N-am cum să fiu „obiectiv” faţă de Rodion Ladislau Roşca, binecunoscut în lumea rockului de avangardă drept Rodion G.A. (Las’ că nu sunt nici vreun cronicar cu pana muiată în cerneală multicoloră, gata să scrie la comandă şi perfect echidistant, după cum e plătit sau îi dictează interesul de moment.) Oricât aş căuta cele mai potrivite cuvinte pentru opera unui artist, atât singular, cât şi însingurat, mi-e peste poate. Dicţionarele limbii noastre le conţin, desigur; dar cum să nu dai greş în selectarea celor expresive, când eşti emoţionat până la dezintegrare? Cum să potriveşti sintagma exactă, capabilă a reda o idee despre ceea ce urechile recepţionează, iar creierul procesează, când inima, sediul iubirii, atinsă de intensitatea unui sentiment fără egal, opinteşte să nu explodeze? Despre iubire este vorba pe noul disc editat de Rodion G.A. – Rozalia (2018, Inversions-Label). Dar nu una proclamată lăcrămos, de-un suflet simţitor şi părăsit, pe placul ascultătorilor ocazionali. E vorba de ceva profund, emoţionant, simbolic şi definitoriu pentru o anume realitate.

În prezentarea grupului, scrisă de Thomas Franklin, coproprietarul micuţei case de producţie, pe coala de hârtie inclusă în mapă, se spune că mama muzicianului, pe nume Rozalia, de profesie medic, „instilled in Rodion a set of values by wich he still proudly lives”. Drama acelei doctoriţe, deportată o vreme în Bărăgan de „regimul puterii populare”, femeie căreia îi muriseră doi copii de pneumonie, al treilea – Rodion – conceput la vârsta maturităţii depline, cu tată fără identitate publică, ţine de istoria multîncercatului spaţiu transilvan şi poate constitui materie pentru o carte-document. Recunoştinţa purtată de copilul crescut în deplină libertate, neoprit de la nicio tentativă de exprimare a propriei personalităţi, e prezentă în fiecare compoziţie a muzicianului matur, chiar „îmbătrânit în rele”, cum sună sloganul rockerilor de pretutindeni. Lui Rodion Roşca, însă, i se potriveşte o altă formulă: „îmbolnăvit fără pic de rele”. Sper că n-am comis vreo indiscreţie, dat fiind că situaţia e cunoscută chiar şi publicului fără apetit pentru rock: când pritocesc aceste rânduri, Rodion este în aşteptarea unei operaţii dificile, pentru reuşita căreia se roagă o comunitate de prieteni şi fani.

Hiperactiv, multitalentat, cu o insaţiabilă sete de cunoaştere, Rodion a dovedit, de mic, talent muzical, primul instrument stăpânit fiind clarinetul. Pianul a venit ca urmare obligatorie a lecţiilor de liceu muzical, bateria din curiozitate, chitara datorită spiritului epocii. Născut în 1953, Rodion s-a format ca muzician în anii de glorie ai explozivului rock englez, audiţia trupelor Beatles, Rolling Stones ori The Who înlocuind plicticoase materii şcolare. Însă rebelul fără ostentaţie se afla cu mulţi paşi înaintea altor băieţi incitaţi de acelaşi fenomen. El avea o mulţime de idei novatoare, puse în practică prin mijloace empirice, însă perfect funcţionale. Astfel, cu ajutorul unui magnetofon (celebrul Tesla Sonet Duo, visul amatorilor de scule audio de azi), muzicianul în devenire a putut face imprimări supraetajate, ca orice inginer de sunet din vreun studio profesional. Apoi, a folosit jucării electronice pentru obţinerea de sonorităţi originale, armonios îmbinate. Că făcea muzică, asta ştia clar. A fost şi mai clar când compozitori de profesie i-au persiflat lucrările, subtilizându-i însă metodele. Piesele lui Rodion erau inconfundabile, ca şi geniul său componistic. Să fi trăit într-o ţară normală, clujeanul ar fi ajuns renumit şi bogat. În România anilor ‘70-’80, piesele Rodion G.A., difuzate în special la radio, urcau pe locul întâi în preferinţe, deşi Electrecord-ul „pierduse” matriţa unui disc.

Introvertit şi mai degrabă reticent decât dornic de afirmare publică, Rodion a ezitat îndelung înainte să decidă formarea trioului cu numele care, pe noi, ascultătorii de departe, lipsiţi de informaţie, ne contraria la fel de mult ca şi muzica lui, straniu de cuceritoare. Gicu Fărcaş, basist, şi Adrian Căpraru, baterist, lucrau la C.U.G., unde ajunsese şi Rodion, ca „om al muncii” obligat de sistemul comunist să aibă serviciu. Prietenia legată între tinerii cu preocupări similare a fost baza formaţiei. Câte ceva din ce s-a clădit apoi, prin repetiţii, muncă, sacrificii băneşti ş.a.m.d., se aude pe discul de acum. (8 din cele 9 piese sunt înregistrate atunci.) Dedicaţia pentru Rozalia, mama generoasă şi înţelegătoare, vine firesc, la fel cum păreau că vin lucrurile de care fiul avea nevoie să-şi împlinească visele muzicale. Medic pediatru, Rozalia renunţa la orice, ca să poată cumpăra un instrument sau o clapă electronică, din care ingeniosul bine temperat scotea armonii nemaiauzite. Iubirea pe care veşnicul copil o poartă mamei a luat forma tăcerii după moartea fiinţei divinizate. Un sfert de veac nu s-a mai auzit nimic despre Rodion G.A.

Arta adevărată, la fel ca iubirea, nu piere însă. Niciodată.