În interviul Eu l-am văzut pe Blaga plângând acordat publicistului craiovean Ion Jianu, datat de scriitor 26 ian.-6 febr. 1989 (răspunsuri la 23 de întrebări), şi publicat în parte în revista Ramuri nr. 2 (296) / febr. 1989, Ion D. Sîrbu, amintindu-şi de unul dintre cele două nume intrate în conul sacru al inimii mele (I. J.: - Sper că nu mă înşel dacă presupun că două din amintirile cele mai preţioase sunt Lucian Blaga şi tatăl dumneavoastră ), spunea : Nu o dată l-am auzit (pe Blaga, n.n.) : «La Folclor, Istorie şi Tradiţie să umblăm ca şi la lada de zestre a bunicii: rar, cu parcimonie şi numai în zile mari ». (Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, - glosse -, vol. 2, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1996, p. 313 ).
Cu certitudine, acolo se caută în zile mari. Conformându-se la ideea că : Totul se rescrie : se rescriu Biblia, Istoria, Folclorul [...], cărturarul Gary a transcris şi rescris aşadar câteva dintre antonpanneştile proverbe «de la lume adunate şi iarăşi la lume date».
Sunt, concret, treizeci şi două de rescrieri pe care le-am numi parafraze, cu suport reflexiv şi tendinţă umoristic-moralizatoare axate pe o problematică socială sentimentalizată de o cronologie impersonală, i-am zice, prin atemporalitatea ei. Sau, altfel spus, de aceeaşi actualitate imemorială precum comedia caragialiană.
Pe ideea că Umblă Păcală cu cioara vopsită ... ştiinţific, mesajele auctoriale interferente sunt incitante. De exemplu, Un nebun aruncă o piatră-n lac şi zece generaţii nu reuşesc să o facă rentabilă pentru că, probabil, Legile trec, moravurile rămân, iar Apa-n piuă, oiştea-n gard, nuca-n perete, nu mai sunt probleme: sunt cuceriri; de unde şi convingerea personală că Unii strigă «hopa», alţii săr şanţul / Boii ară orzul. Boul îl mănâncă. Morala de viaţă este atunci şi explicită şi convingătoare şi caustică: Bine e numai de curul care e fără cap.
Sfaturile transcrise şi rescrise pot să se plieze, însă, şi pe alte nuclee ideatice, la fel de aleatorii ca şi diversitatea vieţii noastre în care Cine s-a fript în iaurt suflă şi în frigider, iar În ţara orbilor, Sartre e împărat (aluzie, răutăcioasă de altfel, la faptul că J.-P. Sartre avea strabism).
Iată, bunăoară, şi grupajul următor, pe care putem să-l realizăm ca pe un simbol cu nuanţe gnomice al revoluţiei ştiinţei şi civilizaţiei umane: Unge osia : tu eşti roata. Caruselul astfel deblocat din imobilismul Nu aduce veacul ce s-a dus cu ceasul (cel rău) prinde în vârtejul său vorbe de duh cu duiumul: Numai brazii pitici se lasă tunşi, Omul sfinţeşte locul şi prostul sfinţeşte ... soclul, sau, ca un glas al sângelui (dar nu la fel ca în sadovenianul Morţii poruncesc celor vii): Prostia şi nerozia se înrudesc cu nebunia. Concluzia acestui l-am numi carusel de nebunii este bicefală: Orice naş îşi are NAŞUL, respectiv, Codrul plăteşte.
În sfârşit, în al treilea rând dar nu şi ultimul posibil, căci în finalul acestei condensate antologii de înţelepciune folclorică răstălmăcită suntem preveniţi Şi aşa mai aproape ... , aşadar, pentru că ne place şaradismul propus, apelăm la încă un posibil colaj, mai încifrat, dacă
ni-l dorim astfel pe Gary: Sărăcia nu ne mănâncă urechile: le prea satură, Nemulţumitul tace, nemulţumirea mulţumeşte şi Viaţa e scurtă şi aşa cum este; Istoria e lungă şi aşa cum nu ar trebui să fie.
Eludând subversivul Se sperie şi de umbra lui în civil şi aproape cuprinzând în corelaţii altele decât infinitele variante posibile, pe lângă cele treizeci şi două de rescrieri să mai notăm două: Numai boii sunt consecvenţi, din cauza jugului. Şi tiranii: din cauza boilor, plus Vorbele ca scoicile: duse-n piaţă se golesc de viaţă.
Ar mai fi rămas două-trei zicale neîmperecheate şi nejucate semantic cu mâna hazardului: Cine fură azi un ou, mâine îşi face vilă sau, în consens, Cine îşi păzeşte limba, ajunge mare orator. Poate le vom transcrie şi pe ele, altă dată explicitate, deoarece Capul plecat sabia îl scuipă.
Un citat din Remy de Gourmont, motto la Iarna trei: 1985-1986 devine semnificativ-incitant- recognoscibil: Când cauţi adevărul, teribil e faptul că îl găseşti.
*
Revenind la interviul citat la început, Ion D. Sîrbu, rescriind maxime populare prin filieră antonpannescă, atenţiona, cu referire la folclor, că lada asta de zestre se poate termina. Sau, şi mai rău se poate banaliza ori compromite.
Perspectiva depinde şi de modul de abordare, iar cele treizeci şi două de sintagme reformulate sunt o confirmare irefutabilă. Spiritul intelectualului ardelean, de formaţie riguroasă, exigent etic, cu acea conştiinţă exemplară a lucrului bine gândit şi bine făcut, chiar şi într-o aparenţă ludică a seriozităţii grave, cotidiene ori istorice, ne-ar fi putut plasa de mult la un nivel spiritual-ludic al interculturalităţii într-o Europă a Spiritului de sfârşit de veac XX .