cerul se întorsese pe partea cealaltă

unde cu neagră cerneală

era scrisă o poveste indescifrabilă.

de tristeţe soarele se micşorase

până nimerise în gura unei furnici

care-l purta pe cărări şerpuitoare mici

prin iarba colosală.

nici marea nu mai era la locul ei.

se retrăsese în cuvântul mare.

acest cuvânt îmi uda tălpile

cu valuri reci şi ireale.

sângele meu era piciorul de pod care va ceda

cel ros pe dinăuntru de singurătate.

ca o zăpadă nouă peste zăpada veche

se aşternea în mine frica de moarte

peste frica de viaţă.

mă uitam fascinat la cuvântul mare

care foşnea lichid cu miros de alge.

atras magnetic

în apele lui intram înfrigurat

ştiind că-n larg mă va cuprinde somnul.

(1998)

port dunărean în aprilie

mâncat de miresme

ca o rochie albastră de molii

vin uleios tutun şi muzică

răcoarea levantină mă împinge dintr-o

cameră în alta ca o adiere

„viande au soleil viande au soleil“ – un cântec

marinăresc

prin fereastra deschisă pătrunde

ca o albină

o roşcată didină cu vistierii şi furtuni

ascunse în trupul ei adânc

mă ţine încuiat în voluptate

sânii ei grei asfixiază secundele

cât a trecut

de când ard cu ea roşcata didină?

port dunărean în aprilie

mâncat de miresme

ca o rochie albastră de molii

(1982)