Rutina poate preface lucrurile importante în mărunţişuri, spontaneitatea poate preface o bagatelă într-un lucru revelator.

*

Poezia e dificilă precum, teoretic vorbind, o demonstraţie a nefăcutului. A o face înseamnă a salva un fragment din nefăcut.

*

A. E.: „Suferinţa e vampirică. Se hrăneşte cu sîngele iubirii”. Dar atunci cînd nu e vorba de vreo fiinţă apropiată? „În acest caz se hrăneşte cu sîngele iubirii faţă de tine însuţi, pe care nu se cuvine s-o subestimăm. N-o ratifică oare îndemnul «iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi»? Oricît am suspecta-o, această iubire, atît de expusă pervertirilor, oare nu posedă ceva din ingenuitatea primordialităţii?”.

*

„Prejudecăţile au de obicei un substrat metafizic. De aceea nu pot fi sfărîmate şi înlocuite decît cu alte prejudecăţi” (Blaga).

*

Supus fiind unei inspecţii, un strălucit dascăl de filozofie de la colegiul „Dragoş Vodă“ din Sighet, în anii „epocii de aur”, Jean Bălin, căruia i s-a reproşat că ar preda la o treaptă „prea înaltă”, a dat, pe un ton flegmatic, următoarea replică organelor răuvoitoare: „Am în clasă cîţiva elevi foarte buni pe care n-aş dori să-i cobor la nivelul unor inspectori”.

*

„Dumnezeu nu poate fi contemplat în afara unei fiinţe concrete şi e văzut mai bine în fiinţa umană decît în oricare alta” (proverb sufit). Să adaug oare că şi-n cea animală? Sunt neîndoios semeni care vor înţelege că-L putem contempla şi prin mijlocirea necuvîntătoarelor pe care le iubim…

*

O voluptate rafinată. Să ţii în mînă un comentariu (favorabil) închinat scrisului tău, a cărui lectură integrală s-o amîi ori… să n-o mai faci niciodată.

*

5 mai 2015. Văzut la Tv. filmul Vedere de ansamblu (SUA, 2003, regia Robert Altman). Aproape în întregime, un ingenios spectacol de dans. Dansul: o combinaţie între arte mult deosebite, între muzică, cea mai abstractă, şi plastică (aici o plastică a trupului), cea mai concretă. O tensionată (întrucît intervine şi tensiunea la vedere a musculaturii) încercare de armonizare a extremelor.

*

„Şi valoarea cuvîntului s-a trivializat. Problema comunicării nu constă azi doar în faptul că se procedează la o delapidare a adevărului, ci şi în faptul că proprietatea şi expresivitatea termenilor nu mai au greutatea de altădată. În era comunistă, orice cuvînt valora destul ca să decidă asupra vieţii sau a morţii unor oameni. Acum pot fi abordate în scris şi subiecte foarte dificile, direct dinamitante, dar, într-un context marcat de abundenţa informaţiilor şi de nevoia de divertisment, mai nimeni nu se sinchiseşte de ele” (Ryszard Kapuscinski).

*

Nume frumos precum o prevestire favorabilă.

*

Un acrobat al Destinului.

*

În statul totalitar, în păienjenişul său de interdicţii şi mistificări, înflorea ceea ce Descartes a numit „libertatea de indiferenţă”, id est puterea
de-a alege răul şi falsul. Vezi pletora de compromisuri. Contrariul lor, „libertatea iluminată”, dirijată spre binele de esenţă divină, rămînea opţiune lăuntrică, prea adesea disimulată. Dar acum? A. E.: „Ei,
asta-i bună! Priveşte în jur şi ai să-ţi dai seama imediat”.

*

Întîi de toate se cuvine respectată durerea. Respectînd durerea, respecţi fiinţa. Respectînd fiinţa, respecţi Fiinţa Supremă.

*

Aşa cum o pasăre îşi construieşte cuibul din materiale diverse, luate din locuri diverse, un scriitor îşi poate culege informaţiile şi impulsurile scrisului de oriunde le poate găsi (inclusiv din ziare, almanahuri, emisiuni audio-vizuale, reclame, vorbe auzite pe stradă etc.).

*

„Unde va merge cel ce va fugi de la faţa lui Dumnezeu? Merge ba într-o parte, ba în alta, asemeni celui ce caută locul fugii sale. Unde vei merge, unde vei fugi? De vei fugi de El, fugi chiar la El. Fugi ca să I te înfăţişezi, nu ca să I te ascunzi, ci numai să te dezvălui” (Sf. Augustin).

*

„Mutismul cel mai sigur nu e să taci, ci să vorbeşti” (Kierkegaard).

*

Discursul azi în vogă, tot mai acaparant, e unul vag ironic, de-o continuă incredulitate care-l face să nu se poată plasa ferm pe o suprafaţă, aidoma unei mobile pe rotile extrem de lunecoase. O anume carismă nu i s-ar putea nega. Dar aerul de provizorat, de incertitudine pe care îl atribuie tuturor lucrurilor (cf. motto-ului caragialesc al uneia din rubricile unei cunoscute reviste: „Aşa e că pînă acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici altminteri?”) nu e pînă la urmă propria sa indenegabilă natură? O mobilitate placată pe mobilitate.

*

Unii oameni nu pot trăi decît renegaţi de o realitate de care însă, fatalmente, nu se pot îndepărta prea mult. Indezirabili ai preaputernicei sale domnii, trăiesc, sărmanii de ei, atît cît pot în „irealitatea imediată”. Ca şi cum, evacuaţi din locuinţă şi rămînînd doar cu mansarda, s-ar afla totuşi mai aproape de cer…

*

„Cîinii au toate virtuţile oamenilor şi nici unul din viciile lor” (Byron).

*

„Cine acceptă scopul, scuză mijloacele” (Troţki). Aceasta e deviza supremă a totalitarismelor. Dar mijloacele sfîrşesc nu doar prin a compromite scopul, ci şi prin a-l scufunda în uitare, a-l desfiinţa. La un moment dat, mijloacele funcţionează singure. Mijloace fără scop, aidoma membrelor unui trup decapitat ce se agită spasmodic.