Despre viaţa lui Perpessicius va fi vorba în însemnarea care urmează, astfel cum a reconstituit-o T. Tihan în studiul amplu pe care i-l consacră. A apărut, în 2016, la editura clujeană „Argonaut”.

Nu ascund faptul că am citit cartea lui T. Tihan îndemnat şi de unele considerente subiective. Sunt brăilean, în urma lui Perpessicius. Am învăţat carte, cum aflu din studiul lui T. Tihan, la aceeaşi şcoală primară ca şi el (Nr. 4, băieţi), am făcut şi acelaşi liceu („Nicolae Bălcescu”). Cincizeci de ani mai târziu, ce e drept.

La origine teză de doctorat, cartea lui T. Tihan se distinge prin rigoare, prin bogăţia informaţiilor şi prin faptul că este scrisă atrăgător. Nu la oricine aceste însuşiri coexistă.

L-am urmărit cu explicabil interes pe T. Tihan în descinderile pe care le face în spaţii brăilene clasice, astfel zicând, frecventate în anii adolescenţei şi ai primei tinereţi de Perpessicius. Cu explicabil interes pentru că au fost cândva şi ale mele acele spaţii. Mă refer la „mahalaua Cetăţii”, la „Grădina Mare” cu perspectiva largă deschisă asupra portului, la piaţeta din centru cu statuia lui Traian şi cu marele orologiu, cu bisericuţa „Sfinţilor Arhangheli”, la străzile coborâtoare spre port sau la tramvaiele care îi duc şi azi pe brăileni la „Parcul Monumentului” sau la „Lacul Sărat”. Sunt locuri, sunt străzi, sunt edificii pe care Perpessicius le-a evocat nu o dată. „Ecourile acestor prime experienţe existenţiale – scrie T. Tihan – vor răzbate mai târziu în opera sa, şi ele se lasă detectate fie în frânturile de poeme, fie, mai cu seamă, în exerciţiile epice ori în eseistica şi comentariile sale critice. Sunt, de altfel, şi pasajele cu o mai pronunţată tentă autobiografică, în care ni se dezvăluie un sentimental predispus să acorde mai totdeauna şi un cec în alb cetăţii care i-a marcat devenirea în plan spiritual”.

„Sentimentalul” Perpessicius e urmărit în continuare de biograful său pe parcursul unei existenţe în care vocaţia cărturarului nu o exclude pe aceea a omului social, ba nici pe aceea a omului de lume, toate coexistente. Frecventator asiduu, în anii brăileni, al bibliotecii „Petru Armencea”, iar apoi, în tot restul vieţii, al Bibliotecii Academiei, Perpessicius are prilejul simbolic să întâlnească, în acel mediu, ridicând ochii din carte, pe aceia ai „studioasei” care-i va deveni iubită, Viorica Secoşanu. Mady, Victoria, Ingeborg sau Fatma sunt personaje feminine care populează viaţa sentimentală a cărturarului, iar Viorica Secoşanu sfârşeşte tragic prin autosuprimare. Înmormântarea acesteia, care se omorâse cumplit, dându-şi foc, Perpessicius o urmăreşte de la fereastra unui restaurant aflat peste drum de Bellu, ipostază consemnată de el însuşi într-un carnet.

Mai tumultuoasă în plan intim decât s-a crezut că a fost, viaţa lui Perpessicius nu curge liniştit nici în alte planuri. Participarea la Primul Război Mondial îl lasă infirm pe viaţă, obligându-l să reînveţe scrisul cu mâna stângă. Anii dintre războaie îi dedicase precumpănitor activităţii profesorale şi scrisului, de bună seamă, cercetărilor de bibliotecă şi frecventării cenaclului lovinescian, editării lui Eminescu, desigur,prezenţei la radio în calitate de cronicar al noilor apariţii, acţiunii în cenacluri şi, în primul rând, în Gruparea Criticilor Literari Români. Pe aceasta a prezidat-o.

Anii postbelici ni-l înfăţişează adaptat, ca să vorbim astfel, cursului luat de istorie, nu departe de G. Călinescu, de Sadoveanu, de Camil Petrescu. Noul regim şi-l asociază, îi conferă statutul de academician şi direcţia unui institut de cercetare literară. Activează în sfera cercetării istorico-literare şi, pe cât poate, evită, în ce scrie, măcar stilistic, poncifele realismului socialist. Îi datorăm, în orice caz, Muzeul Literaturii Române şi revista Manuscriptum, instituţii înfiinţate de el. O dramă nedivulgată: fiul său, Dumitru Panaitescu, editor şi traducător, va fi arestat şi va face închisoare politică mai mulţi ani. Comentase evenimentele din Ungaria anului 1956. Doar le comentase, ce altceva ar fi putut să facă?

O carte în toate privinţele binevenită această Viaţă a lui Perpessicius de T. Tihan. Pe când şi altele, de aceeaşi factură, consacrate marilor noştri critici? Pe când şi altele şi de la cine?