Antologiile de autor au mai mult decît volumele cu caracter de carte, adeverind o celebră butadă a lui Mallarmé, pentru care „totul există pentru a ajunge într-o carte”. Că lucrurile stau aşa o dovedeşte şi antologia Viziera peste cuvinte (Casa de presă şi editură Tribuna, Sibiu, 2010), publicată de Andrei Ileni. Această antologie de autor nu reprezintă însă o selecţie de poezii din cele trei volume apărute pînă acum: Scutul transparent (2002), Praful dintre cuvinte (2004) şi Portret de cuvinte (2008), ci totalizează creaţia poetică a lui Andrei Ileni, chiar dacă şi cu unele modificări/permutări structurale, în spiritul „operelor complete”. Ea reconfirmă astfel, ca un bilanţ de etapă creatoare, un poet de vocaţie autentică, cu debutul editorial întîrziat aproape trei decenii faţă de cel revuistic (1974, în Transilvania). Viziera peste cuvinte este o antologie care restituie cititorului de azi o poezie parcă din alt timp în raport cu moda poetică actuală, dar care nu încetează să-i vorbească.

Am scris despre primele două volume la vremea apariţiei lor, încercînd să descriu formula poetică a lui Andrei Ileni, atît de singulară în peisajul poeziei contemporane, dar de fiecare dată constatam că sînt nevoit să recurg la categorii estetice care au devenit caduce. Şi totuşi, poezia lui păstrează o straneitate care o face să fie încă provocatoare, chiar şi pentru gustul unui cititor marcat de schimbarea de paradigmă realizată de postmodernism. Ştim de la Harold Bloom că straneitatea este nu numai semnul originalităţii, ci şi al valorii unei opere. Straneitatea poeziei din antologia Viziera peste cuvinte, deşi pare căutată, ţine de structura ei, care nu-i postmodernă, ci modernă (eventual, neomodernă). Căci Andrei Ileni este un poet ermetic modern, mai bine zis un manierist, în sensul nobil acordat termenului de Hocke, pentru care discursul poetic înseamnă – ca să-l citez din nou pe Mallarmé – „a da un sens mai pur cuvintelor tribului”, printr-un amestec de fantezie şi meşteşug, de rostire oraculară şi luciditate tehnică. El se află mai aproape de Nichita Stănescu şi Ion Mircea, ultimul fiind maestrul să recunoscut, decît de congenerii săi, Mircea Cărtărescu sau Cristian Popescu.

Aşa cum fiecare titlu de volum, ca şi această antologie de autor, face referire la cuvinte, ermetismul lui Andrei Ileni nu este de origine ezoterică, ocultă, ci lingvistică. Limbajul poeziei sale nu vrea să dezvăluie sensul/ tîlcul lucrurilor, ci mai degrabă să-l ascundă, sporindu-le misterul. Poetica sa ţine mai degrabă de meşteşugul unui bijutier decît de inspiraţia orfică, construind „portrete de cuvinte” după metoda manieristului Arcimboldo, pentru a reconfigura abstract lumea concretă, departe de orice intenţie mimetică. Textul e o oglindă a lumii reale doar în măsura în care este negaţia şi reconfigurarea ei pură. Un poem edificator este Arborele din fîntînă, care ar putea fi citit şi ca artă poetică: „Între două bătăi fulgerate amintind praful/ de pe vremea cavalerului cu inima fulgerată/ păstrând el încă aroma figurinei/ cum ai simţi cu ochii morţii/ o fântână// albia mereu îngustându-se/ dinspre ziuă şi noapte/ într-o livadă abia culeasă/(şi ea păstra aroma fierului/ încrustat pe lungi scăriţe/ lentile mişcătoare amintind de o fragedă culegătoare)/ şi ea dormea/ între scuturi portocalii cum ai strânge sâmburele de pâine/ între dinţi/ şi te-ai trage viziera/ de sub metalul apei privind arborele/ prin lentila ruginie/ între viaţă şi moarte mi-l imaginam”.

La temelia creaţiei lui Andrei Ileni se află un narcisism al spiritului care respinge aparenţele, pentru a se oglindi în pînza freatică a esenţelor. Dar seva vieţii lipseşte sau a împietrit în versurile acestor poeme de o stranie transparenţă, în ciuda obscurizării/ încifrării sensului. Execuţia artistică pare un act de distilare a realului şi de cristalizare a lui în forme ciudate, nefamiliare, cu o migală în care pînă şi fisurile/ stîngăciile sunt căutate. E un travaliu baroc de îmbălsămare a realului, descompus spiritual prin metaforizare. Rafinamentul stilistic al poetului, în care se contopesc spontaneitatea oraculară şi calofilia, produce uimitoare concetti, prin insolitarea metaforică a limbajului şi alambicarea lui sintactică într-o expresie afectată, poate prea afectată, cum sunt de pildă: „Dincolo de alfabetul trupului se taie/ inima în două/ fericită umbra în ochii mielului din văzduh” (Înmugurirea) sau „Ca un ucigaş prins înaintea multiplului din ochi/ El stă pe un genunchi şi parcă îşi dezechilibrează trupul/ pe îndelete/ şi buzele căuş i se face rana din pieptul frunţii” (Începătoarele, 12), dar riscă uneori sterilitatea prin uscăciunea/ glacialitatea de armură a expresiei, în care sensul abia poate fi intuit – cum sugerează chiar titlul antologiei – prin vizieră. Discursul rămîne totuşi poetic prin magia sunetului, sugerînd inefabilul, „partea nevăzută a lucrurilor”, cum se intitulează un poem, în felul descîntecelor unei hieroglifice cărţi a morţilor.

Preţioasă şi pretenţioasă, dificilă şi seducătoare, totodată, formula poetică a lui Andrei Ileni dă rezulate remarcabile atunci cînd depăşeşte ispitele retoricii baroce/ manieriste, corsetul structurii sintactice relaxîndu-se pînă la naturaleţe, fără a mai miza pe uimire, ci pe graţia rostirii simple, dozîndu-şi parcimonios forţa expresivă, ca în poemul Dansatorul, vrednic de orice antologie: „Luminozităţile travestite în prisme vegetale/ din ochii tăi la amiază/ când ţigle albăstrui din ultimul vis sărutat/ luminând sub forma prelungită a unui ceainic// Imaginea ta reflectă trupurile căzătoare/ din fireşti mângâieri/ se anunţă ploaia în ultimele zile de vară/ Din pojghiţa frământată a gherghefului/ se multiplica pasărea furculiţă/ înrămată/ dulce povară/ acum 5000 de ani/ când ţigle aburinde înveşmântau visul acesta/ sub forma vietăţii dintr-o amprentă”. De altfel, în ultimul volum, Portret de cuvinte, se remarcă o evoluţie tocmai în această direcţie. De aceea, cred că Viziera peste cuvinte nu înseamnă o piatră tombală pentru poezia lui Andrei Ileni, ci o închidere care se deschide, fie chiar cît viziera pentru armură, spre noi orizonturi.