Ieri m-a sunat la redacţie Gusti, să-mi dea vestea că mi-a apărut noua carte (Fragmente contemporane) la editura Institutului.
I-am mulţumit. Şi el, şi ceilalţi de la Institut s-au purtat cu mine impecabil, m-au publicat rapid şi în bune condiţii.

Un an, 2004, despre care nu pot spune că a fost rău în ce mă priveşte. Succesul celeilalte cărţi, premii, cred că vreo patru, dacă-l număr şi pe cel de la Ramuri, pentru care merg mâine la Craiova să-l primesc. Au fost şi încasări mai multe, n-am de ce să mă plâng, ba chiar mi se face şi frică, pentru că după bine urmează rău. Dar poate va fi bun Dumnezeu cu mine şi cu G. în continuare. Există răul cel mare, că îmbătrânim, nu-i destul? E prea destul.

Dar să nu mă întind la vorbă pentru că trebuie să scriu un mic text despre critica literară (profesie de credinţă) pe care să-l citesc la festivitatea de la Craiova şi apoi să apară în Ramuri. Deci să nu mai amân, să-l scriu.

Cincisprezece ani de la revoluţie sau ce-o fi fost. Era într-o joi, nu aveam zi de redacţie, am plecat de acasă pe la 3 d. a., cu gând să merg la croitoria de pe strada Eminescu, unde atelierul era însă închis. Am ajuns, nu mai ştiu de ce, în Piaţa Romană. Acolo mulţime, circulaţia oprită pe Magheru. La Leonida, la Eva, mulţime masată, ocupând strada. Ce e? Continuă mitingul lui Ceauşescu? La balcoane ciorchine de oameni. Se strigă, nu înţelegeam ce, până ce am înţeles: jos tiranul! Aşadar, asta era, începuse!

Dar întâmplarea e veche, au trecut cincisprezece ani.

Acum trebuie să scriu ceva pentru Radio, anul literar 2004. Încă un an. Fapt curios: un an literar bogat, cu toată criza. Sau n-a fost criză?

G. e plecată după cumpărături, are invitaţi la masă de Crăciun. Se leagă la cap fără s-o doară, trebuie să gătească etc. Pe mine, în schimb, mă doare capul la propriu. Am înghiţit al doilea antinevralgic şi simt că nu se dizolvă. Neplăcută senzaţie.

Am încheiat (sper!) un sezon foarte încărcat cu tot felul de obligaţii, unele de neevitat, altele evitabile, dar pe care mi le-am luat din slăbiciune, din incapacitatea de a refuza. Nu am refuzat, de pildă, să prezidez juriul Asociaţiei de Bucureşti, pentru premii. La ce-mi trebuia? Oricum nemulţumeşti pe cineva care n-a luat premiu şi a vrut să ia, adică pe mai toată lumea care a publicat cărţi în interval. Voi refuza să mai fac parte din jurii. Dar poate nici nu voi mai fi pus în situaţia să refuz. Viaţa literară, lucru vizibil, începe să fie controlată de altă generaţie decât a mea. Pierdem teren pe zi ce trece, lucru normal, la urma urmei. Peste puţine zile voi împlini 69 de ani. Dar să nu mă văicăresc pe o temă atât de banală.

Ora 2,30. Am adormit pe la 12, luând o jumătate de boabă de xanax. Nu e un somnifer, ci un „sedativ”, după cum mi se spune. Oricum, m-am trezit adineauri şi am luat cealaltă jumătate. Nu mai dorm de mult fără pastile. Ceva mi se întâmplă mereu, mai cu seamă seara, ceva care-mi alungă somnul. Am de scris ceva pentru Vatra, ceva ce i-am promis lui Al. C., îmi notasem câteva idei şi acum nu mai dau de hârtia pe care le-am notat. Până ieri mă împiedicam tot timpul de ea, iar acum, când îmi trebuie, a dispărut. Va ieşi la lumină, sunt sigur, după ce voi scrie articolul.

Dar mai bine să încerc să readorm. Mâine noapte, Revelionul.. Îl vom „face” la un restaurant din vecinătate cu Anca şi Ştefan, cu Monica şi Virgil Constantinescu.

E aici ultima însemnare din 2004, an literar nu chiar rău pentru mine, cum mi se pare că am mai notat. Am tot recepţionat ecouri bune în legătură cu Amintiri şi portrete şi, până la urmă, am şi luat pentru ea premiul U. S. Am luat şi alte premii, la Turnu-Severin, la Deva, la Craiova, am fost şi prin jurii, iar acum, în urmă, mi-au apărut şi Fragmentele contemporane la editura I. C. R. Şi altfel a fost un an destul de bun. Chiar ieri am primit un onorar în euro pentru un text care urmează să-mi apară în Seine et Danube, revista editată de Ţepe. Deci, să nu-l supăr pe Dumnezeu, care a fost bun cu mine. Cum va fi în 2005? Poate tot bun, deşi chiar şi puterile Lui de a-mi face bine sunt limitate. De bătrâneţea în care mă afund, nu mă poate vindeca.