Prima zi de Paşti. Îmi amintesc de un alt Paşte din luna mai, din copilărie. Şi G. îşi aminteşte dar îl plasează în perioada în care eram elevi de liceu. Se poate.

Vremea e frumoasă, aş ieşi să mă plimb după ce am somnolat toată ziua, ba chiar o oră am dormit adânc, cu vise.Trezindu-mă (e ora 6 d.a.) din amorţire mi-am zis să ies puţin pe străzi, aici parcă aş fi bolnav. Constat că G. a făcut de una singură acest lucru, a şters-o în timp ce eu dormeam. Dar mai bine nu mai plec, mai bine scriu. Să încep articolul despre Raicu, mi l-a cerut C. St. pentru „Adevărul literar şi artistic“. În 12 mai Raicu împlineşte 60 de ani. Dar în loc de articol văd că înşir aici aceste rânduri, nu chiar fără rost. Fac parte din strategia amânării de la celălalt scris, scrisul «serios». Am devenit expert în tehnicile amânării de la scrisul «serios».

Ieri m-am întors de la Constanţa, după două săptămâni petrecute cu Cire, după moartea tatei. Brusc în ultima zi biata mea soră a căzut moral, se obişnuise cu mine acolo şi a realizat că rămâne singură, singură. Am încheiat lucrarea de la cimitir, crucea de marmoră cu numele părinţilor, cu datele naşterii şi morţii. Sunt liniştit că am făcut acest lucru, era o preocupare care mă apăsa.

Am fost de câteva ori şi la plajă, la Mamaia, m-am scăldat, dar de soare m-am cam ferit. De la o vreme statul la soare mă irită şi va trebui să renunţ şi la această nevinovată plăcere, cum am renunţat şi la altele, la fumat, de pildă, de doi ani. Într-o zi, eram la Constanţa în autobuzul spre Mamaia, când mi s-a oferit locul pe scaun, ceea ce m-a tulburat, de ce n-aş spune-o ? O femeie, nici ea tânără, cred că avea spre 40 de ani, s-a ridicat întrebându-mă dacă nu vreau să stau pe locul ei. Eu mă uitam la unul, la altul, cum fac deobicei, căci îmi place să observ fizionomii. Individa a crezut probabil că tânjesc după un loc pe scaun şi mi l-a oferit pe al ei. N-am înţeles la început ce vrea iar când am înţeles am refuzat-o scurt, fără a-i mulţumi, cu o mutră cred că destul de surprinsă şi chiar indignată. Când mi se va mai întâmpla, fiindcă sigur mi se va mai întâmpla, va trebui să mulţumesc, refuzând oferta dar mulţumind politicos, pe cât posibil zâmbitor. Este ridicolă supărarea unor bătrâni neintraţi în psihologia bătrâneţii, enervaţi, cum am fost eu, când li se dă locul în autobuz. La fel de antipatică este şi comportarea bătrânilor care pretind locul, oţărâţi şi vociferanţi.

Ieri seară o stranie, tulburătoare întâmplare. Ne-au vizitat Marie-France şi d-na Rodica Ionesco, aflate în ţară de câteva zile, prima venire după moartea lui Ionesco, întâmplată în martie. Au vrut la un moment dat să vadă jurnalul de actualităţi de la TF 1, o obişnuinţă de care fuseseră rupte de când veniseră în Bucureşti. Acolo unde locuiesc nu au televiziune prin cablu. Am deschis şi tocmai se anunţa moartea actriţei Madelaine Renaud la vârsta de 94 de ani, comentarii, imagini cu ea în diverse roluri, cu ea şi Barrault, cu ea şi alţii şi, cu totul pe neaşteptate, a izbucnit pe ecran Eugene Ionesco, rostind câteva vorbe energic articulate despre ea. O imagine de arhivă. - Papa ! a strigat Marie-France, şocată de surpriză. D-na Ionesco a tăcut, noi la fel. A fost tulburătoare această imprevizibilă întâlnire a celor două cu el, la noi, pe Moşilor.

O şansă de a merge în Grecia. U. S. participă cu treizeci din membrii ei la o croazieră cu un vas grecesc pe Marea Egee şi Marea Neagră, organizată de suedezi parcă, pentru patru sute de scriitori din toată lumea. Îmbarcarea pe vapor se face la Atena, de acolo la Izmir, Istanbul, Odesa, Varna, Constanţa, înapoi în Egee la Salonic şi iar la Atena. Atât că eu sunt ghinionist, am paşaportul expirat, nu cred să pot obţine unul nou atât de repede, ar trebui să intervină cineva la Externe. Mâine, în orice caz, voi afla dacă merg în Grecia şi dacă în general am noroc. Numai norocul m-ar putea face să merg şi numai nenorocul m-ar face să ratez posibilitatea de a călca, în sfârşit, pe pământ grecesc.

Am fost în croazieră ! Am fost luându-mă la trântă cu un şir exasperant de ghinioane pe care altădată am să le povestesc. Am fost pentru că m-a împins de la spate G., cu tenacitatea ei neslăbită, cu voinţa ei, mult mai mare decât a mea, de a nu rata şansa. Dar şi ea a fost contrariată, descumpănită de puzderia de ghinioane de care am avut parte.

A doua zi de Crăciun. Vreme închisă. Ieri nu am ieşit din casă şi cred că nici azi nu voi ieşi. Acasă e mai bine.