| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Daniela POPAscrisoare în vid (i) mă scutur în mine cum își scutură lăbuța pisicile când nu le place mâncarea sau când calcă într-o baltă ce așteaptă un porumbel zgribulit acolo în mijloc? gânduri pentru care nu mai vrei să fii un cimitir al elefanților se lovesc de-aceleași margini iritate mă-nțeapă stup de fildeși cariați: mierea-mi curge pe obraji lava grețoasă - coconul sărutului tău de rămas în gol când se dezgroapă pompeiul afară e toamnă undeva chiar și el nu te așteaptă dar își umple conturul trăiește un fel de promisiune de care ai nevoie o respecți - bastoanele sunt lucruri de o inutilitate provizorie amenințătoare sigur - cerul după aspirații: abulia translucidă depresia experimentată ca o matroană apoi copiii manechinelor din münchen crescând fraged utopia sângelui albastru - un cântec disciplinat de leagăn un ciorăpel ca o petală în desprindere în acordul tonului de telefon privirile spatulă - reci lucioase încep să-și scormonească prin pântece după pruncii rotofei ai unui sentiment împărtășit atât de puțin prezentă în tine însăți te întrebi unde și cine te primește goală deplină și te reține și te iubește durabilă cât obsesiile culoarea ierbii dar fără nume nu mai știi cum mă cheamă pentru că oricum n-ai de gând să mă strigi ai dreptate nici nu merită avem gusturi îngemănate și asta mă consolează da mă împiedic prostește de bâlbâieli și înjur impecabil în mintea mea tu nu înjuri niciodată nu speli vasele nu mânânci ai citit toate cărțile și când să discutăm despre poezie cineva apasă pervers delete delete mai ia și foarfeca și mă decupează o păpușă albă de hârtie îți zici e nătângă veleitară mă mototolesc îmi spun da și totuși parcă nu nu din când în când mai și mânânci și te cerți te speli pe picioare ai mătreață și mergi la supermarket dacă te-ai sorta încet scrutător - un bob de mazăre în bolul atât de gol al vieții încât ecoul ar răsuna până în cea de-a șaptea moarte prin suflet înalt tranșeele orașului medieval acoperit de văluri dense de spectre de o singură noapte suplă vigilentă ezitantă precum gazélele pe luciul apei în ochii tăi dacă te-ai abandona încet vesta turcoaz n-ar mai fi o armură din însăși ființa ta împotriva-mi ai deveni ceva mai mult decât oglindă și m-ai face să sufăr și fiindcă mi-e dor de celălalt chip aș fi fericită ca turnul decrepit în brațele casei abandonate - fotografia armonioasei lor zădărnicii mă urmărește până în lumea paralelă a căii ferate: trenul trece prin mijlocul câmpului un gând nedefinit despre cum n-ar trebui să deraieze într-o poveste care nu are gări și pasageri pentru el doar sunetul tonului - linia de mort pe ecran - monocrom merg pe-o sârmă rezistentă la celălalt capăt nimeni nu răspunde cu vocea ta orient expres wasteland ca o râșniță sunt boaba de cafea nu bei ai alte soiuri preferate încă te mai arunc în medalionul-mandală dar nu nimeresc niciodată nu m-am priceput la darts |