Din jurnal (1998)

Am încheiat o săptămână densă în evenimente, activităţi: târg de carte, lansări, întâlniri cu confraţii noştri din Vest. Au venit la Târg parcă mai mulţi decât în alţi ani. Eu i-am „lansat”, cu cărţile lor noi, pe Ileana Mălăncioiu, D. Ţepeneag, N. Breban, acestuia fără să-i fi citit încă noul roman, apărut abia în ziua lansării. I-l voi citi, desigur, dar despre Breban se poate vorbi oricând, fie că i-ai citit sau nu ultima carte.

Într-una din serile trecute a fost la noi, în Moşilor, Matei Călinescu, venit şi el la Târg. Am vorbit despre acea fotografie făcută în 1959 la Gazeta literară, în care apăreau redactorii tineri de atunci, Nichita, Velea, Bănulescu, Cezar, Matei şi eu. Numai noi doi mai trăim. (Notă din 2011: acum numai eu).

Se apropie ziua în care vom merge la Cluj, eu şi G., la nunta lui Mircea (nepotul Getei). Am primit invitaţiile oficiale.

Călătoria în Grecia nu se mai face. Fusesem invitaţi eu, Alex, Eugen Uricaru, pentru septembrie, de o fundaţie elenă, să prezentăm cărţi româneşti. Aflu de la Alex că ataşatul cultural la Atena, amic, când i s-a cerut avizul, ne-a tăiat ferm de pe listă. Totuşi, mă mir. Să fie din rasa acelora care nu-ţi pot ierta că le-ai făcut odată un bine? I-am angajat nevasta la R.L., corectoare, atunci când era înghesuit de nevoie şi a venit la mine acasă să mă roage. Poate să-l fi supărat, în privinţa mea, amintirea acelui fapt.

Scriu greu articolul despre cartea lui Paleologu. Nu mai am cuvinte pe care să le răsucesc. Mi-am propus să ţin cronica literară până în octombrie, adică un an de când am preluat-o, şi la jumătatea drumului mă văd obosit, gata să renunţ. Nu şi pentru că sunt prea bătrân? La 62 de ani, ce critic a mai ţinut cronică săptămânală? Sigur că au fost, printre alţii, Cioculescu, la R.L., pînă în preziua morţii, cînd avea 86 de ani. Dar mă compar eu? (Notă ulterioară: mai e de amintit Gheorghe Grigurcu, probabil criticul de azi cel mai productiv).

Ieri, întâmplare ciudată la redacţie. Mihai Zamfir, colaboratorul R.L. şi ambasador la Lisabona, s-a oferit să găzduiască patru redactori câteva zile la Ambasadă, în timpul Expoziţiei Universale. Vor merge ca jurnalişti, vor scrie ce văd acolo. Dar cine să fie cei patru? Urma să-i desemneze Manolescu. Îi spun că m-am întâlnit cu Zamfir care aşteaptă lista. Nichi îmi zice că nu ştie cum să procedeze altfel decât să nu se pună pe el pe listă. Îmi vine ideea tragerii la sorţi. I-o spun. E încântat de ea. După şedinţa de sumar reţinem lumea, le spunem despre ce e vorba, rumoare, toţi acceptă. Facem bileţele cu toţi, din care patru vor conţine numele norocoase. O chemăm pe Elena, secretara, şi-i cerem să scoată ea patru bilete din grămăjoară. Le trage unul după altul şi ies în următoarea ordine: Manolescu, eu, Alex, Ioana Pârvulescu. Sorţii deciseseră, pentru primii trei, să fie respectată ierarhia redacţională! Am fost destul de miraţi de această pliere a destinului pe ierarhie. Îmi pare rău pentru Adriana, care merita din plin să meargă şi pe care şi Mihai Zamfir ar fi dorit-o în grup. Ea redactează paginile despre literatura străină, evenimentele culturale externe etc. Mergerea ei era cea mai potrivită, dar eu sunt de pe acum sceptic în privinţa realizării proiectului. Cred că până la urmă nu va merge nimeni. (Notă ulterioară: aşa a fost, n-a mers nimeni).

Am fost la Cluj, la nunta nepoţilor noştri. Drum obositor, cu trenul, eu apăsat şi de grija predării cronicii la revistă. Nunta. Am cunoscut câţiva ardeleni din specia „noi suntem români”. Întors de la Cluj, am scris în viteză articolul despre romanul postum al lui Titus Popovici, în viteză, dar împiedicându-mă des. Sunt tot mai obosit, mereu apar disconforturi fizice, nu le descriu, dar există. Semnele senectuţii, ştiu. Senectute, o vocabulă antipatizată de Al. Paleologu.