Versuri
de Gabriel Chifu
M-au pregătit
M-au pregătit.
M-au întins pe un pat.
Pe lângă ei, liliputani înaripaţi,
arătam ca un Gulliver.
M-au spălat, m-au curăţat.
Mi-au scos din inimă
câteva camioane pline de
reziduuri, peturi, amărăciune,
îndoială şi frică.
M-au învelit în rouă.
Mi-au prins în umeri aripi,
măsura mea.
Acum eşti altul, nou nouţ, mi-au zis.
Cu scripeţi şi funii m-au ridicat
hăt sus, pe turla bisericii.
Mi-au dat drumul în gol,
să mă încerce
dacă pot să zbor.
Şi când m-au împins, au zâmbit.
Sau doar mi s-a părut mie
că zâmbesc.
Biserica din Ramuri
Tudor Arghezi, în Bilete de papagal, evocând palatul «Ramuri», înălţat prin strădania lui Şaban-Făgeţel şi vizitat de poet când revista aniversa 25 de ani de la înfiinţare (atunci a apărut monumentalul număr festiv Ramuri!), numea chiar aşa acest edificiu «cu o atitudine de bazilică»: «biserica din Ramuri». Ei bine, cred că putem prelungi metafora fără să greşim: nu doar construcţia propriu-zisă, cea din cărămidă, beton şi lemn, poate fi privită ca biserica din Ramuri, ci şi cealaltă construcţie subtilă, imaterială, dar de neştirbit zidirea de cuvinte, revista însăşi este o biserică, biserica din Ramuri.
Cartea Ramuri. O sută de ani de nesingurătate, Volumul I (1905-1947)
|
|