Sâmbătă am fost acasă la Doina Cristea, invitaţi la parastasul de un an de la moartea lui Valeriu. Slujba se petrecuse la cimitir, unde nu am fost. Deci, am participat numai la masă. De Valeriu s-a vorbit puţin, am pomenit eu de el, povestind o întâmplare veche, al cărei erou fusese, de fapt, Raicu. Valeriu e însă necontenit în sufletul Doinei, în care nu ştiu ce altceva mai încape. Desigur, afecţiunea pentru nepoţi. Valeriu e încă prezent în viaţa literară, i-a apărut de curând Dicţionarul personajelor lui Creangă, încheiat. Cred că a avut putere să-şi ducă la capăt toate proiectele mari, murind însă imediat după, la cei 62 de ani pe care abia îi împlinise.

Acum încerc să scriu ceva pentru Ramuri, despre ce scriitori mari ai veacului XX m-au „marcat”, răspunzând la o anchetă a revistei. Ce să răspund? Din literatura lumii, neîndoielnic Proust, Kafka, Thomas Mann, din literatura noastră, desigur Lovinescu.

Îl aştept pe Iordan Chimet, care s-a invitat la mine pentru ora 10 şi jumătate. Eu am spus 11, el nu, zece şi jumătate, ca să nu fim presaţi de timp. Mă rog!

Dureri de cap, cum în ultimele luni n-am mai avut. Reintru deci în „normal”.

Ieri am primit vestea că Paler a făcut infarct, e internat la Municipal. G. s-a dus să-l vadă, era extrem de speriat, i-a spus că se află în „anticamera morţii”. După şapte zile se va şti în ce direcţie evoluează lucrurile. Doctorii au spus că explozia a fost de intensitate mijlocie.

Am fost ieri la Fundaţie, invitat de Angela Martin, să văd proiectul (macheta) de copertă a cărţii mele Lumea criticului, a cărei apariţie se apropie. G. o văzuse înainte şi m-a avertizat telefonic: – Nu se potriveşte nici cu cartea, nici cu tine! Avea dreptate (şi de data asta). Jumătatea de jos a copertei, o imagine retro, un cuplu, o doamnă şi un domn din anii ‘30-’40 discutând la o masă, într-un local, discutând despre ce? Despre „lumea criticului”? Greu de crezut! Într-adevăr, nu se potriveşte. Angela a recunoscut şi ea, ca şi Daniel Cristea-Enache (redactorul cărţii), reacţionând simpatic: – Eu sunt de vină, i-am spus graficianului că sunt şi pagini de memorii în carte, s-a luat după asta şi a vrut să sugereze o atmosferă de cafenea literară. În fine, am decis să încerce altcineva o copertă, vom vedea după Paşti.

Zi însorită, caldă. Nu am ieşit, nu voi ieşi. Încerc să scriu ceva (a câta oară?) despre Geo Dumitrescu, la cei 80 de ani pe care-i va împlini pe 17 mai.

Greu merge articolaşul despre Geo. Mă sâcâie şi gândul că m-am întrerupt (a câta oară?), de la scrierea textului despre Brăila. Pe acela când îl voi termina?

G. m-a sunat să-mi spună că evoluţia lui Paler nu e bună, la ecografie a apărut o necrozare a unuia din ventricule, ceea ce schimbă pronosticul mai optimist de acum câteva zile. Să sperăm, totuşi, că nu va merge spre mai rău. Am schimbat aseară cu el câteva vorbe, vocea răguşită, cavernoasă nu era într-adevăr un semn bun. Vocea spune mult despre starea unui om.