Aseară la teatru: Unchiul Vanea, regizată de un rus. Actori admirabili, neobosiţi, Rebengiuc, Mălăele. Parcă totuşi prea mare accent pe comic.

Am intrat în ultima lună a lui 2001. Mă îndrept vertiginos spre 66 de ani. Intru adânc, aşadar, în senectute. Azi noapte am răsfoit până târziu de tot, să fi fost chiar 4, România judaică pe care mi-a făcut-o cadou la Târg Teşu Milcoveanu. Istorie popularizată, stil jurnalistic. La sfârşit publică 500 de fotografii de evrei-români personalităţi, dintre care unii sigur nu sunt evrei (Malvina Urşianu, Aurel Cornea). Teşu e un achizitiv, dar unul de bună credinţă.

Ieri, la şedinţa Comitetului director, şuşoteli cu unul, cu altul, în „culise». Venind vorba de Caragiale, Blandiana izbucneşte, parcă iluminată: e totuşi cel mai mare scriitor român! Reacţia promptă a lui Breban: cel mai mare? Cum cel mai mare? Poate unul dintre cei mai mari. Mai sunt Blaga, Bacovia! Blandiana dă puţin înapoi: nu m-am referit la poeţi, poeţii sunt altceva. Eminescu, desigur, e altceva. Mihăieş, de lângă mine: Caragiale e clar genial. Discuţii copilăreşti, bineînţeles, diletante, asumat diletante, cum li se întâmplă şi profesioniştilor. Apărea oricum la lumină, din nou, idiosincrazia lui Breban faţă de Caragiale.

Mă bate gândul de a-i face un portret lui Fănuş Neagu, Fănuş cel din tinereţe, o replică celui pe care el mi l-a făcut în Cartea cu prieteni.

L-am cunoscut înainte de a-l cunoaşte, ca să zic aşa. Eram în primul an de studenţie , de fapt în primele zile, când un viitor coleg, Vasile Moldoveanu, îmi ceru 10 lei pe care mi-i va da înapoi nu mai târziu decât mâine. Mâine va avea bani pentru că va veni cu bani prietenul său cel mai bun, Fănuş. Acum e dus în satul lui de lângă Brăila unde va vinde pepenii recoltaţi de părinţi. Se va întoarce de acolo cu bani, lucru sigur. S-a întors, într-adevăr, cu ceva parale şi ne-a convocat pe mai mulţi la „Carul cu bere», unde a plătit consumaţia. Era o namilă blondă, mi-l amintesc stând în pat la căminul Călăraşi şi aruncând prin spaţiul de deasupra uşilor cu farfuriile de tinichea pe care, din cealaltă încăpere, le prindea unul dintre noi. M-am dus cu el şi la curse, la hipodromul de lângă noua Casă a Scânteii, traşi acolo de Vintilă Ornaru, prietenul lui ceva mai în vârstă. Acesta era unul dintre eroii boemei timpului.

Scriu fără chef articolul despre Trubendal, romanul lui Virgiliu Monda, aparţinător momentului 1945-1948 de care mă ocup în suita de articole din România literară. Articolul nu-l voi termina, bineînţeles, decât la anul. Voi intra aşadar în 2002 cu o restanţă. Mereu am restanţe.

Îşi mai aminteşte cineva că în această zi, acum 54 de ani, s-a petrecut abolirea monarhiei? Sigur îşi aminteşte Regele care se află în ţară prima dată, cred, la aniversarea acestui detestabil eveniment istoric.