Din jurnal - 2006
de Gabriel Dimisianu
22 iunie
Ieri m-am întâlnit cu N. B. pe Calea Victoriei. Venea de la Academie unde i se înmânase uniforma de academician. O avea îngrămădită într-o sacoşă. Ţinu să mi-o arate şi o desfăşură în plină stradă. Livrea neagră cu fireturi aurii. Impresie puternică de funerar. Slavă Domnului că nu voi fi niciodată în situaţia de a îmbrăca aşa ceva. N. era însă încântat, amintindu-mi că modelul este interbelic, aşa se costumaseră Rebreanu, Iorga. Dar ce mă mir de N. B. când însuşi Eugen Ionescu, la rigoare, s-a împopoţonat cu costum de academician, de academician francez, mai ceva decât al nostru, prevăzut, acela, cu bicorn şi sabie.
8 iulie
Am fost la Brăila cu G., convocat la întâlnirea, devenită anuală, a foştilor colegi de liceu. Toţi parcă mai obosiţi, mai puţin convinşi de rostul acestor întâlniri. Aşa mi s-a părut, dar poate mă înşel. De fapt regret că nu am umblat mai mult prin oraş. La prânz masă, la Meluţu Matetovici, gazda noastră, seara masă la restaurant, a doua zi masa de pe vapor, până seara la 7, apoi masă la Wili.
17 iulie
Nu mă pot opri de a transcrie aici reflecţia neagră a lui Pessoa :
«Toate problemele sunt de nerezolvat. Esenţa existenţei unei probleme constă în a nu avea nicio soluţie».
(din Cartea neliniştirii, trad. Dinu Flămând).
21 septembrie
Aşadar aproape toată vara nu am scris nimic în Jurnal (n-am simţit imboldul) ceea ce înseamnă că e cam lipsită de sens ţinerea lui. Ar trebui doar să notez, sec, fapte, unele meritând să nu fie uitate.
Să rezum : am fost la Neptun, obişnuitele zece zile de la sfârşitul lui august. Nu pot spune că nu m-am simţit bine, în camera preferată (nr. 26), aceea cu ferestruică spre mare. La fel ca altă dată, în ultimii ani, o repriză de înot, înainte de micul dejun, apoi mersul după ziare, citirea lor pe terasă, conversaţie cu diverşi şi diverse. Constat că la 70 de ani sunt acceptat cu destulă simpatie de cei din jur. Bătrînii în general sunt evitaţi, indispun pe toată lumea, chiar şi pe ceilalţi bătrâni. Nu sunt evitat, ba chiar sunt căutat. Dar cât va mai dura ?
10 octombrie
Se împlinesc azi 38 de ani de la apariţia primului număr al României literare. Mai mult de jumătate din viaţă mi-am legat-o de ea. E o performanţă de statornicie. Aşa s-a întâmplat. Am început să fiu privit, din acest motiv, ca o curiozitate a lumii literare. Îmi pare că numai Aurel Rău, la Steaua, a stat mai mult.
Am fost la Sibiu, un premiu neaşteptat oferit de revista Transilvania. Apoi la Oneşti, aici alt premiu la care însă mă aşteptam, ca veteran al «Zilelor Călinescu». Oricum, în amândouă cazurile este vorba de vârstă. La Oneşti se afla şi profesorul Ciopraga, şi el premiat, dar la 90 de ani ! O prezenţă încurajatoare. Cu el în echipă, eu eram tânărul. Nonagenarul, perfect lucid, memorie perfectă, auz perfect. Bravo lui ! Venise de la Iaşi cu maşina, însoţit de Grigore Ilisei.
Prin urmare într-o săptămână două premii, dar cu ele seria se cam încheie.
25 octombrie
Primesc mereu telefoane de la scriitori care vor să obţină indemnizaţia de merit. Să intervin pentru ei la comitetul director. Zilele trecute m-au sunat doi. Unul, scriitor în toate genurile şi fost medic. Are nevoie neapărat, îmi spune, nu vede altfel cum va trece iarna.
- Domnule doctor, îi spun, multă lume aşteaptă, e o listă lungă, sunt înscrişi peste o sută. - Bine, zice, dar eu sunt bătrân, bolnav, n-am bani. - Mă tem că şi alţii sunt în aceeaşi situaţie, cei mai mulţi. Apoi mai sunt şi nişte criterii, nu e indemnizaţie socială ci de merit.
- Ce criterii ? - De pildă să fii tradus în alte limbi. - Păi sunt tradus. - Să fi luat premii.
- Am luat premii, la Uniune, la Asociaţie, am luat. - Bine, am să vă susţin, nu ştiu cu ce succes dar am să vă susţin. Imediat după el, al doilea telefon, aceeaşi problemă:
- Susţine-mă, dacă mă susţii tu, iau, cum au luat X, Y, pe care i-ai suţinut. - Dragă, dar nu ştiu dacă sunt locuri, ştii cum se fac locuri, din păcate, trebuie să moară cineva. - S-a făcut un loc, e un loc. - Cine a murit ? - Suto.
- Aşa e, a murit Suto.
5 noiembrie
Ieri pe la prânz sună telefonul. Vocea unei domnişoare care se recomandă : - Sunt de la radioul cutare, v-am ruga să ne răspundeţi la câteva întrebări, facem o anchetă. - Cu plăcere, dacă e vorba de ceva ce ştiu, vă răspund. - Ce vârstă aveţi ? - 70. - Nu e în locuinţă cineva între 15 şi 45 ? - Nu, nu este. - Atunci ne scuzaţi că v-am deranjat, o zi bună !
|
|