Romanul The Good House (titlu tradus în româneşte, mult mai inspirat, Ora de aur) al scriitoarei new-yorkeze Ann Leary a apărut la Editura Humanitas Fiction în 2015 şi a fost receptat de critica literară şi de cititorii circumstanţiali ca roman de atmosferă, roman psihologic şi roman de dragoste. După lansarea din 2012 în SUA, cartea a devenit bestseller New York Times. În 2015, romanul este nominalizat la IMPAC Dublin Literary Award. Aprecierile imediate i-au determinat pe cei de la Film National Entertaiment să cumpere drepturile de ecranizare şi să promită un film cu Meryl Streep şi Robert De Niro în rolurile principale, în anul 2016. Este o evoluţie surprinzătoare a unei scrieri cu teme comerciale, Ann Leary reuşind să surclaseze acest atribut favorabil al cerinţei de consum literar facil şi un minus pentru critica de specialitate. Secretul constă în păstrarea cadrului poveştii de dragoste ca aparenţă pentru demersul psihologic în reconstituirea universului interior al personajelor aflate la limita normalităţii.

Hildy Good, protagonista acestui roman, este un fin psiholog şi, din această perspectivă, reconstruieşte printr-o tehnică subtilă a deducţiilor rezultate din analiza comportamentului non-verbal şi al speculaţiilor, declaraţiilor în context confesiv, ale personajelor cu care intră în contact, o lume a tenebrelor interioare, a indeciziilor. Hildy este agent imobiliar, cel mai bun din zonă. Intermediază vinderea caselor şi asistă la derularea poveştilor de viaţă care s-au constituit în interiorul acestor case. Este, în fapt, dimensiunea psihologică a casei, ca loc de refugiu şi nu de locuit. Gaston Bachelard scrisese despre casa privită astfel: „Casa este un refugiu, o sihăstrie, un centru”. Este unul dintre cele mai vechi refugii ale umanului, dar Ann Leary aduce un plus de noutate în această definire a spaţiului intim locuit: pivniţa, adâncul casei umbrit de vedenii, alcool şi disperări ale singurătăţii. Hildy Good are două însuşiri care fac diferenţa faţă de cei din anturajul său: este nepoata unei vrăjitoare şi ştie să ghicească viitorul. Umorul, ca şi parodia gestului de a deconspira secretele celor ce apelează la ea pentru a-şi redefini destinul, o salvează de la penibilul ipostazei, numită de ea şarlatanism. Este însă o introspecţie psihologică, Hildy fiind un fin observator al detaliilor. În roman are un corespondent, pentru echilibrul narativ Ann Leary alegând un bărbat, un psiholog, mai mult, chiar psihiatru. Este statutul său oficial şi terapeutul neştiut al multor personaje. Asemeni protagonistei, el salvează de la tristeţile bolilor psihice, dar, spre deosebire de Hilary, care se refugiază în alcoolism, el sfârşeşte prin a se sinucide. Transferul emoţional dinspre pacient spre terapeut, când acesta este el însuşi vulnerabil, este tragic. Romanul este în esenţă povestea vulnerabilităţilor destinelor care îşi caută echilibrul într-o lume lipsită de echilibru. Este un joc al aparenţelor, pe care eroina îl conduce cu lejeritate şi determină personajele să se confeseze, în final acest demers devenind nociv pentru sine. Toate secvenţele narative, ca şi personajele, sunt la graniţa dintre acceptat şi neacceptat, legal şi ilegal, moral şi imoral: Hildy este om al colectivităţii apreciat până la momentul în care merge de bună voie la dezalcoolizare. Soţul său este gay, dar se întoarce la ea şi devin cei mai buni prieteni. Rebecca este confidenta sa, dar dornică de a-l despărţi pe psihiatrul său de soţie, o obsesie pasională, care îl va determina pe psihiatru să se sinucidă (misterul nu este elucidat, corpul medicului este găsit în mare şi se deduce suicidul). Copilul unei familii are un handicap psihic şi dispariţia lui o determină pe Hildy să creadă că l-a accidentat mortal (misterul parbrizului spart şi al nopţii de beţie nu este elucidat). Personajul cel mai interesant este însă Frank, gunoierul, cel ce curăţă exteriorul, la propriu, dar este şi terapeutul Hildey, un mod metaforic de a curăţa conştiinţe. Hildy are capacitatea de a schimba destine, dar nu reuşeşte să-şi determine propriul destin, aşa că se va interna din nou, de bună voie, la dezalcoolizare. Este o lume cu ciudăţenii receptată de comunitate ca alteritate a normalităţii.

Ann Leary reuşeşte să exceleze în două coordonate ale parcursului narativ: eroina citeşte gândurile celorlalţi, dar le racordează la propriile experienţe (este, în fapt, un demers de autocunoaştere şi autoevaluare), imaginea simbol este „ora de aur” (o oră înainte de răsărit şi o oră înainte de apus, când lumina se filtrează, lucrurile prind contur). Această oră de aur este căutată şi în descrierea interioarelor caselor, naturii. Este căutarea purităţii dincolo de praful zilei, tuşa vremii, tenta de învechit, amintiri în spaţii uitate de timp, cu oameni cu metehne (alcoolism, boli psihice, dizabilităţi). Scriitoarea se lasă dominată de detaliile decrepite, aşteptând ea însăşi cu stoicism ora de aur. Alcoolismul alterează relaţiile cu mediu, Hildy va resimţi singurătatea şi se va refugia în universul său interior (în real, pivniţa casei). Romanul este unul de atmosferă, nostalgia fiind coordonata esenţială. Iar ca poli de interes: istoricul depresiv al naratoarei şi căutarea trăirii orei de aur. Antitetice coordonate, aşa cum şi casa are dublă accepţiune: casa de locuit şi casa sufletului. Evadarea nu este în exterior, ci în interior. Este un refugiu din faţa vieţii fără perspectiva viitorului, pentru că această călătorie în interior va adânci criza receptării lumii exterioare. Finalul romanului este imaginea emblematică, ora de aur, dar într-o lume a dezechilibrului: marea este liniştită şi deodată devine tulburată. Trebuie să reiei lectura pentru a înţelege dacă această secvenţă este o amintire a eroinei odată ajunsă la dezalcoolizare, sau este enigmatica pieire în marea tăinuitoare de destine eşuate, asemeni destinului psihiatrului care tratând pe alţii, acumulând tenebrele tuturor, se pierde în propria călătorie în universul său interior.

Corelaţia morală dintre vină şi suferinţă pune în evidenţă efectele dezlănţuirii pasiunilor şi viciilor, efecte ale amăgirii şi rătăcirii. Dincolo de culpa tragică participativă, rămâne ca un ecou în ora de aur latura etică. Este un tragism al conflictelor de conştiinţă, declinul tragic (moartea psihiatrului, revenirea la dezalcoolizare a protagonistei) fiind considerat o dreaptă ispăşire pentru o vină asumată. Este o axă esenţială a scriiturii: corelaţia morală dintre vină şi suferinţă. În aceasta constă valoarea esenţială a romanului scriitoarei Ann Leary.