Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poem

        de Gabriela Gheorghişor

Noblesse oblige

Mă fascinează golul negru

al ochilor ei.

Uneori, hăul e atât de aproape.

Am agăţat-o în bibliotecă.

Dacă stau în pat, o admir din profil,

e fastuoasă, pene mari, roşii,

întunecate pe margini,

gură aurie, frumos desenată,

mină melancolică

(aşa mi se pare),

de femeie pierdută

de lume.

Nu are nume,

nu are indicii

de personalitate,

ar putea fi oricine,

o prinţesă, o vrăjitoare, o prostituată.

Eu îi spun Bella, în gând,

fiindcă ne privim în tăcere.

Şi nu mai pot să plâng

în faţa ei, nu am voie,

trebuie să-mi pun

pătura pe cap.

Nu mai pot să urlu

de dorul tău.

Nu se cade.

Noblesse oblige.

Masca mea veneţiană

e impasibilă ca un sfinx.

© 2007 Revista Ramuri