În literatura română contemporană există câteva romane ale vieţii universitare care pot fi menţionate (Bulevardul eroilor de Andrei Bodiu, Teză de doctorat de Caius Dobrescu, Nepotul lui Dracula de Alexandru Muşina, Fiecare cu Budapesta lui de Gabriela Gavril, Bestiar. Salată orientală cu universitari închipuiţi de Lucian Bâgiu), dar nu şi un romancier al temei, precum David Lodge. Acest rol de cartograf ironic al lumii academice autohtone şi-l asumă Codrin Liviu Cuţitaru, în tabletele sale scriitoriceşti (apărute îndeosebi în Dilema veche şi Ziarul de Iaşi), reunite, în 2021, în volumul Omul multiplu.
Specialist în literatura anglo-americană, eseist şi critic literar, Codrin Liviu Cuţitaru a publicat şi un roman, în 2017, Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, în care povestea unui profesor universitar, Titus Mercuti, basculează într-o metaficţiune absurdistă năucitoare. Este evident că autorul, el însuşi profesor universitar, are o pasiune scriptică pentru mediul academic în care trăieşte şi pe care-l cunoaşte foarte bine. De aceea, precizează, într-un Cuvânt înainte al noului volum, că «Omul multiplu» este universitarul postmodern versatil, un personaj fascinant şi, deopotrivă, misterios. Prejudecata austerităţii sale structurale va fi aici deconstruită cu asupra de măsură. Aş dori ca spectatorii acestor aventuri să sfârşească prin a-l îndrăgi pe insolitul erou colectiv, ivit, nu de ieri-de azi, în interiorul complicatului nostru mecanism educaţional
. Îl pot vedea pe Codrin Liviu Cuţitaru un fel de David Lodge român trecut prin filtrul lui Caragiale, fiindcă el scrie momente şi schiţe din viaţa universitară şi exploatează la maximum funcţia caracteriologică şi comicul onomasticii (iată câteva exemple de nume ale personajelor sale: Morgan Mărmulescu, Lilian Giboneanu, Costoboc Maimuţetti, Iorgu Spirituş, Manuel Crispeanu, Penteleu Vidruţovici, Anica Moşmartiniu, Maimuţom Teodrag Moroianu, Lăcrămior Tăunaş, Maimusică Ciupeanu, Nebulai Flambeanu, Mirobolam Zacuscă, Nosferat Brebeleanu, Terenţiu Moraleu, Augustus Fleaşcă, Tezeu Pomadă, Miorlette Miorleanu, Simbru Nostalgian, Minerva Momiţă etc.). Codrin Liviu Cuţitaru simte enorm şi vede monstruos, iar satira lumii universitare are liniile îngroşate, exagerate, devenind mai degrabă o şarjă, o caricatură. Eroii povestirilor sale au trăsături burleşti şi joacă frecvent într-o comedie bufă. Profesorii (care acoperă toate domeniile universitare, nu doar pe cel umanist) au tot felul de manii, complexe şi năravuri care-i transformă în potenţiali pacienţi la Socola, iar ecosistemul explorat devine adesea o menajerie a spitalului de nebuni. Autorul ironizează, uneori tandru, predominant sarcastic, diverse metehne şi neajunsuri ale acestui univers specific, care nu este însă rupt de societatea românească în ansamblul ei: politizarea studiilor filologice, deformarea limbilor, sub presiunea noilor tehnologii, precaritatea intelectuală a majorităţii doctoranzilor, patologia funcţiilor de conducere, superficialitatea reformelor în sistemul de învăţământ, obsesia interdisciplinarităţii, funcţionarismul academic, hărţuirea sexuală, supraevaluarea psihanalizei, intruziunea corectitudinii politice în predarea literaturii, scăderea calităţii instrucţiei din cauza mecanismului de finanţare universitară, orgoliul specializării înguste, morbul dedublării, fanatismul metodologic, stilistica bombastică etc.
Din portretele mentalitar-comportamentale ale lui homo academicus nu lipseşte nici cel al lui Codrin Liviu Cuţitaru însuşi, de entomolog satiric la gazetă, într-o secvenţă autoreferenţială spumoasă: Pe fondul ezitărilor mele, bătrânul a dezvoltat impresia nu prea realizez cum! că aş fi schimbat tabăra ideologică şi aş fi, subit, de dreapta. Prin urmare, fără avertisment, mi-a împuşcat o mamă de bătaie de m-a lăsat lat. Seniluţ, seniluţ, dar, fizic vorbind, verde ca un brăduţ! Voi accepta de aceea realitatea: sunt terminat. Am devenit o caricatură. Numai bună, aş adăuga, pentru tabletele colegului ăla al nostru care scrie săptămânal la revista aia faimoasă, fondată de filozoful format în grupul ăla de la munte, din jurul filozofului celuilalt, venit din interbelic
«Dilema veche, Pleşu, Păltiniş, Noica
» am înşiruit dintr-o suflare. «Aşa, aşa! Da, da!» s-a luminat Blană pentru o clipă. Şi-a reluat apoi tirul precizărilor: «Colegul ăla cu nume sinistru, de asasin
» «Cuţitaru?» am întrebat îngrozit. «Ăsta, da, da, ăsta!» a vociferat întunecat. «Mânca-i-aş eu ficaţii lui de aşa-zis universitar!» (Ginko Biloba).
Omul multiplu de Codrin Liviu Cuţitaru este un caleidoscop al vieţii academice româneşti, în care observaţia realistă se îmbină cu o vervă satirică debordantă, mergând până la burlesc şi caricatural, bravii universitari părând adesea personajele amuzante ale unui desen animat pentru oameni mari. Sub lupa derizoriului, ei sunt, deopotrivă, umanizaţi şi de-realizaţi.