Vineri, o întâmplare plăcută (într-un fel, dar nu întoate felurile), pentru că mi-a sosit cu poşta prima pensie. O sumă destul de mare, fiindcă s-au adunat şi restanţele neplătite de la ieşirea deciziei, acum câteva luni. Pensia îmi pare bunicică, dacă o raportez la standardele actuale şi la cât aud că primesc alţii. Ne-am bucurat, şi eu şi G., pentru că suma asta ne mai înlesneşte viaţa, dar am şi melancolizat puţin: deja pensionar?!

Ziua mea onomastică. M-au sunat câteva zeci de contemporani, să mă felicite. Trei-patru dintre ei cred că ţin cu adevărat la mine, după cum alţi trei-patru sigur nu ţin. În rest, nici una, nici alta, au sunat din convenţie.

Am fost ieri la Târgul de Carte să spun câteva cuvinte la lansarea ediţiei a doua din După-amiaza de sâmbătă, cartea lui Valeriu Cristea apărută în 1987. Am fost cu strângere de inimă, dar cum să nu mă fi dus? Era Doina, care mă impresionează de câte ori o văd. Au mai vorbit Magdalena Bedrosian, Buzura şi Petre Sălcudeanu, care a editat cartea la editura lui. I-am mai văzut pe D.R.P., pe Micu, pe N. Bârna, pe Ileana Ioanid, pe Angela Martin. Am vorbit împiedicat, nici nu se putea altfel. Cu o zi înainte vorbisem pe neaşteptate, la Casa Scriitorilor,despre Mihai Giugariu, la aniversarea celor şaptezeci de ani. M-a rugat Ulici, pentru că Breban, care acceptase să vorbească, nu a venit şi nici nu a anunţat că nu vine. Straniu comportament de „neamţ“.

Ieri, discuţie penibilă cu Costi Ţoiu. A ţinut să-mi „explice“ felonia faţă de Geta după ce ea, la îndemnul meu, l-a vizitat, au discutat despre romanul lui, i-a cărat manuscrisul la editură, l-a dat la cules pe banii editurii, i l-a întors cules ca să-l revadă, l-a aşteptat cu versiunea finală ca să-l trimită la tipar, l-a trimis. După toate astea, s-a pomenit că el dăduse romanul şi altei edituri, fără s-o avertizeze, şi acolo a şi apărut. Îmi spune că a căutat-o s-o anunţe de toate astea, dar... n-a găsit-o. Un an de zile n-a găsit-o! Îl ascult şi, la un moment dat, îl întrerup: – Ce-ai făcut e impardonabil, n-ai nicio scuză. Cum n-ai găsit-o? Dar nici pe mine nu m-ai găsit, nu mă puteai găsi? Se bâlbâie şi e din ce în ce mai penibil: – Nu ştiam că eşti implicat în povestea asta, că te afectează. Şi ca argument zdrobitor: – Mie mi s-a spus că eşti despărţit de G., că nu mai sunteţi împreună, ce sens mai avea să te implic? Am rămas mut o secundă, după care i-am spus limpede: – Nu mai am ce vorbi cu tine. Mi-a fost însă şi milă, pe urmă, de acest fost prieten, un bătrân acum marcat de decrepitudine în toate felurile.

Ieri i-a sosit şi Getei decizia de pensionare. Doi pensionari! Ciudat!