Am scris ceva despre Corespondenţele lui Chihaia, voi scrie despre romanul Florinei Ilis, un roman îndrăzneţ. Scriu după cum citesc, sărind de la una la alta, dar în carte se vor aşeza textele într-o logică. Am cam întârziat cu predarea volumului la editură şi e timpul să mă grăbesc.

Discuţii la televizor pe tema monarhiei, cum prevăzusem. E un curent: monarhia, singura soluţie. Ţin la Rege, dar, din nefericire, nu e soluţia, nu mai e. Mi se va spune: dar Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia? Ţări înaintate, prospere etc. Aşa e, dar istoria lor e alta. Monarhiile lor exprimă societăţile de acolo, lumile de acolo. Pentru noi? O şansă pierdută. Ce trebuie făcut la noi? Printre altele, să se definească limpede, prin Constituţie, ce rol joacă preşedintele. Eu l-aş vedea, acest rol, întâi de toate simbolic, de reprezentare naţională. Să aibă de-a face cu diplomaţia, mă rog, cu şefii de state străini, cu lumea din afară şi mai puţin cu „serviciile“ din interior.

Prima însemnare din noul an, eveniment a cărui venire implacabilă e întâmpinată în general cu multă animaţie. De ce atâta juisare, de ce? E, să zicem, bucuria fiecăruia că l-a prins şi p-ăsta. Încă un an. Dar nu înseamnă că ne şi apropiem de... Elev în primele clase, făceam calcule dacă prind 2000. Îl voi prinde, mă bucuram, dar voi avea peste 60 de an. Iar acum? Unde nu mai am 60 de ani!

Azi noapte, noaptea cu pricina, n-am fost la prietenii noştri, deşi am fi vrut s-o facem, cum am vrut şi la Crăciun. Dar şi eu şi G., impracticabili. Ce ne-a rămas? Desigur televizorul, dar l-am închis îndată. De-atâta lipsă de haz, de-atâta mitocănie parcă nici în vremea cealaltă nu aveam parte. De Revelion cel puţin. Erau marii comici, era Vasilica Tastaman, era Caragiu, era Margareta Pâslaru, era Bibanul. Era Băieşu cu ai săi Tanţa şi Costel. Unde sunt? Mă declar nostalgic.

Am primit telefoane cu urări, nu multe, dar de la prieteni care, sunându-ne, ne-au bucurat. Gabriel şi Dana ne-au sunat chiar înainte de eveniment. Şi ei sunt singuri, sărbătoresc în linişte, ca şi noi.

Dar se sărbătoreşte şi altfel. Nichi, de pildă, a zburat cu Irina, soţia sa, în Noua Zeelandă. Oamenii sărbătoresc în fel şi chip, unii ajungând şi la Antipozi. Sunt mai dinamici.

Recluziune cu scurte ieşiri în împrejurimi pentru reaprovizionare. De sărbători am consumat cam tot.

Eveniment, în ce mă priveşte: am întocmit volumul de critică pentru Cartea Românească (n-am încă titlu), l-am predat Getei Gheorghiu să-l treacă pe calculator, după care-l voi duce la editură. Cred că vor fi surprinşi. După atâta întârziere, cred că nu mai contau pe volumul meu. Poate nici nu-l mai publică. Bine totuşi că există şi poate că-l şi publică.

Ora 2. M-am trezit după o oră de somn chimic. Nedormind, am aşternut fraza de începere a cărţii de Memorii a lui Barbu Cioculescu. M-a încântat, cartea, dar tocmai asta îmi creează dificultatea de a scrie despre ea. Despre o carte bună scrii mai greu. Sau aşa mi se pare acum.