanuri puternice, găseşte tonalitatea potrivită pentru fiecare ipostază şi pentru fiecare partener de dialog. George Albert Costea, degajat în rolul Puştiului, copilăros dar practic, ştie că iluziile nu au nicio şansă.

Cel mai bun moment al spectacolului este cel al întâlnirii cu Bătrânul, Ilie Gheorghe creează cu subtilitate ambiguitatea personajului, un model de portret în contraste, aparent inofensiv, pe măsură ce se desfăşoară schimbul de opinii, se dezvăluie fluctuant, cameleonic, el controlează întreaga conversaţie, într-un tur de forţă de reabilitare personală şi reabilitare a comunismului: „Eu sunt tovarăş. Am proslăvit comunismul la Washington.” Un moment special realizează Mircea Cornişteanu în rolul Preşedintelui, când aplică un procedeu ingenios de impesonare a preşedintelui Bush: „No new taxes!”. Foarte dinamică (pentru un spectacol lectură) este şi apariţia cuplului alcătuit de Marian Politic (Nepotul) şi Geni Macsim (Soţia), mai ales prin strategiile agresive de seducţie a unchiului din America.

Există mai multe moduri de a negocia cu trecutul, Mircea M. Ionescu alege o etalare a mecanismelor de manipulare emoţională, un proces terapeutic de reconciliere cu fantasmele trecutului, dar şi cu dezamăgirile prezentului.